Cumperi o locuință. La ce riscuri posibile să fii atent
Ai găsit o casă la un preț pe care ți-l permiți, într-o zonă bună, care arată bine și în care te poți muta imediat? Toate semnele arată că ar putea fi o alegere excelentă, însă lucrurile ar putea fi mai complicate de atât. Achiziția unei locuințe implică una dintre cele mai importante investiții din viața oricui și de aceea este important să fim atenți la toate riscurile potențiale pentru a ne proteja investiția, dar și familia.
Chiar dacă la prima vedere, locuința poate să pară perfectă, îți recomandăm să intri în rolul de critic pentru scurt timp, ca să te poți bucura din plin de casă mai târziu.
În funcție de specificul zonei în care se află casa sau apartamentul, pot exista mai multe tipuri de riscuri, mai mult sau mai puțin probabile. Unul dintre acestea poate fi riscul de incendiu. Dacă locuința se află în apropierea unui teren viran sau a unei zone cu risc de incendiu, aceasta poate fi expusă acestui risc. Chiar și fără să existe aceste elemente, riscul unui incendiu este întotdeauna real într-o colectivitate. Asigură-te că există suficiente măsuri adecvate de prevenire a incendiilor, cum ar fi sistemele de detectare a fumului, sprinklere și un acces facil la echipamente de stingere a incendiilor.
De asemenea, dacă atenția ta este îndreptată către o casă de vis, aflată pe marginea unui lac sau a unui râu nu subestima riscul de inundație. Verifică dacă locuința se află într-o zonă cu risc de inundații în Harta de hazard și de risc la inundații și vorbește cu un specialist dacă în zonă există suficiente măsuri de prevenire a inundațiilor, cum ar fi diguri și canale de drenaj sau un sistem de scurgere stradal funcțional. Nu sunt puține cazurile în care, din cauza unei ploi, sistemele de scurgere stradale nu mai fac față, iar parterele locuințelor pot să fie inundate.
Riscul inundațiilor nu trebuie subestimat nici dacă dorești să achiziționezi un apartament. Puțini dintre cei care au locuit toată viața într-un apartament pot spune că sunt suficienți de norocoși să nu se fi confruntat cel puțin odată cu situația în care vecinul de sus a uitat apa să curgă sau o conductă s-a spart între etaje. Blocurile mai vechi pot fi cu atât mai mult vulnerabile la infiltrații de apă din cauza deteriorării materialelor de construcție și a conductelor în timp. Verificați dacă în apartament există semne de infiltrație de apă, cum ar fi petele de umiditate pe pereți sau tavan, și apoi asigură-te că pot fi luate măsuri adecvate pentru a remedia aceste probleme fără a goli buzunarele. În cazul în care apartamentul este la ultimul etaj, este bine să verificați izolația de deasupra astfel încât să vă asigurați că nu vor exista infiltrații la o simplă ploaie.
Mai mult decât atât, România este aflată într-o zonă cu risc seismic ridicat, din cauza poziționării geografice și a activității seismice din zonă. Prin urmare, multe locuințe din România pot fi afectate de cutremure și alte fenomene naturale asociate cu mișcarea terestră. Verifică dacă clădirea este construită conform standardelor de siguranță seismică și cere detalii despre structura de rezistență a casei, precum și despre materialele utilizate în construcția acesteia. De altfel, n-ar fi rău să te consulți ulterior cu un inginer structurist pentru o părere avizată și obiectivă cu privire la potențialele daune pe care le poate suferi locuința în cazul unui astfel de dezastru natural.
Un alt risc pe care nu-l putem controla este riscul infracțional. Sunt cartiere sau zone mai expuse infracțiunii, de aceea poate fi o idee bună ca locuința să fie echipată cu sisteme de securitate adecvate, cum ar fi sisteme de alarmă și camere de supraveghere, pentru a descuraja tentativele de furt.
Acestea sunt numai câteva dintre riscurile la care ar trebui să fiți atent atunci când faceți pasul cel mare și achiziționați o locuință. De aceea este vital să faceți o cercetare adecvată și eventual să consultați un expert în domeniu pentru a vă asigura că alegeți cea mai bună variantă pentru viitorul „acasă”.
Dar cu toate măsurile de siguranță pe care ni le-am luat, se poate întâmpla ca un eveniment neplăcut să fie total în afara controlului nostru. Gândiți-vă ce ar însemna ca odată mutați în noul apartament să avem ghinionul ca o țeavă să plesnească și să ne distrugă parchetul?
Aceste lucruri nu ar trebui totuși să te descurajeze să te mutați în propria locuință. Dacă te-ai hotărât să achiziționezi locuința, trebuie să știi că o asigurare de locuință facultativă poate fi o modalitate excelentă de a reduce către zero riscurile asociate locuinței și bunurilor din aceasta. În general, asigurarea de locuință oferă acoperire pentru pierderile și daunele asupra locuinței, dar și asupra bunurilor din aceasta cauzate de evenimente neașteptate, de la incendii, inundații, cutremure, furturi prin efracție sau chiar acte de vandalism și acoperă cheltuielile necesare pentru reparație și pentru înlocuirea bunurilor afectate. Dar și în acest caz, este important să verificați ce acoperire oferă fiecare asigurare și să vă asigurați că polița de asigurare acoperă atât locuința, cât și bunurile dragi din aceasta.
Spre exemplu, asigurarea „Locul tău. Casa ta” de la Eurolife FFH este o asigurare facultativă pentru locuință ce oferă proprietarilor sau chiriașilor o protecție extinsă, pentru locuința propriu zisă și inclusiv pentru bunurile pe care le dețin (mobilier, electronice, electrocasnice, îmbrăcăminte, documente, aparatură electronică portabilă), împotriva accidentelor (incendiilor, trăsnete, explozii), dezastrelor naturale (cutremur, inundație, alunecări de teren etc.) și altor fenomene atmosferice extreme (furtuni, grindină, avalanșe de zăpadă). De altfel, te asigură și împotriva multor alte riscuri potențiale: vandalismului, lovirea de către vehicule; distrugerilor provocate de animale sălbatice sau a furturilor prin efracție/tâlhărie a bunurilor din locuință.
Dezastre pe o scară mai mică pot apărea și în interiorul locuinței. Ești asigurat împotriva cazurilor în care apar avarii accidentale la instalațiile de gaze, apă, canal și încălzire, în cazurile de inundarea cu apă de conductă (apă rezultată din spargerea țevilor sau cea provenită de la vecini ori în urma refulării), dar și cele ale centralelor termice, instalațiilor de aer condiționat și instalațiilor de producere de energie alternativă. Mai mult decât atât, nu-i așa că ți-ai dori ca într-un astfel de eveniment neplăcut să știi că ai opțiunea să apelezi la intervenții de urgență în maxim 4 ore, în cazul spargerii unei țevi sau pierderii cheilor de la casă. Asigurarea „Locul tău. Casa ta” include și această opțiune pentru tine.
Iar cel mai important aspect este faptul că o astfel de asigurare înseamnă liniște și siguranță sufletească în cazul apariției unui eveniment neplăcut. Știind că ai o astfel de protecție te poate ajuta să ai protecția financiară, fără a avea grija că un eveniment neașteptat ar putea afecta bugetul tău sau al familiei tale.
Descoperă mai multe despre asigurarea Locul tău. Casa ta și închei-o simplu, online, de pe site-ul nostru.