Cum au aparut blocurile?
Ne mai putem imagina, astazi, vreo aglomeratie urbana din care sa lipseasca blocurile? Geometria si aspectul monoton, unitar, al cladirilor in serie, inghesuite una langa alta in cartiere, fie ele vechi sau moderne, sunt considerate astazi "raul necesar" al oraselor. Dar de ce si cum a aparut acest concept de locuinta comuna? Si va ramane blocul o solutie de viitor pentru dezvoltarea urbana sau e un concept care trebuie schimbat?
Scurt istoric
Desi istoria pune pe seama lui Le Corbusier inventarea "unitatii de locuit", inca din antichitate au existat diverse forme de constructie destinate locuirii in comun, cu scari interioare, intre paliere, care ne pot duce cu gandul la blocuri. In Roma antica si in alte cateva orase-cetate ale Imperiului existau asa-numitele "insulae", care aveau in general sase-sapte (dar uneori si peste zece) etaje, cu scari despre care dovezile arheologice arata ca puteau depasi chiar 200 de trepte. Astfel de cladiri erau alimentate cu apa, aveau sisteme de evacuare a reziduurilor menajere si puteau adaposti 40-50 de persoane. Din pricina structurii slabe insa si a faptului ca aceste cladiri se prabuseau usor, pe vremea lui Augustus (30 i.C. - 14 d.C.) s-a stabilit ca aceste insulae sa nu depaseasca o inaltime maxima de 20 m. Incaperile de la parter si de la etajele inferioare erau adesea destinate familiilor instarite, magazinelor sau localurilor (un fel de bucatarii comune, pentru ca erau singurele spatii in care era voie cu foc deschis - insa romanii nu gateau la comun, ci isi cumparau, practic, mancarea gatita aici, exact ca la un fast food). Spatiile de la etaj erau destinate celor din clasele inferioare, pentru ca accesul la ele era mai dificil si prin urmare erau mai ieftin de inchiriat.
Ulterior, istoria mentioneaza existenta unor cladiri rezidentiale inalte, in care puteau locui cateva sute de persoane, si in tarile arabe, in jurul secolului 10. In secolul 11 in Nasir Khusraw existau unitati locuibile care puteau avea chiar si 14 caturi si pe al caror acoperis erau amenajate gradini (alimentate inclusiv cu apa). Primele sisteme de asigurare a apei la etajele superioare au aparut, de fapt, tot in acest perimetru geografic, principiul capilaritatii apei fiind descoperit chiar de acum 5000 de ani si folosit in cele mai timpurii cetati de pe malurile Eufratului si Tigrului. Romanii l-au perfectionat mai apoi, pentru a-si alimenta orasele cu apa adusa de la mari distante, inventand rezervoarele si apeductele.
Blocurile in perioada moderna
Ideea de bloc asa cum il stim astazi a luat insa nastere in perioada celor doua razboaie mondiale si a fost implementata pe scara larga dupa terminarea lor, ca raspuns la o necesitate importanta pe vremea aceea: orasele distruse de bombardamente trebuiau refacute rapid. Astfel s-a dat in fine importanta unei teorii pe care celebrul arhitect, designer si urbanist Le Corbusier o promova deja de ceva timp prin studiile si articolele sale, dar care nu isi gasise suficienti adepti pentru a fi pusa in practica. Teoria acestuia ca orasul viitorului va fi dezvoltat pe verticala era sprijinita de o serie de planuri urbanistice realizate in cele mai mici detalii: blocul, denumit de el "unitate de locuit", era solutia ideala pentru zonele urbane aglomerate. Le Corbusier avea viziunea unor orase perfect functionale, cu structuri geometrice, ale caror "unitati de locuit" erau gandite utilitar, cu apartamente largi (identice, pentru a se economisi materialul de constructie), cu exterioare din otel si sticla, ridicate pe piloni de beton, inconjurate de parcuri si deservite de institutii la care accesul sa se faca rapid si usor.
Primul "prototip" de unitate de locuit realizata dupa planurile lui Le Corbusier a fost ridicat la Marsilia, la inceputul anilor 1920, si avea peste 300 de apartamente, dispuse pe 12 etaje; la parterul ei erau prevazute spatii pentru magazine, un dispensar, insitutii de invatamant si o sala de sport, iar deasupra - o terasa gradina. Constructia a devenit imediat populara, mai ales pentru ca era accesibila familiilor cu venituri medii.
Dar, desi modelul locativ ii apartine lui Le Corbusier, aceasta prima cladire a fost creata, cel mai probabil, dupa inspiratia pe care i-au dat-o elvetianului vizitele in Uniunea Sovietica si studierea complexului Narkomfin, care tocmai se construia dupa planurile unor alti arhitecti, Moisei Ginzburg si Ignati Milnis. In aceeasi perioada si sub impulsul acelorasi nevoi economice de dupa razboi (probabil si ca urmare a viziunilor arhitecturale mult vehiculate in acea perioada dintr-un capat in altul al lumii), Narkomfin fusese conceput ca un ansamblu de patru cladiri: un bloc de locuinte (cu cinci etaje si apartamente de doua si trei camere), o scoala, o gradinita si un bloc de servicii. Complexul Narkomfin a fost finalizat mult dupa "unitatea de locuit" a lui Le Corbusier, abia in anul 1932, si nu a avut succesul scontat: stilul de viata la comun, cu spatii mici si chicinete in loc de bucatarii, nu a fost agreat de locatari, care au parasit in curand cladirea.
Totusi in Uniunea Sovietica ideea unui nou model de locuire abia incepuse si a putut fi implementata gratie ideologiei si metodelor bine puse la punct de controlare a maselor. Problematica organizarii "stiintifice" a vietii ii preocupa pe socialistii rusi, care, dupa abolirea proprietatii private, in 1918, au dorit sa gaseasca noi metode de locuire si de comasare a fortei de lucru in acelasi perimetru.
In stransa legatura si cu revolutia industriala, dar si gratie materialelor de constructie care permiteau productiile de serie, noul model de locuire avea sa se raspandeasca rapid in Europa si de aici in alte tari ale lumii. Dar felul in care a fost pus in practica sau cum a evoluat in functie de fiecare spatiu geografic si cultural in parte, a dus la diferente majore si la o evolutie total diferita a blocului de locuinte: de la zgarie-norii americani, pana la blocurile comuniste din tara noastra, de la cladirile cu terase si gradini suspendate ale Germaniei, pana la constructiile de-a dreptul alienante ale Chinei de azi.
Un interesant proiect despre modul in care se poate realiza o unitate de locuit care sa fie atenta mai ales la nevoile individului il reprezinta "Habitat 67", un complex de locuinte modulare din Montreal, al carui design a fost creat de arhitectul Moshe Safdie. Creat initial pentru a oferi locuinte la costuri rezonabile care sa asigure toate nevoile individuale la fel ca o locuinta pe pamant, eliminand la maxim disconfortul traiului in comun, complexul are cinci subansambluri ce cuprind 158 de apartamente (care beneficiaza fiecare de spatii generoase, de cate o gradina personala si un solarium, pe terasa aferenta, dar si de deschidere pe trei laturi, cu vedere catre panorama orasului sau a fluviului). Cu un design deosebit, desfasurat pe putine etaje si propunandu-si sa elimine "densitatea pe inaltime a populatiei", Habitat 67 a devenit in cele din urma unul dintre cele mai scumpe complexe de locuinte din lume, din pricina costurilor de constructie si intretinere.
Avantaje economice ale blocului
Structurile inalte au pus, in timp, multe probleme constructorilor, ridicand numeroase provocari din punct de vedere structural sau geodezic, mai ales daca se dorea, de pilda, realizarea lor in zone cu activitate seismica ridicata sau in zone de coasta, cu panza freatica aproape de suprafata. De asemenea, evacuarea reziduurilor menajere, asigurarea alimentarii cu apa, evacuarea si interventia in caz de incendiu sau accesul mai usor la etajele superioare au fost probleme ce au trebuit rezolvate in timp.
Cu toate aceste provocari, blocul a rezistat ca idee, date fiind avantajele nenumarate si importante pe care "unitatea de locuit" le aducea din punct de vedere economic:
• economisirea maxima a terenului de constructie: pe o suprafata limitata putea locui un numar foarte mare de familii, ce asigurau atat mana de lucru, cat si populatia necesara ca sa intretina societatea de consum.
• economia foarte mare de materiale de constructie, datorata utilizarii de materiale prefabricate, in serie.
• posibilitatea de a se construi mult si in scurt timp, pe care a permis-o si standardizarea tehnologica.
Reversul medaliei
Dezavantajele acestui tip de locuire, legate mai degraba de considerente sociologice, nu au avut, insa, suficienta importanta in acea perioada pentru a atrage atentia cuiva. Preocupati de refacerea rapida a oraselor, provocati de ceea ce aveau de rezolvat pentru buna functionare a acestui sistem, urbanistii, arhitectii si inginerii implicati in constructii au facut tot posibilul pentru dezvoltarea structurilor in sine. Blocul, sau mai bine zis unitatea de locuit ramane o inventie care s-a dovedit utila la vremea ei. Si care si astazi este o solutie pe termen mediu pentru rezolvarea necesitatilor de locuire in orasele aglomerate, in zonele industriale sau in cazul populatiei cu venituri mici. Sau cu venituri medii, cu conditia ca blocurile sa fie mereu "reinventate".
Dupa aproape 100 de ani de la construirea primei unitati de locuit, se pot vedea deja si problemele tehnice: durata de viata a unui bloc este limitata, nu doar din pricina riscurilor seismice, ci si data fiind uzura, invechirea sistemelor de canalizare, a instalatiilor si a materialelor de constructie. In plus, evolutia materialelor de constructie si finisaj, inventarea a noi tipuri de termoizolatie si hidroizolatie, impreuna cu cresterea interesului pentru economia de energie la nivel global au dus la cu totul alte necesitati de trai.
Daca reabilitarea cladirilor vechi e posibila si chiar se face in tarile bogate ale lumii, in Romania acesta ramane un deziderat inca greu de pus in aplicare. Iar aceasta din pricina nu neaparat a banilor (asa cum se poate crede), ci in special din cauza administratiei proaste a blocurilor si a perceperii lor ca o colectie de unitati separate de locuit. La noi in tara, proprietarii de apartamente in blocurile vechi alcatuiesc o comunitate eterogena, cu posibilitati materiale din cele mai diferite, cu nivel cultural si asteptari diferite: ei isi ingrijesc propriile locuinte dupa cum cred de cuviinta sau dupa puteri, dar adesea nu sunt responsabilizati fata de bunurile "comune". Scara blocului, lifturile, subsolul, acoperisul, instalatiile comune, terenul din jurul blocului (pe care adesea sunt aruncate de la geam diverse gunoaie) sunt percepute ca parti ale imobilului care ar trebui sa intre in grija unei entitati nedefinite (...statul, primaria, administratorul etc.) De asemenea, dat fiind dreptul la proprietate si intelegerea lui in cele mai diverse moduri, lucrarile de reabilitare a interioarelor, de daramarea peretilor din apartamente etc. sunt factori greu de controlat. E vorba de o situatie cu implicatii atat legislative, cat si culturale, psihologic determinata de perioada comunista si inca greu de schimbat in constiinta publica.
Alternative inspirate din alte culturi
Constructiile noi nu le par nici ele mai sigure celor care vor sa-si cumpere un apartament. Reticenti fata de modul de construire (romanii inca nu au incredere in blocurile noi, pe care le considera facute "prea repede" si cu economie de materiale), putini aleg sa devina proprietari de apartamente, desi acestea le ofera avantajul unor finisaje moderne, a unor spatii mai mari, ergonomice sau posibilitatea mutarii in zone "verzi" de care au atata nevoie. Chiriasii par mai dispusi, insa, sa accepte traiul in comun, la bloc. Dupa modelul american, s-a incercat si la noi la sistemul prin care proprietarul unei intregi cladiri poate inchiria apartamentele din acesta. Destinate in general familiilor cu venituri medii si mari, aceste tipuri de blocuri au avantajul unei administrari unitare.
In Occident, astfel de cladiri sunt in general gandite cu diverse functionalitati adiacente: de la parcarea pe doua trei niveluri de la subsolul blocului, pana la gradinile suspendate de pe terase, sau pana la adaugarea a diverse tipuri de spatii de uz comun. In cazul Romaniei, mai ales in Bucuresti si in orasele mari, exista deja numeroase cladiri noi sau cartiere rezidentiale, la marginea oraselor, concepute dupa acest principiu. Fie ca devin proprietari sau doar chiriasi ai unor apartamente in astfel de constructii, cei care adopta acest stil de locuire au din ce in ce mai mult constiinta ca blocul repezinta insa doar pasul necesar care trebuie facut pana la ceva mai bun: pana la momentul in care isi vor permite sa locuiasca intr-o casa pe pamant.
Urbanistic, pe plan national, blocurile cenusii, parca trase la xerox, pun probleme nu doar de estetica, ci si de administrare: departe de a fi usor de controlat, asa cum visa Le Corbusier, sub impactul trecerii la proprietatea privata, cartierele de blocuri se dovedesc aglomeratii ce depasesc posibilitatile de administrare ale primariilor. De asemenea, aglomeratiile de blocuri sunt mari consumatoare de energie si resurse sau generatoare de deseuri. Se pot pune la socoteala si dezavantajele de ordin social: infractionalitatea in crestere, stresul si depresiile create de spatiile la comun, nepersonalizate sau prea mici etc.
Va ramane blocul o solutie de viitor?
In societatile avansate socio-economic si cu mentalitati liberale, numarand-o aici si pe a noastra, oamenii au asteptari care fac ca blocul sa devina deja un concept discutabil, cu toata functionalitatea lui: majoritatea populatiei isi doreste, macar la nivel subconstient, sa scape de "betoane", de problemele pe care le creeaza inerent vecinatatile prea stranse si vede locuitul intr-un apartament ca pe o solutie de compromis, pentru o perioada a vietii.
Dificultatile financiare nu sunt nici pentru cei mai saraci vazute ca un blocaj in fata visului de a trai in zone verzi, intr-o casa pe pamant. Chiar si populatia cu venituri mici isi cauta alternative: in Romania, se inregistreaza un interesant procent de oameni cu nivel scazut de trai care aleg sa locuiasca in localitati mai mici, comune, sate, revenind la locuintele pe pamant si la natura, conform unui studiu GfK. Pus pe seama lipsurilor economice, acest "trend" are insa implicatii culturale mai profunde. Tendinta generala, in crestere, pentru un stil de viata ecologic si mai putin stresant, se poate estima mai bine urmarindu-se evolutia in alte tari, mai avansate, a metodelor de locuire.
Pentru marile aglomeratii urbane, blocul si dezvoltarea pe verticala ramane solutia in special in zonele centrale, unde economia de teren, de materiale, laolalta cu nevoia de comasare in acelasi perimetru a institutiilor sunt in continuare cei mai importanti factori.
Dar oricat de mult s-ar dori expansiunea "spre cer" a constructiilor si oricat de mare ar fi evolutia tehnica, extinderea pe orizontala se regaseste, treptat, ca o solutie care pune mai putine probleme structurale, socio-economice, de dezvoltare durabila.
Autor: Alina Miron
