6 sfaturi practice pentru gradina, la inceputul toamnei
Ne bucuram inca de temperaturi ridicate, de vara, dar a venit momentul sa recunoastem ca.. sezonul cald s-a sfarsit - un gand care pentru cei mai multi dinte noi nu este imbucurator, ci chiar usor deprimant. Si cum amenajarile de exterior sunt primele care au de suferit la impactul cu temperaturile in scadere, nu trebuie sa ezitam in a ne pregati gradina pentru ceea ce urmeaza.
Va intrebati ce ar trebui sa puneti la punct si cu ce anume sa incepeti? Va oferim noi cateva sfaturi, usor de pus in practica si cu rezultate imbucuratoare:
Explozie de culoare
Gasiti-va timp pentru a planta crizanteme. Frumoasele flori infloresc la inceputul toamnei, si va asigura o gradina colorata pentru multe saptamani. Mai mult, crizantemele va vor decora gradina pentru multi ani de-acum inainte, atat timp cat le udati si le ingrijiti corespunzator.
Bulbii de primavara
O gradina frumoasa va fi intotdeauna pregatita din timp, asadar toamna este momentul ideal pentru a planta bulbii de primavara. Imaginati-va o schema de colorit pe care doriti sa o aveti in gradina, apoi jucati-va cu bulbii de lalele, papadii, zambile, etc.
Pomi fructiferi
Iata sezonul ideal nu doar pentru a sadi flori de primvara, ci si pentru a planta pomi fructiferi, de la meri, peri si pruni si pana la caisi sau smochini. Retineti ca pomii trebuie ancorati, pentru a nu fi dezradacinati de vanturile de toamna si de iarna.
Rosiile
Daca, din nefericire, inca mai aveti rosii necoapte agatate de crengute, e momentul sa le taiati cu tot cu crengute si sa le agatati intr-un loc intunecat si racoros, pentru a le coace.
Iarba si gazonul
Zilele calde si noptile mai racoroase, alaturi de ploile din ce in ce mai dese, fac ca inceputul toamnei sa fie momentul ideal pentru a semana iarba (fie ca sa acoperiti unele goluri, fie ca sa puneti un nou rand de gazon).
Greblatul frunzelor
Nu toate frunzele uscate trebuie greblate, asadar trebuie sa stiti exact pe care sa le adunati si pe care sa le lasati pe pamant. Ideal ar fi sa greblati frunzele care acopera pavajele (devin prea alunecoase), plantele perene (pot duce la mucegairea coroanelor) si gazonul (atrag insectele). Nu va ingrijorati insa de frunzele care cad sub pomi si arbusti, deoarece se vor transforma in compost.
Cititi mai multe aici: www.rightathome.com.
Traducere si adaptare: Claudia Gorunescu