Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Daniel Buhazi: Cazanele ELCO, ideale pentru utilizarea în proiecte de construcții noi și reabilitări

Daniel Buhazi este Director al diviziei ELCO Germania, în cadrul Ariston Thermo România, funcție pe care o ocupă din anul 2017. Cu o experiență de peste 15 ani în Construcții și Managementul Instalațiilor, acesta este responsabil la nivel național de businessul ELCO Heating Solutions, ce cuprinde aplicații comerciale, rezidențiale și industriale.

Daniel Buhazi: Cazanele ELCO, ideale pentru utilizarea în proiecte de construcții noi și reabilitări

Puteți face o evaluare a anului 2020?

 

Anul 2020 a fost un an atipic și cu provocări pentru toată lumea. Din fericire, piața construcțiilor a fost una care nu a avut foarte mult de suferit. În ianuarie 2020 aveam un obiectiv și un forecast optimist și ambițios pe care, din fericire, am reușit să le depășim. Comparativ cu 2019, creșterea a fost de peste 40%. În ciuda pandemiei, piața de construcții și-a păstrat tendința de creștere și a fost un context favorabil pentru noi.

 

În ce constau soluțiile ELCO Heating Solutions pentru clădirile de birouri?

 

De la lansarea ELCO în România, acum câțiva ani, am abordat un mod de lucru cât mai proactiv, pentru a fi alături de partenerii noștri. Am ales să lucrăm vizând o soluție tehnică pentru sala cazanelor care să fie corectă și completă. În spatele aceste abordări stă dorința noastră de a oferi mai mult decât echipamente și produse, pentru noi este important să avem imaginea de ansamblu a proiectului, să ne sprijinim partenerii pe tot parcursul procesului. ELCO Heating Solutions produce centrale termice de puteri mari, între 60KW și 2000 KW pe unitate.

 

Recent, portofoliul de produse ELCO, destinat aplicațiilor comerciale și industriale, a fost consolidat cu noua gamă de cazane în condensare L Plus, care este formată din modelele murale THISION® L PLUS și de cele de pardoseală TRIGON® L PLUS, ce oferă performanțe ridicate, instalare adaptabilă oricărui tip de proiect și întreținere simplă. Ambele tipuri de echipamente termice includ produse eficiente energetic, cu emisii de noxe foarte reduse și cu o gamă variată de puteri.

 

Astfel, deși tipul produsului pe care îl comercializăm nu presupune implicarea noastră în toate etapele dezvoltării unui proiect, noi îl urmărim în toate stadiile de derulare. Domeniul nostru de activitate este foarte dinamic, unde provocarea este ca echipamentele să îndeplinească cerințele clădirilor, mai ales în cazul clădirilor de tip office, care sunt acreditate BREEAM, LEED etc. Fiind implicați în proiect până la final, ne asigurăm că beneficiarul clădirii va utiliza soluția noastră tehnică eficient, la adevărata ei capacitate.

 

ELCO este o soluție de tip smart?

 

Da, produsul are cateva specificații tehnice deosebite și atunci vorbim despre echipamente foarte eficiente. Sunt particularități care, în comparație cu echipamentele tradiționale, avantajează foarte mult proiectele de tip office. Vorbim despre cazane de construcție modular: cazanul vine ca o unitate, dar îți dă posibilitatea să îl dezasamblezi, apoi să îl asamblezi în locul în care vrei să îl montezi. Acest lucru prezintă foarte multe avantaje datorită faptului că în ultimii ani s-a pus foarte mare accent pe dimensiunea spațiilor.

 

Avem săli ale cazanelor reduse ca suprafață sau, de exemplu, avem situații în care cazanele se montează pe terasa clădirii și atunci construcția modulară împreună cu volumul redus de apă favorizează montajul și exploatarea ulterioară. În cazul cazanelor ELCO vorbim și de o cascadare ușoară. În momentul în care un proiect presupune mai multe cazane și există nevoia de a fi montate în cascadă, automatizarea deja existentă poate realiza cascadarea și nu mai este nevoie de alte tablouri de automatizare.

 

În plus, ele sunt foarte ușor integrabile în BMS-ul (Building Management System) clădirii, deci vorbim de automatizare de tip smart, care comunică foarte ușor cu protocolul BMS.Mai mult, sunt cazane care, în gama lor, au una dintre cele mai ridicate eficiențe, sunt reduse ca dimensiuni, la jumătate față de cazanele tradiționale, cu volum de apă redus.

 

De exemplu, dacă avem un cazan de 500 KW-600 KW, nu mai vorbim despre un conținut de sute de litri de apă în el, ci de aproximativ 80 de litri la 600KW, deci sunt cazane ce oferă flexibilitate. Toate acestea se traduc într-o eficiență ridicată și mai multe opțiuni în montarea soluțiilor.

 

Ce ați integra într-o clădire a cărei construcție începe acum și care s-ar livra peste doi ani, pentru a vă asigura că se va închiria ușor și eficient?

 

M-aș uita în primul rând la componenta de eficiență, cu cât alegem de echipamente mai eficiente în aceste clădiri, cu atât acest lucru se va răsfrânge asupra costurilor viitoare. Contează tipul de clădire,  dacă ne referim la clădiri certificate BREEM, LEED sau alte tipuri de acreditari, este destul de clar că lucrurile merg, deja, într-o direcție. Însă aș rămâne concentrat pe eficiență, mentenanță cât mai ușoară și service-ul pentru echipamente. Cu cât sunt mai ușoare mentenanța și service-ul, cu atât costurile pentru aceste clădiri moderne și de tip smart vor fi mai mici. 

 

Vedeți o oportunitate în a eficientiza și reînnoi echipamentele din clădirile vechi?

 

Da, uitându-ne la produsul în sine, la centrală, putem spune că ea prezintă niște particularități care facilitează introducerea echipamentelor în proiecte mai vechi sau reabilitări. Mă refer aici la hoteluri, clădiri instituționale sau școli și spitale, unde acestea s-au construit odată cu sala cazanelor. În acest caz, ELCO, având deja echipament cu construcție modulară, ușurează foarte mult montajul atunci când vine vorba de reabilitări și, mai mult decât atât, aduce și eficiență.

 

Am observat, începând de anul trecut, o creștere destul de mare în sectorul reabilitărilor de clădiri publice, zonă în care ELCO răspunde mai multor nevoi. De pildă, avem cazul clădirilor mai vechi, chiar istorice, în care sala cazanelor este ocupată de echipamente vechi extrem de voluminoase. Echipamentele ELCO se pretează foarte bine pentru înlocuirea acestor cazane vechi, datorita modularității și dimensiunilor reduse de gabarit.

 

Cum credeți că se va derula 2021, care sunt planurile ELCO pentru viitor?

 

Cred că va fi un an interesant pentru toată lumea, pentru că nu este un an predictibil, comparativ cu anii trecuți. Anul a început bine, probabil și în contextul inerției lui 2020, care a mers foarte bine pe zona de construcții. În ciuda predictibilității reduse, ne-am menținut obiectivele de creștere. Implementăm soluțiile ELCO de aproximativ 4 ani pe piața româneacă și businessul crește de la an la an. Ne-am uitat la evoluția pieței și cred că proiectele de tip office vor avea o “curba mai plană” sau chiar o “curbă descrescătoare” în acest an.

 

Noi am anticipat acest lucru încă de anul trecut și ne-am îndreptat eforturile către zona de spații logistice și hale. Am încercat să facem un switch între canalele de lucru. Estimăm că există un parc destul de mare de clădiri vechi, ce necesită reabilitarea și înlocuirea echipamentelor, iar această piață își va continua evoluția, chiar dacă zona de office nu va crește la fel de mult, ba poate chiar va descrește. De asemenea, ELCO mai are în gamă și echipamente cu energie regenerabilă, ne referim aici la pompe de căldură. Începând de anul acesta am implementat, și vom introduce pompele de căldură în gamă și atunci ne așteptăm ca evoluția să fie una pozitivă.

 

Subsidiară a Ariston Thermo Group începând cu anul 2001, marca germană ELCO a fost fondată în 1928 şi reprezintă una dintre principalele mărci germane pentru soluţii de încălzire comerciale. Compania oferă soluţii de încălzire de capacități mari dedicate proiectelor noi, de modernizare sau renovare pentru aplicaţii ce variază de la clădiri de birouri și complexe comerciale, la spații industriale mari.Pe piața din România, brandul ELCO este prezent din 2017, în calitate de furnizor de cazane de încălzire comercializate sub gamele Thision și Trigon, devenind în scurt timp unul dintre liderii pieței de profil.  Portofoliul brandului include o gama ampla de proiecte, printre care se numără The Bridge 3, Globalworth Campus clădirile 2 și 3, Spitalul Marie Curie din Bucureşti, ansamblul mixt (rezidențial și spații de birouri) Record Park din Cluj, clădirea U Center din București, clădirea bazinului olimpic din Mureș, al doilea depozit al Altex din Dragomirești.  

Articol scris de
Elco Heating Solutions România
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.