Cand disconfortul inseamna demers constructiv: bucurestenii sufera pentru modernizare
Cand un oras intreg este plin de santiere noi, e semn ca s-a facut un prim pas spre modernizare, ca treburile merg, ca infrastructura sau constructiile vor avea de castigat, ca unii oameni au de lucru. Si evident, ca intr-un viitor nu prea indepartat, si cetateanul obisnuit va beneficia de schimbari in bine. Insa pana una alta ne lovim de partea proasta: pana la o imbuntatire a peisajului se trece la stricarea lui. Perioade lungi de noroi, zgomot, uneori si de stricare a parcurilor, a spatiilor verzi, a pistelor de biciclete, de incurcare a traficului auto sau chiar de suspendare a lui pe termene variabile.
Disconfortul creat merita, se zice. In plus, autoritatile isi cer scuze pe panouri si au mai invatat cate ceva din Occident: incep sa puna puncte de informare pe traseele cel mai afectate, pietonale sau auto.
Tin minte ca acum doi ani un profesor de origine britanica, dar care isi petrecuse ultimii zece ani prin tarile din Europa, Orient si in Rusia, a fost intrebat (de o eleva la cursul de engleza pe care il tinea) cam in ce perioada crede ca se afla Romania din punct de vedere al civilizatiei. Si cum i se pare Bucurestiul ca oras. A raspuns amabil, incercand sa nu critice, ceva de genul “sunteti cu douazeci de ani in urma Spaniei, dar va miscati repede”.
Era pe vremea cand se construia din greu pasajul de metrou de la Obor (care astazi e gata si destul de “fatos”) si abia incepusera lucrarile la Podul Grozavesti (si el terminat intre timp, avand de asemenea un aspect modern interesant). Cat chiu si vai a fost pe vremea aceea in traficul din respectivele zone s-a uitat deja… Pentru ca nimeni nu vrea sa-si aminteasca prin ce a trecut.
Mai nou, o serie de alte lucrari cu multe macarale si gropi, mai centrale sau mai periferice, au loc intr-o serie de puncte din Capitala. De unele dintre ele am mai scris (lucrari la Universitate, in Romana, mai exista si planuri ample de reamenajare – si contestate – pentru bulevardul Aviatorilor), asa ca sa ne oprim astazi la metroul care urmeaza sa rasara peste cinci ani in Drumul Taberei. E cu adevarat o lucrare “magistrala” si la figurat, mai ales ca va rezolva problema traficului dintr-o zona care pana acum nu avea transport suburban… Sa mai spunem ca aceasta magistrala se sapa intr-un ritm uimitor (dar si innebunitor, pentru ca se lucreaza inclusiv duminicile, inclusiv serile pana la 11 noaptea si la care munca de santier se incepe din zori, de la 7:30 dimineata). Va fi bine peste cinci ani, asta mai ales daca nu se taie fondurile Metrorexului, asa cum se anuntase recent in presa, sau daca nu se injumatatesc, daca nu se sisteaza din cine stie ce motiv… dar sa nu punem raul inainte si sa speram intr-un viitor mai luminos.
Acum, daca ascultam ce spun si cei din Drumul Taberei, de fapt cei care locuiesc pe tot traseul sapaturilor, incepand de la Razoare si ajungand in Ghencea, in autobuze si troleibuze, pe strada, pe banci, o sa auzi doar vaicareli. Batranii: “nu mai apucam noi metroul, ne mai face si batranetile grele”, cei de varsta medie “era un cartier verde, acum uite, ne-au taiat radacinile la toti copacii”, “au ajuns cu lucrarile in buza blocului, o sa ajungem si noi la metrou”, “nu am nici pe unde iesi din scara”, “nu pot sa stau in casa de galagie, ieri la 11 noaptea gaureau”, “e praf, n-a fost niciodata atata praf in casa”… Nici cei cu terase sau magazine la drum nu stau mai bine, gradurile metalice i-au imprejmuit si le-au limitat traficul, pietonii traverseaza pe rute ocolitoare. Cat despre soferi, ocolesc zona cat pot. Ceea ce aglomereaza Iuliu Maniu, bulevardul paralel cu Timisoara, sufocat de trafic oricum de ani buni de zile. Asta desi de-a lungul celui din urma exista deja si autobuze, si metrou…
In fine, opinia paturii de rand nu e atat de importanta, scopul e bun si in fond lucrarile tot pentru marea masa se fac. In timp, atat pietonii, cat si soferii, locuitorii si trecatorii parca sa mai obisnuiesc cu disconfortul (omul e fiinta adaptabila, a reusit el sa supravietuiasca in zonele polare sau in creierii muntilor, se obisnuieste cu necazul si i se pare firesc, partea proasta e ca nici nu mai stie cum e “mai bine” si la ce ar trebui sa aspire).
Peste tot Bucurestiul in continua constructie ramane doar un fel de stare mai cenusie, fie depresivo-nervoasa, fie de dezamagire pasiva, accentuata in prag de toamna. Si un fel de nervi care gerenaza certuri intre vecini, uneori la colt de strada, alteroi prin autobuze
Cica am fi un neam de mitocani si am iesit pe penultimul loc in topul facut de Reader’s Digest la categoria tari civilizate. Ne trantim usile in nas unul altuia, aruncam gunoiul pe strada etc. O fi vreun fel de energie subtila in aer, dar dati-mi voie sa cred ca e o energie care pleaca deopotriva din rascolirea… pamantului. E o energie foarte explicabila, nici vorba de subtilitati sau feng-shui-isme. E psihologica. Suntem din ce in ce mai nervosi din motive exterioare si ne influentam unii pe altii mai ceva ca niste fulgi de zapada care se inghesuie intr-un bulgare din ce in ce mai compact, grabiti sa prinda avalansa. Sa mai vedem in capul cui se va sparge…
Vorba aceea, drumul spre Iad e pavat cu intentii bune. Daca s-ar respecta un plan urbanistic mai uman, nu s-ar incepe poate construitul in toate locurile deodata. Dar pe de alta parte ne grabim sa prindem din urma multii ani pierduti cu comunismul, cei douazeci de ani de dupa aceea si o facem cat de “constructiv” putem. E un fel de chiurgie comunitara, in care nu s-a gasit alta solutie pentru vindecarea pacientului (orasul) decat amputarea membrelor disfunctionale si montarea cu rapiditate de grefe care sa-l repuna pe picioare. Dar un pacient demotivat nu se vindeca asa usor. Modernismul injectat in supradoze poate fi respins de sistemul imunitar al organismului civic rudimentar.
Despre importanta pe care o are si confortul mental al populatiei in mediul urban ar trebui sa invete mai multe autoritatile si sa nu se mai minuneze ca realegerile lor sunt rare. Nu poti obtine pozitivism si apreciere dintr-un mediu in care vacarelile, critica si nepasarea au imbacsit atmosfera. Medierea intre trecut si viitor este un proces lent in orice domeniu.
Nu e vorba aici doar de metrou, el in fond chiar e o lucrare de anvergura si nu prea ai cum cere spatii verzi de pe urma lui (dar poti cere liniste la 11 noaptea si in week-end-uri si sa nu ti se mai distruga copacii si aleile din fata blocului). E vorba de tot ce se intampla simultan in prea multe zone ale capitalei. Vorba unui taximetrist impreuna cu care am mers intr-o zi: “Bucurestiul este o mare groapa si in curand o sa cadem toti in ea”…
Alina Miron
Tineti-ne la curent cu ce modificari se fac in orasele voastre si trimiteti-ne si imagini cu cu “disconfortul constructiv” cu care aveti de-a face. Mai stiu de pilda ca orasul Braila e rascolit, pe bulveradele principale, de sapaturi pentru inlocuirea sinelor de tramvai. Or fi avansat lucrarile? Ultima data cand am fost pe acolo peisajul prin centru si pe bulevardele principale era aproape selenar.
