Ce tip de vopsea folosim pentru proiectele noastre

Primele variante de vopsea au apărut în zorii civilizației umane, acum zeci de mii de ani, folosind minerale cu capacitate mare de pigmentare precum ocru (o varietate de argilă cu conținut ridicat de hidroxizi de fier), hematit (oxid de fier natural), oxid de mangan, cărbune de lemn, miniu de plumb și alte substanțe, inclusiv extracte organice din plante sau animale, cu ajutorul cărora se obțineau vopsele roșii, galbene, verzi, albastre, negre sau albe. Ca diluanți și lianți foloseau apa sau uleiul, chiar oul, laptele sau grăsimea animală. Au rămas faimoase regulile antichității greco-romane, prin care hainele purpurii, vopsite cu un pigment mov extras cu mari eforturi dintr-o moluscă marină, erau purtate doar de familii regale sau mari aristocrați. Acelea au fost probabil cele mai ecologice și sustenabile vopsele, pentru că azi, când chimia a evoluat spectaculos începând cu epoca industrială, lucrurile stau cu totul altfel.

Vopselele pentru construcții pe care le folosim în prezent sunt combinații de substanțe aplicate pe diverse suprafețe – în general în formă lichidă, dar se pot întâlni și în formă solidă (de exemplu pulberile care aderă în câmp electrostatic pe suprafețe metalice,  practică folosită de fapt în unități specializate, nu in situ). Acestea se întind ca un film subțire și se solidifică prin uscare sau prin reacții chimice, cu rolul de a proteja, dar și de a schimba estetica suprafeței acoperite. Compoziția noilor produse pentru vopsit în construcții definește și utilitatea lor. Să vedem așadar din ce sunt obținute variantele relativ uzuale (pentru că varietatea este destul de mare):

• Liant – acesta conferă acoperirii proprietăți precum durabilitate, luciu, rezistență, flexibilitate sau aderența la stratul suport. Cât este în formă lichidă, consistența vopselei este dată de acest liant, deci aplicarea se poate face în strat mai gros sau mai subțire. Lianții sunt în general rășini sintetice sau naturale, polimeri și uleiuri care dau și denumirea tipului de vopsea (alchidice, acrilice, poliuretanice, epoxidice, vinilice, siliconice, clor-cauciuc, pe bază de ulei, bitum etc.). Când ni se prezintă o vopsea ”pe bază de ulei”, pentru lemn, metal sau zidărie, de fapt avem în față o combinație de rășini și uleiuri care, alături de celelalte componente,  ”plutesc” într-un solvent organic sau într-un ulei volatil. Lianții au o serie de proprietăți extrem de importante pentru ca acoperirea să fie uniformă, de exemplu coalescența – capacitatea particulelor sau picăturilor dintr-o emulsie de a se reuni, după uscarea solventului. Mai există și vopsele al căror film se formează prin mecanisme termoplastice (întărirea în urma răcirii), cum sunt cele encaustice sau de ceară. În cazul lor, liantul este o ceară și de multe ori se lichefiază la reîncălzire. Ca exemple avem produsele speciale pentru protejarea mobilierului din lemn masiv sau a parchetului. O serie de vopsele se formează și prin reacții chimice de polimerizare, fenomen care apare după evaporarea solventului; poliuretanicele și epoxidicele clasice sunt exemple relevante în acest sens, iar când le aplicăm trebuie să respectăm indicațiile producătorului în legătură cu timpul de maturizare – vopseaua devine gata de utilizat nu doar după ce se usucă, ci și după un timp suplimentar în care se definitivează reacțiile de polimerizare în prezența vaporilor de apă din atmosferă. Acestea se aplică, în funcție de formulă, pe cam toate materialele uzuale: lemn, metal, tencuială, ciment, gresie, sticlă ș.a.m.d.

• Diluantul sau solventul – rolul lui este de a controla vâscozitatea vopselei și de a încorpora uniform celelalte componente. De regulă, este o substanță volatilă și nu rămâne în compoziția finală a filmului de vopsea. Pentru vopselele pe care le aplicăm de exemplu pe metal, acești solvenți sunt organici (alifatici, aromatici, alcoolici, cetonici), obținuți din petrol sau alte materii prime organice. Există și rășini cu proprietăți volatile care sunt folosite ca diluanți, iar pentru unele vopselele pe bază de ulei se folosește ca diluant un alt ulei, mai puțin vâscos, care are capacitatea de a se evapora rapid. Nu în ultimul rând, putem alege vopselele care au ca diluant apa (uneori în combinație cu alt tip de solvent), folosite pentru acoperirea zidăriei (”lavabila” pe care o știm cu toții) și din ce în ce mai des pentru lemn, ca alternativă la vopselele cu solvenți organici sau uleiuri. Vopselele ”pe bază de apă” sunt de fapt suspensii de rășini alchidice, acrilice, epoxidice, poliuretanice etc., care se coagulează după evaporarea apei. Nu sunt total lipsite de solvenți organici, dar sunt mult mai sigure pentru utilizatori și mai ales pentru aplicatori.

• Pigmentul sau colorantul – este combinația de substanțe solide granulare care dă efectiv culoarea vopselei. Pigmenții pot fi naturali sau artificiali: argile, carbonat de calciu, mică, siliciu, talc, oxid de fier, dioxid de titan, albastru ftalocianin, fulgi de sticlă etc. În selectarea pigmenților contează și modul de comportament (opacizare, reflexie) la radiația UV, care poate dăuna vopselei și esteticii ei. O vopsea lucioasă reflectă mai multă radiație solară și este, deci, mai rezistentă. În categoria agenților de colorare mai pot fi incluse unele substanțe care au rol simultan de pigment și agent de umplutură: măresc volumul vopselei și o fac mai ”lucrabilă” (ca și liantul de altfel). Pot fi date exemple precum diatomita, creta, varul, argila și chiar nisipul de cuarț, folosit de exemplu la îngroșarea și creșterea aderenței la vopselele pentru pardoseli. Foarte la modă sunt vopsele cu cretă, folosite pentru mobilier cu aspect vintage sau rustic. Lacurile incolore pentru lemn au toate componentele curente ale unei vopsele, dar nu conțin pigmenți, iar stratul este mult mai subțire în absența agenților de îngroșare. În ultimele decenii, s-a renunțat la unii pigmenți buni dar toxici, precum cei pe bază de plumb, care au fost înlocuiți cu pigmenți pe bază de dioxid de titan și oxid de fier.

• Aditivii – sunt adăugați de producător atunci când vor să optimizeze proprietăți precum vâscozitatea, gradul de luciu, modificarea tensiunii superficiale a produsului în stare lichidă, stabilitatea pigmentului, rezistența la factori atmosferici, caracterul ignifug, formarea unei emulsii stabile, fără depuneri (emulgatori), caracterul bactericid, agenți de catalizare etc. Acești aditivi, deși în cantități mici, dau prețul final, așadar când veți avea de ales între două sortimente de vopsea cu același domeniu de aplicare și aceeași nuanță, veți ști de ce unul este mai scump: se întinde mai bine, poate fi aplicat la temperaturi scăzute, are o aderență mai bună la stratul suport, nu proliferează agenți patogeni, nu pierde substanță la frecare etc.