Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

DISSEPTUM, primul covoraş dezinfectant conceput la Iași de echipa Covoraşe Profesionale

Mă numesc Andrei, sunt administratorul companiei ce dezvoltă conceptul Covorașe Profesionale și am acceptat provocarea anului 2020 construind un produs practic și util pentru piață.
DISSEPTUM, primul covoraş dezinfectant conceput la Iași de echipa Covoraşe Profesionale

Niciodată nu m-am ascuns de nimic, chiar dacă frica deseori este în preajmă. Lucru pe care l-am şi făcut în perioada trimestrului 2 al acestui an, când pur și simplu absolut toți s-au activat sau dezactivat într-o formă sau alta. Îmi place să stau în izbeliștea ploii și probabil de aceea mi-a fost simplu să-mi asum că trebuie să fiu prezent în acel TOT al pandemiei globale. Nu ne-am oprit din funcţionalitate pentru că m-am ghidat după un principiu simplu: „trebuie să fim activi”, deoarece aveam nevoie să știm ce se întâmplă cu afacerea noastră, unde ne plasăm în acest context și să fim atenţi să nu scăpăm acel moment, sau acel instrument în a ne adapta cerinţelor pieţii.

Aşa cum natural trăiesc orice moment care îmi este oferit în viaţă, exact aşa simt ceea ce scriu şi împărtăşesc cu fiecare dintre voi. Aceasta este atitudinea mea în orice situaţie şi cred că datorită ei, şi, în această perioadă, am reuşit să fac cunoştinţă cu oameni. Da, exact, cu oameni. Nu exagerez, nici nu am nevoie să folosesc un adjectiv la superlativ. Este suficient, oameni!

Am oameni în familia din care fac parte, am oameni în echipa mea, am mulţi oameni printre clienţii noştri , partenerii noştri interni şi externi, şi mă bucur foarte mult că interacţionez cu omul care de după gard, în calitate de trecător, îţi spune: Buna ziua! Cu acest frumos din mine şi din tine, îmi place să fac lucrurile bine şi foarte important, nu pentru scurtă durată, ci pe termen lung.

Revenind la activitatea noastră, care presupune să fim de ajutor în industria Covoraşelor Profesionale, din toate punctele de vedere (vânzare, livrare, montare, întreţinere, recondiţionare, producţie primară, închiriere), am ajuns în punctul să-mi asum o provocare de specialitate. Evident, că provocarea a fost rezultatul unor probleme, unor forme de descriminare pe care le-am identificat în perioada de vârf al pandemiei şi aşa, pe scurt, am hotărât sa demarez proiectul: DISSEPTUM.

DISSEPTUM, primul covoraş dezinfectant conceput la Iași de echipa Covoraşe Profesionale

DISSEPTUM, din latină „barieră”, cu articol de identificare 319, compus din 3 pentru că sunt recunoscător celor 2 persoane care s-au implicat pasionat (eu al 3-lea fiind) şi 19, de la COVID-19, fiind o scânteie ce mi-a declanşat această idee, reprezintă un model de covor din cauciuc, destinat pentru răzuirea şi dezinfectarea picioarelor (prin prezenţa unui dezinfectant). Conceput cu caracteristici tehnice bine analizate, covorul DISSEPTUM este o soluţie profesională pentru orice perioadă, orice industrie şi orice localizare globală de utilizare.

DISSEPTUM, primul covoraş dezinfectant conceput la Iași de echipa Covoraşe Profesionale

Este un covor dezinfectant de calitate superioară şi profesional. Proiectat şi produs în România, DISSEPTUM este un covor destinat pentru uz industrial şi comercial, şi pe foarte lungă durată în mediul casnic. Este profesional, deoarece respectă o reţetă de producţie ce asigură o calitate controlată, deoarece cele 6,22 kg greutate pe bucată dau dovadă de ceva dur şi consistent (în comparaţie cu alte modele existente pe piaţă), deoarece structura covorului face faţă atât traficului pietonal intens, cât şi traficului de cărucioare, deoarece altă opţiune nu am luat în calcul decât să facem ceva rezistent pentru utilizări variate.

DISSEPTUM, primul covoraş dezinfectant conceput la Iași de echipa Covoraşe Profesionale
DISSEPTUM, primul covoraş dezinfectant conceput la Iași de echipa Covoraşe Profesionale

Trecând peste prezenţa tehnică bine configurată la DISSEPTUM, am avut interesul să bifăm şi celelalte aspecte importante în cazul unui produs: estetica covorului şi experienţa plăcută în utilizare.

Din punct de vedere estetic, am ţinut cont să obţinem o expresivitate tehnică, simplă şi puţin complexă. Momentan, aflată la o etapă de dezvoltare, vom reuşi să aducem şi culoare produsului, adică altceva decât doar negru (galben, verde, roşu şi albastru).

Experienţa în utilizare este vitală pe termen lung şi noi am reuşit să o amprentăm în produsul nostru prin flexibilitatea de a crea suprafețe mai mari, altceva decât media dimensiunii standardizate de 60 x 90 cm. Astfel am ajuns la varianta DISSEPTUM CONECT, care presupune covorul standard de 60 x 90 cm si un set de conectori, care ofera posibilitatea de a face zone de dezinfectare mai mari.

Cu strânsă legatură în experienţa placută, pe care vrem să o dezvoltăm în folosirea produsului nostru, este şi implimentarea paletarului celor 4 culori, care vor genera pentru beneficiari diverse forme de alegere: fie unii vor asocia culoarea produsului cu culoarea propriului brand, fie unii vor intenţiona să divizeze zonele interne pe culori, fie unii vor asocia culoarea covorului cu domeniul activităţii: industria alimentară și sanitară posibil să pretindă culoarea albastră, industria de învăţământ, producţie, posibil să se axeze pe culoarea galbenă (fiind pretabilă ca delimitare de atenţionare) şi multe alte situaţii, printre care sigur vor fi unele drept noutăţi şi pentru noi.

DISSEPTUM, primul covoraş dezinfectant conceput la Iași de echipa Covoraşe Profesionale
DISSEPTUM, primul covoraş dezinfectant conceput la Iași de echipa Covoraşe Profesionale
DISSEPTUM, primul covoraş dezinfectant conceput la Iași de echipa Covoraşe Profesionale

Un alt aspect pe care l-am conştientizat la finalizarea implimentării proiectului a fost timpul record în care ne-am încadrat şi faptul că am reuşit să îmbin mai multe carateristici în conceptul produsului. Pentru mine este un rezultat mult mai valoros decât produsul propriu zis, ţinând cont că în scurt timp am ştiut să dezvolt un produs ce îmbină cateva elemente originale, pe care le-am identificat doar prin prisma experienţei de care am avut parte.

DISSEPTUM, primul covoraş dezinfectant conceput la Iași de echipa Covoraşe Profesionale
DISSEPTUM, primul covoraş dezinfectant conceput la Iași de echipa Covoraşe Profesionale

Sperăm ca DISSEPTUM să fie o alegere obiectivă pentru majoritatea beneficiarilor, dar nu ne ferim să mulţumim anticipat şi pentru alegerile subiective posibil prezente în România. Credem că facem ceva bun şi evident că ne-am bucura ca piaţa din România să fie exemplul Nr.1 în rezultatele pe care ne dorim să le obţinem cu acest miniproiect, bazat pe un singur produs - covoraşul dezinfectant DISSEPTUM.

DISSEPTUM, primul covoraş dezinfectant conceput la Iași de echipa Covoraşe Profesionale

Vă mulţumim!

Cu încredere, Andrei şi Echipa Covoraşe Profesionale!

Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.