Care sunt diferențele dintre o seră şi un solar
Diferentele constau in principal in materialele folosite la constructia lor, precum si in instalatiile cu care sunt dotate, care vor dicta in continuare aspecte precum functionalitatea si pretul.
O simpla consultare a Dexonline ne lamureste pe scurt ce este si ce face fiecare: solarul este definit ca un “teren agricol, imprejmuit si acoperit cu folii transparente de polietilena, pentru cultivarea legumelor si zarzavaturilor timpurii”, in timp ce sera este o “constructie speciala cu acoperis (si cu pereti) din sticla sau din material plastic pentru adapostirea si cultivarea plantelor care nu suporta frigul”.
Cu alte cuvinte, solarul este o structura acoperita cu folii de plastic rezistente la ultraviolete al carei scop este extinderea perioadei de productie pentru plantele crescute in general direct pe terenul astfel protejat, folosind ca sursa de caldura exclusiv soarele.
Pe de alta parte, sera este o constructie mult mai complexa, cu invelis din sticla dubla sau din plastic de tipul placilor de policarbonat si cu fundatie, care permite controlul temperaturii (prin intermediul unor instalatii de incalzire, care pot fi pe baza de lemn, de gaz sau chiar de energie regenerabila) si a iluminatului interior. In sere pot fi cultivate cu succes, pe tot parcursul anului, o mare varietate de plante, de la legume si verdeata la flori.
Pe langa instalatiile de control al microclimatului, serele pot fi prevazute cu functii mai sofisticate, cum ar fi un program computerizat pentru comandarea fertilizatorului, o plasa automata de umbrire, un sistem de ceata sau chiar o statie meteo care poate gestiona sistemul de aerisire. Exista sere care dispun de sisteme automate de deschidere a geamurilor prin folosirea unor brate cu ulei hidraulic, iar lista imbunatatirilor care pot fi aduse este limitata doar de buget.
Desigur, diferentele dintre cele doua se vor extinde si la nivelul structurii de rezistenta. In cazul solarului, structura este una simpla, fiind formata in general din tevi indoite, din metal sau din PVC, infipte in pamant, care dau acea cunoscuta forma de tunel. Structura poate fi si din lemn, in acest caz fiind necesara o intretinere mai riguroasa.
Sere sunt construite in general pe structuri permanente care pot fi la randul lor din metal, din lemn sau din plastic, pe care este instalat invelisul din sticla sau din placi de policarbonat. Serele arata de obicei ca niste casute transparente cu acoperis in panta.
Acestea ar fi caracteristicile generale ale serei si solarului "clasice". In practica, in functie de scopul in care se doreste a fi folosite, de bugetul initial si ulterior, de materialele disponibile si de alte particularitati, cele doua tipuri de structuri devin mai ambigue din punct de vedere semantic. Tendinta este ca ceea ce a inceput ca solar sa evolueze spre sera, luand nastere diverse constructii hibride.
De exemplu, un solar poate fi dotat cu un ventilator de recirculare a aerului, cu o fundatie sau chiar cu o instalatie de incalzire - dar aici vorbim deja de o sera mai rudimentara.
Foto principala: Pixabay
Foto: Pexels
Foto: Pexels
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay