Cum se realizează un sistem pluvial performant
Sistemele pluviale sunt concepte mai vechi decât se crede în general. Din vremuri imemoriale, se mai păstrează încă, în arhitectura tradițională, jgheaburile din lemn realizate prin scobirea unui trunchi de copac, amplasate sub streașină. Egiptenii, grecii și apoi romanii antici au conceput jgheaburi și burlane (din ceramică, lemn și piatră) care colectau apa meteorică spre sistemele de canalizare. Templele grecești, construcții ample, aveau garguie masive, așa cum au fost descoperite la Templul lui Zeus din Atena – peste 100 de capete de leu din marmură, prin gura cărora se scurgea apa acumulată pe acoperiș. Arhitectura gotică medievală, dezvoltată într-un climat umed, a dus la noi standarde aceste sisteme, preluate ulterior în toate stilurile de arhitectură europeană, care le-a integrat ca elemente practice, dar și decorative. Mai mult sau mai puțin anecdotic, pe măsură ce orașele europene se dezvoltau, cu clădiri înghesuite una într-alta, cele mai frecvente disensiuni între cetățeni erau ”litigiile de jgheab”, deoarece toți încercau să îndrepte sistemul pluvial către casa vecinului...
În timp, jgheaburile și burlanele au început să fie realizate din noi materiale – plumb, apoi fontă, cupru, zinc, aluminiu, tablă (oțel laminat, galvanizat sau vopsit) și, de cîteva decenii, din materiale plastice (PVC, polietilenă). Piața Americii de Nord are ca specific jgheabul din aluminiu (circa 70% din piață!), rezultat al unei invenții din anii 1960 – îmbinarea industrială fără sudură, ceea ce asigură o etanșeitate foarte bună. Piața europeană este dominată de sistemele din oțel acoperit cu polimeri sau cu mai multe straturi metalice, inclusiv aliaje de cupru, zinc sau plumb, care le prelungesc durata de viață.
Conform reglementărilor din domeniu, sistemele pluviale se proiectează în raport cu destinaţia clădirii, tipul, forma şi dimensiunile acoperişurilor, funcţiunile spaţiilor, caracteristicile structurii construcţiei, cotele suprafeţelor colectoare şi receptoare (înălţimea clădirilor), particularităţile terenului de fundare, exigenţele construcţiei şi cele ale beneficiarilor, relaţia cu circulaţiile publice, durata de viaţă estimată, încărcările din precipitaţii şi alte aspecte generale sau particulare. Calitatea în acest domeniu înseamă: rezistenţă mecanică şi stabilitate (deci și siguranță în exploatare), securitate la foc (trebuie văzut ce se întâmplă în caz de incendiu cu sistemele pluviale din mase plastice), igienă, sănătate și mediu (cum și unde se scurge apa respectivă), protecţia împotriva zgomotului (mai ales dacă burlanele trec prin spații închise), economia de energie şi izolarea termică – în sensul strict că instalarea jgheaburlor și burlanelor nu trebuie să afecteze izolarea termică, în zona streșinii și a zidurilor. Beneficiarii trebuie să știe că valorile prescrise ale indicatorilor de performanţă, modul de verificare şi măsurile necesare pentru asigurarea acestora sunt prevăzute în proiect! Dar să vedem câteva aspecte specifice ale acestor cerințe:
● Dimensionarea sistemului pluvial trebuie făcută în funcție de zona climatică și de arhitectura construcției - în primul rând, de suprafața acoperișului. De exemplu, pentru un acoperiș cu o suprafață de până la 125 mp, se vor alege jgheaburi cu lățimea de 125 mm și burlane cu diametrul de până la 90 mm; pentru acoperișul cu suprafața de 125 – 200 mp, sunt indicate jgheaburi de 150 mm și burlane de 100 mm, iar pentru suprafațe de peste 200 mp, se vor folosi jgheaburi de 190 mm și burlane de 120 mm.
● Se ia în calcul și numărul scurgerilor alocate unei ape, precum și amplasamentul acestora; 2 burlane sunt mai eficiente dacă sunt amplasate în zonele care marchează împărțirea în 3 a jgheabului, decât dacă sunt poziționate la capete (deși în practică se procedează exact invers)! Un burlan montat la capătul jgheabului va evacua mult mai puțină apă decât dacă este montat la mijlocul acestuia. În orice caz, pentru un burlan, se alocă maximum 10 m de jgheab, oricare ar fi panta învelitorii și traseul pe care îl urmează apa.
● Un alt aspect care uneori nu este respectat, inclusiv de către cei care furnizează materialele: sistemele pluviale să nu fie rigide, pentru că ele trebuie să facă față variațiilor dimensionale cauzate de modificarea temperaturilor și mai ales de volumul apei înghețate, care se dilată cu până la 9%. Sunt prevăzute conectoare (coliere) sau alte soluții care să permită etanșeizarea și în același timp expansiunea, ori se alternează elementele de fixare rigidă cu cele flexibile / glisante.
● Dacă deversarea apelor colectate nu se face la canalizare, burlanul trebuie să aibă gura de evacuare la cel puțin 20 cm de soclu, eventual cu un cot reglabil, pentru a evita pătrunderea umezelii în fundația sau zidăria casei.
● Conform recomandării majorității producătorilor, cârligele de jgheab se montează la distanțe de cel mult 80 cm între ele, în general pe căpriori. În mod obligatoriu, cârligul de la capătul streșinii se poziționează la 10 cm față de acel capăt, indiferent de poziționarea celorlaltor cârlige. Metodele de fixare a cârligelor și brățărilor trebuie să fie special concepute: șuruburi din oțel inoxidabil (la brățări sistemul de fixare se face în funcție de tipul fațadei - beton, cărămidă, lemn).
● Jgheabul trebuie să aibă o pantă de cel puțin 0,5% (2,5 mm/m, până la 5 mm/m și chiar mai mult), lucru care se obține cu ajutorul poziționării și modificării cârligelor cu o unealtă specială, care să le deformeze uniform și fără a le distruge protecția anticorozivă.
● Trebuie să existe compatibilitate perfectă între cârlige, coliere, jgheaburi și burlane (nu se iau de la producători diferiți și nu se improvizează). Burlanele trebuie să fie etanșe, altfel vor ceda la presiune și se vor deteriora accelerat în timpul înghețului, când apa își va face loc prin orice orificiu.
● În funcție de proiect, verificarea după montaj se poate face inclusiv privind etanșeitatea la aer (burlane) și apă (jgheaburi și burlane). Sunt puțini care fac aceste verificări în cazul sistemelor pluviale de exterior; se fac riguros doar la cele care trec prin spații închise, de pildă la coloanele de bloc, dar este bine ca beneficiarul să ceară efectuarea acestor probe. Orice defecțiune care permite scurgerea apei pe fațadă are ca rezultat pătarea acesteia cu oxizi metalici corozivi sau chiar deteriorarea severă, iar când vorbim de defecțiuni ale jgheaburilor, se compromite zona de streașină.
● Curățarea periodică și metodele de întreținere specială nu sunt facultative. Întreținerea defectuoasă (formarea de dopuri din vegetale și diverse obstacole pe trasee, deformări neremediate, neetanșeități) respectiv pierderile de căldură prin acoperiș sau streașină, fac ca apa să treacă necontrolat prin diverse stări de agregare și să afecteze sistemul pluvial.
● Gheața care se formează în zona de streașină și pe burlane, mai ales în porțiunile umbrite (pe partea de nord), deteriorează sistemul pluvial, respectiv elementele de acoperiș din acea zonă (apar infiltrații), și pune în pericol siguranța celor care trec pe dedesubt. Proprietarii, chiriașii sau asociațiile de locatari au obligația să ia măsuri de avertizare și de marcare a perimetrelor supuse riscului și chiar să îndepărteze acei țurțuri, dar de multe ori acest lucru nu se întâmplă.
● Gheața se formează de fapt din cauza pierderilor de căldură prin acoperiș sau streașină, ceea ce face ca apa să treacă necontrolat prin diverse stări de agregare. Este foarte important ca acoperișul și sageacurile să fie bine izolate termic, iar sistemul pluvial să aibă o componență completă, cu toate elementele (de pildă uneori nu se pun șorțuri pentru jgheab, parazăpezi, capace, numărul corect de coliere și cârlige, ca să nu mai vorbim de decantor și sistem de scurgere către rețeaua de canalizare). Oricum, zonele de îmbinare și capacele de jgheab se pare că cedează cel mai des. Deseori, gheața se formează chiar în zona inferioară a burlanului, ca dop sau pe sol, în apropiere de fundație.
● Prevederea de parazăpezi (elemente de învelitoare locale, sub formă de console metalice, sau continue, sub formă de grilaje metalice) sunt obligatorii la versanţi cu pantă mai mare de 30% (fabricanţii de produse de învelitoare indică dimensionarea şi montarea acestora în funcţie de pantă, lungimea versantului şi zonarea geografică). Parazăpezile sunt recomandate și la acoperişurile a căror streaşină se află deasupra zonelor de circulaţie, deasupra altor acoperişuri, fiind utile şi pentru protecţia sistemului de preluare şi evacuare a apelor pluviale. Cu ajutorul acestor accesorii se controlează oarecum debitul și chiar temperatura apei drenate către jgheaburi și burlane.
● Protejarea sistemului în sezonul rece presupune fie adoptarea unei soluții de degivrare, fie îndepărtarea gheții prin metode chimice sau cu abur la joasă presiune și temperaturi ridicate; nu se folosește presiune mare, pentru a nu deteriora sistemul de acoperiș sau a nu provoca infiltrații. Dacă vrem să păstrăm integritatea sistemului pluvial, gheața nu se îndepărtează mecanic!
