Cum ne iluminăm locuința, din perspectiva sănătății
Când ne construim o locuință suntem atenți la o multitudine de aspecte care țin de spațiul util, de confortul termic, de arhitectură și design, eficiență energetică etc., dar rareori ne gândim și la modul în care vom obține acea iluminare optimă care să ne țină departe de problemele de sănătate asociate acestui criteriu de confort. Iluminarea artificială și, mai ales, cea naturală, sunt în același timp criterii de locuință salubră – așa cum ne arată medicii și instituțiile responsabile cu sănătatea publică.
Sunt aspecte de care trebuie să țină cont inclusiv arhitecții, aceștia fiind datori să găsească soluțiile cele mai bune. La proiectarea ferestrelor, suntem tentați uneori să le dorim fie prea mari, pentru a obține mai multă lumină sau pentru a avea o perspectivă mai bună asupra exteriorului, fie prea mici, pentru a ne încadra în bugetul alocat construcției sau pentru a reduce transferurile de energie (știut fiind că vitrajele înregistrează pierderi mai mari de căldură decât zidurile termoizolate).
Iluminatul natural
O importanță covârșitoare asupra sănătății o are, așadar, iluminatul natural al locuinței, pe care îl obținem cu ajutorul suprafețelor vitrate. Prin aceste deschideri primim radiație luminoasă de natură electromagnetică, având diferite lungimi de undă. Primim, în primul rând, radiația vizibilă (400 – 800 nm), care asigură vederea diurnă, ne conferă un tonus psihic ridicat, conform ritmului circadian zi/noapte, și are un rol în buna funcționare a glandelor endocrine. Prin ferestre intră, de asemenea, lumina ultravioletă (UV), cu lungimi de undă de 200 – 400 nm, care este antimicrobiană, stimulează imunitatea și previne rahitismul. Nu în ultimul rând, avem radiația infraroșie (800 – 1000 nm), care nu are rol direct asupra sănătății, dar influențează microclimatul interior, contribuind la ridicarea temperaturii suprafețelor cu care intră în contact, inclusiv în sezonul rece.
Iluminarea naturală a încăperilor depinde de câțiva factori:
- condiţiile climaterice generale ale locației, anotimp și înălţimea soarelui deasupra orizontului;
- transparenţa atmosferei, în funcție de starea vremii și gradul de poluare;
- reflexia mediului ambiant (contează dacă în apropiere există o apă, o pădure, ori alte case de anumite culori, mai mult sau mai puțin reflectante);
- distanţa dintre clădiri și eventualele obstacole din apropiere; se recomandă cât mai puține asemenea obstacole – copaci, plante agățătoare, balcoane închise, chiar perdele sau jaluzele, dacă acestea împiedică lumina în mod constant;
- orientarea clădirii faţă de punctele cardinale (pentru zona noastră climatică, cea mai bună este spre sud, sud-est sau sud-vest);
- forma, dimensiunile, poziţia și transparența ferestrelor;
- adâncimea încăperilor față de ferestre;
- culoarea pereţilor și amenajarea interioară.
Cum proiectăm ferestrele
În concordanță cu principiile de mai sus, vom avea câteva reguli de urmat în proiectarea ferestrelor:
- marginea superioară a ferestrei trebuie să fie cât mai aproape de tavan, la maximum 30 cm, iar marginea inferioară la 80 – 100 cm de podea; există și așa-numitele ”ferestre franțuzești”, extinse până la pardoseală, dar aportul lor suplimentar de lumină este redus, rolul fiind unul de a avea o perspectivă mai largă asupra exteriorului;
- unghiul de incidență a luminii trebuie să fie de minimum 27º față de verticală (cu cât este mai mare, cu atât este mai multă lumină), iar unghiul de deschidere (sau unghiul ”cer liber”, adică zona prin care pătrunde în cameră radiația solară directă) de minim 5º;
- se va ține cont de coeficientul de luminozitate (sau raportul luminos), care reprezintă raportul dintre suprafața transparentă a ferestrei și suprafața podelei; în camerele de locuit, acesta va fi de 1/6 – 1/8, comparativ cu laboratoarele sau atelierele de desen ori pictură, unde raportul are valoare maximă (1/3), deci ferestre foarte mari;
- se ia în calcul și coeficientul de adâncime a încăperii, adică raportul dintre lungimea camerei de la ferestră la peretele opus și înălțimea de la podea la marginea superioară a ferestrei (maxim 2);
- coeficientul de iluminare naturală, adică procentul iluminatului natural din totalul care trebuie iluminat să fie de 0,5 în living sau bucătărie, de 0,7 în camera copiilor și de 1 în camera de birou sau de lucru.
Surse de lumină artificială
Iluminatul artificial este la fel de important, în principal pentru confortul vederii. Din perspectiva aceasta, iluminatul artificial poate fi asigurat numai dacă sursele de lumină realizează o iluminare omogenă (uniformă), fără să producă efecte de strălucire, pâlpâire, formarea umbrelor sau modificare a culorilor, asigurând un spectru luminos cât mai apropiat de cel al iluminatului natural. De asemenea, este bine ca iluminatul artificial să nu încălzească aerul, din motive de economie a energiei și de confort termic. În exploatarea sistemelor de iluminat se vor avea în vedere:
- prevederile normativelor referitoare la verificarea instalaţiilor electrice şi la înlocuirea lămpilor uzate, conform recomandărilor producătorului (în timp, sursa își poate modifica spectrul luminos și intensitatea);
- curăţarea periodică a corpurilor de iluminat (globurile lămpilor se spală săptămânal, de preferat);
- întreţinerea în stare de curăţenie permanentă a suprafeţelor reflectorizante (ferestre, tavan, pereţi, mobilier etc.).
Iluminarea suprafețelor artificială, ca și cea naturală, se poate măsura direct, cu un instrument numit luxmetru (măsoară numărul de lucși - lx, adică fluxul de lumină măsurat în lumeni pe metrul pătrat de suprafață). Conform normativelor, avem câteva valori de referință: 30 lx pentru dormitor, 50 lx pentru living și bucătărie, 20 lx pentru holuri, iar pentru iluminatul local la masa de lucru ni se recomandă valoarea de 300 lx, respectiv 150 lx pentru iluminatul general într-un spațiu de lucru.
