Aderența pardoselilor – un detaliu care poate deveni o problemă
Se întâmplă uneori ca, atunci când ne deplasăm pe o suprafață, chiar și orizontală, să ne simțim nesiguri; aparatul vestibular, creierul, mușchii și milioane de celule specializate din corp ne spun că ceva nu este în regulă. Dacă nu avem probleme de sănătate legate de echilibru, înseamnă că este de vină pardoseala – fie este prea alunecoasă (ca atare, ori din cauza umezelii, murdăriei, sau a unor particule de nisip prezente pe suprafață), fie este prea aderentă, caz în care avem tendința să ne împiedicăm, să ”cădem în nas”, cum se spune.
Dezechilibrarea, căderea sau un alt incident neplăcut pe o pardoseală alunecoasă sau neîntreținută provoacă probleme în primul rând victimei, desigur, care se poate răni; în subsidiar, va avea probleme și proprietarul pardoselii, care trebuie să plătească despăgubiri, dacă se demonstrează că acesta a dovedit neglijență sau nu a respectat reglementările în domeniul respectiv. Cele mai frecvente leziuni reclamate sunt echimozele în diferite părți ale corpului, lovituri la cap (care pot duce eventual la comoție cerebrală), deteriorarea ligamentelor și tendoanelor, sau a țesuturilor moi, fracturi și fisuri ale oaselor, tăieturi, arsuri și ulcerații provenite în contextul căderii. Căderile legate de instabilitatea sau lipsa de aderență a pardoselilor, scărilor și a elementelor siguranță asociate sunt în general la același nivel, dar există și căderi de la înălțime, care sunt deosebit de grave. Căderile din alunecare sau împiedicare reprezintă 12% din totalul accidentelor; nu sunt cele mai frecvente cauze de deces, dar presupun cele mai multe zile de concediu medical acordate victimelor și cele mai multe cereri de acordare a compensațiilor, iar pentru categoria de vârstă peste 55 de ani este principala cauză de accident profesional, cu atât mai mult cu cât se avansează spre 70 – 80 de ani.
În Occident, există case de avocatură care se ocupă în mod expres cu acest gen de procese – chiar au stabilit cotații pentru diferite tipuri de afecțiuni. De exemplu, în Marea Britanie, o leziune ușoară la spate, cu recuperare completă în maxim 3 luni, se compensează cu 2.300 GBP, dar dacă sunt leziuni grave, cu efecte asupra coloanei și nervilor, disconfort și dizabilități pe termen lung, suma poate ajunge la 150.000 GBP. O leziune la mână se poate compensa cu sume între 3.000 și 56.000 GBP, iar una la cap între 2.000 și... 380.000 GBP! Regulile se aplică, de pildă, pentru clienții care se împiedică sau alunecă într-un magazin sau hotel, dar și pentru angajați. Iată de ce trebuie să luăm în calcul siguranța pardoselii și, de aceea, vom vorbi despre aderență.
Testarea pardoselilor din perspectiva aderenței se face de regulă în laboratoarele producătorilor de pardoseli sau materiale pentru finisaj, dar poate fi făcută și in situ, după instalare, la cererea expresă a proprietarului. Aparatul de măsură pentru laborator poate fi tribometrul, care studiază forța de frecare pe plan înclinat, dar este una dintre metodele învechite; mai există testul cu pendulul, care studiază fricțiunea (și aceasta o metodă relativ veche), dar în ultimii ani se folosește tribometrul digital, care măsoară fricțiunea dinamică asupra unei bucăți de cauciuc, în diverse condiții de umiditate. În Europa se mai folosește testerul de alunecare pe plan înclinat, care aduce date suplimentare la alunecarea pe rampă.
Aderența este deci un criteriu important de evaluare, de care țin cont toți producătorii consacrați de pardoseli ca strat final, finisaje, produse pentru curățenie și întreținere. Această proprietate este reflectată în general prin mărimea R, care arată gradul de rezistență la alunecare, inclusiv în condiții de umezeală, de prezență a unor substanțe uleioase, a particulelor mici de nisip care pot provoca alunecarea. R este urmat de o cifră care reflectă aderența, conform testelor de laborator, în felul următor:
- de la R1 la R8 nu se ia în considerare, ci doar de la R9 la R13;
- R9 arată faptul că pardoselile sunt relativ optime, dar au un risc ridicat de alunecare atunci când devin umede sau acoperite cu substanțe uleioase - prin urmare nu se instalează la exterior și în spații unde pot interveni accidental sau constant lichide sau substanțe lubrifiante;
- R10 reflectă un risc moderat de alunecare la umezeală și substanțe uleioase – pot fi montate, de exemplu, în băi sau bucătării, garaje, dar cu oarecare rezervă;
- R11, R12 și R13 nu au probleme cu alunecarea, dar la limita superioară pot fi prea aderente, astfel încât să necesite mai mult efort la mers și uneori să provoace împiedicarea; sunt potrivite atât în interior, cât și pentru spații exterioare, balcoane, garaje, terase, alei etc., unde există apă; pardoselile cu R12 se pot folosi în laboratoare, spații de producție alimentară, parcări auto, iar cele cu R13 în medii extrem de alunecoase (sunt practic rugoase). Atunci când într-un spațiu de producție pardoseala nu asigură aderența necesară (poate fi și pentru un interval de timp limitat), este recomandabil ca angajații să primească încălțăminte antiderapantă. De asemenea, pardoselile trebuie întreținute astfel încât degradarea să nu ajungă la acel punct în care să devină riscante fie prin alunecare, fie prin desprinderi de materiale care să împiedice.
Specialiștii folosesc clasificarea de mai sus, dar au ceva rezerve față de ea, întrucât în viața reală lucrurile pot fi imprevizibile, iar alunecarea are anumite particularități statice și dinamice. Conform unor institute din Europa și SUA, riscul de alunecare se reduce atât prin creșterea coeficientului de frecare, cât și prin crearea de suprafețe cu anumită micro-rugozitate sau micro-profilare, care permit mai bine contactul între două solide (talpă și pardoseală), cu o influență mai mică din partea lichidelor contaminante. Pentru că, în fond, umiditatea este cea care provoacă alunecarea cel mai rapid - știm de la școală că se patinează nu pe gheață, ci pe o peliculă foarte subțire de apă care se formează între metalul patinei și gheață. Evacuarea apei de pe pardoseală în spațiile cu umiditate mare se realizează mai rapid, după cum știm, dacă suprafața este înclinată și, eventual, profilată. O profilare discretă (cu efecte estetice deseori) nu va elimina umiditatea, dar va facilitat contactul între solide, fără apă, ceea ce pune în evidență forța de frecare reală dintre aceste materiale, care este sensibil mai mare.
Tratamentele antiderapante sunt o soluție pentru acele pardoseli care aparțin unei clase anume de aderență și trebuie optimizate; nu toate tipurile de pardoseli se pretează unui asemenea tratament și nu există soluții universale, pentru toate suprafețele. Cele mai frecvente tratamente sunt cele pentru pardoselile reci sau exterioare (piatră, marmură, ceramică, pavaje, compozite etc.), dar în ultimul timp au început să fie accesate și cele speciale pentru pardoseli vinilice omogene, care se optimizează periodic prin șlefuire și se acoperă cu un film antiderapant. Rășinile turnate lichid pot deveni antiderapante prin aplicarea unui nou strat cu această proprietate, eventual cu particule de cuarț sau alt material care conferă rugozitate.
O problematică mai este și semnalizarea suprafețelor alunecoase sau cu risc de accidentare, de exemplu o pardoseală umedă, proaspăt spălată. Este bine ca elementul de signalectică să fie mare, ușor de observat, eventual fosforescent sau cu lumină autonomă, în caz că iluminarea ambientală este insuficientă. Trebuie amplasat central, la loc vizibil, atâta timp cât pericolul există, și se adresează atât vizitatorilor, cât și angajaților unui spațiu.
Pentru un agent economic, investiția într-o pardoseală sigură, cu cheltuielile suplimentare necesare, poate însemna de fapt o economie, pentru că este de preferat acordării de compensații în urma accidentelor, sau de diverse facilități pentru angajați – de exemplu, echipamente și încălțăminte antiderapantă. Pot apărea, de asemenea, amenzi din partea organismelor de control, întreruperea activității pentru reamenajarea spațiilor, procese în justiție, probleme cu resursele umane, distrugerea unor aparate ș.a.m.d. Prin urmare, cel mai bine este ca lucrurile să fie bine făcute de la început.
