Acoperişurile verzi înclinate – avantaje şi caracteristici particulare

Ca și acoperișurile verzi tip terasă, și cele înclinate vin cu o serie de avantaje importante:

● Reducerea efectului de ”insulă de căldură urbană” – este un fenomen tot mai accentuat în marile orașe, care se manifestă printr-o temperatură mai ridicată cu cel puțin 4°C în zonele construite decât în cele înconjurătoare. Clădirile înmagazinează progresiv căldură în timpul zilelor toride, căldură pe care o degajă apoi mai încet în tipul nopților, la nivel general creându-se un microclimat specific zonelor urbane, cu o pătură atmosferică densă, nebulozitate crescută și chiar devieri de la condițiile climatice obișnuite pentru zona respectivă. Prin construirea de acoperișuri verzi, tip terasă sau înclinate, datorită fenomenului de evaporare și umbrire cu plante, zona superioară a clădirii ajunge la temperaturi cu până la 4-5°C mai mici decât cele înregistrate la un acoperiș obișnuit (rareori un acoperiș verde întreținut depășește la nivelul solului 25°C); 

● Izolarea termică și fonică a clădirilor – alături de stratul termoizolant inclus în sistem, plantele și solul, cu o porozitate ridicată, înmagazinează spații cu aer, reducând considerabil schimbul de căldură la nivelul planșeului, în ambele sensuri (iarna reține căldura în clădire, vara o împiedică să intre); trebuie spus că densitatea materialelor folosite pentru substraturi este de regulă mai mică decât cea a solului obișnuit, ceea ce nu solicită foarte mult structura de rezistență a construcției. Studii recente au arătat că un acoperiș verde este și un bun protector contra radiațiilor electromagnetice produse de stațiile de telecomunicații, subiectul unor îndelungi discuții și controverse. 

● Îmbunătățirea hidroizolației și a drenajului general, scăzând riscul suprasaturării canalizărilor orașelor în tipul ploilor abundente – aceasta deoarece sistemele specifice performante drenează surplusul de apă din precipitații (care este și filtrată cu această ocazie, fiind reținute metalele grele și azotații), iar solul și plantele rețin o cantitate considerabilă de umiditate, pe care o eliberează treptat în atmosferă. 

● Protecția straturilor hidroizolante și a clădirii - plantele înverzite și solul sunt mai rezistente decât orice material clasic utilizat pentru acoperișuri, stând în calea radiațiilor UV, a vântului, a incendiilor, a diferențelor de temperatură care provoacă degradarea materialelor convenționale la variații dimensionale; hidroizolația, cea mai fragilă componentă a unui sistem de terasă, este și ea protejată, stând într-un mediu stabil, protejat.   

● Îmbunătățirea calității aerului și a mediului în zona unde sunt realizate, datorită capacității plantelor de a reține praful și pulberile în suspensie, de a înmagazina dioxidul de carbon din atmosferă, precum și de a degaja oxigen; microparticulele din aer  reprezintă unul dintre pericolele majore pentru sănătatea oamenilor, provocând boli cardiace și pulmonare; de asemenea, se poate crea un mediu propice biodiversității, conservării florei și speciilor de insecte sau păsări locale, precum și aclimatizării de noi plante mai exotice, în condiții controlate;   

● Îmbunătățirea imaginii generale a orașului prin factorul estetic al amenajărilor, având drept consecință creșterea valorii imobiliare a unor construcții mult mai bine protejate, cu o mai bună anduranță în timp și un factor de inedit ce este întotdeauna atractiv pe piață; nu în ultimul rând, periodic sunt alocate fonduri guvernamentale pentru construcții ”verzi”, ceea ce poate constitui o oportunitate pentru a reduce investiția inițială, care, de altfel, poate fi recuperată în timp relativ scurt prin economiile realizate.

Așa cum spuneam mai sus, la acoperişul verde cu panta mare, trebuie luate măsuri de stabilizare a straturilor componente, împotriva alunecării și eroziunii. Cu cât este panta mai mare, cu atât pericolul de eroziune a substratului creşte şi trebuie asigurată protecţia acestuia. Oricare ar fi tipul de învelitoare al versanţilor adiacenţi, este obligatoriu ca versanţii pe care se realizează acoperişuri verzi în pantă să fie prevăzuți cu o hidroizolaţie performantă bituminoasă sau polimerică (termoplastice sau elastice), iar aceasta nu numai partea de versant pe care se realizează acoperişul verde, ci și în zonele adiacente. Primul strat hidroizolant trebuie nu doar lipit pe suport, ci şi fixat mecanic.

Un astfel de acoperiș va avea, desigur sistem pluvial, ca orice acoperiș înclinat. Jgheaburile trebuie protejate pentru evitarea colmatării cu material granular mărunt. De asemenea, se recomandă ca bariera contra rădăcinilor să fie prevăzută numai dacă panta învelitorii este sub 10° (17,6%), iar distanţa între burlane să nu depăşească 15 m, pentru a se asigura scurgerea eficientă a apelor de ploaie din stratul drenant.

Prevenirea alunecării straturilor poate fi făcută local, cu pane sau profilaţii singulare, transversal pe pantă, cu şipci sau elemente care să asigure geometria necesară măririi suprafeţei de contact între substrat şi suportul acestuia, sau uniform pe suprafaţă, prin utilizarea de materiale profilate, covoare vegetale stabilizate, împâslituri textile, textile pentru stabilizarea pantelor, reţele tip fagure sau reţele de şipci.

Sistemul de acoperiș verde înclinat nu diferă fundamental de cel destinat acoperișurilor terasă. Astfel avem următoarele componente de bază: 

● Agregate – acestea diferă în funcție de panta învelitorii; la pante mai mari de 5° se vor folosi agregate sparte, iar dacă panta este mai mare de 15°, se vor utiliza traverse sau grile care să asigure stabilitatea straturilor care formează alcătuirea verde (strat drenant, substrat, strat de vegetaţie). Pentru împiedicarea eventualei perforări a stratului hidroizolant cauzate de agregatele mai ascuţite (pietriş spart), este necesară prevederea unui strat de protecţie mecanică a hidroizolaţiei. 

● Membranele pentru drenare care se montează la acoperişuri cu panta mai mică de 20°; pentru pante mai mari, se pot monta plăci rigide, cu rosturi strânse şi opritori la poală. 

● Strat filtrant realizat din împâslituri. 

● Substrat (solul propriu-zis) realizat din materiale neconsolidate, ori foi sau împâslituri; materialele neconsolidate se montează în stare umedă şi se menţin în această stare până la plantarea stratului vegetal, iar stabilitatea acestora poate fi asigurată doar dacă proporţia de substanţe organice nu depăşeşte 30% din volumul total al substratului. La pante peste 20°, este necesară stabilizarea substratului cu opritori la poală, ca şi pentru straturile drenante. Pentru a stabiliza versanţii până la consolidarea acestora cu rădăcinile plantelor, este recomandată prevederea unor plase sau ţesături care închid între ochiuri elemente ale substratului. În zonele supuse acţiunii vântului (zona marginală, la colţuri) se recomandă prevederea de elemente de lestare (dale, pietriş spălat etc.). 

● Vegetaţia – este totdeauna de tip extensiv, cu plante care fie se pot însămânţa direct, fie pot fi plantaţi lăstari sau se vor prevedea covoare vegetale; substratul trebuie menţinut în permanenţă umed în perioada de germinare şi creştere iniţială a plantelor. Când sunt folosite covoare vegetale precultivate, acestea sunt derulate pe suprafeţe şi sunt pozate cu rosturi strânse, pe un suport semi-umed; semănarea, plantarea sau montarea covoarelor vegetale se recomandă a se face primăvara.