Echipa din Romania castiga mentiune dintr-un total de 983 de proiecte inscrise
Echipa de studenti arhitecti formata din Ovidiu Mihutescu, Andrei Lazar, Radu Dorgo si Adrian Mihai, indrumati de catre arh. Bogdan Demetrescu, Universitatea Politehnica din Timisoara, a castigat mentiune la concursul IVA 2012 cu proiectul „Interactive Natural Light Source”.
Proiectul de iluminat natural se adreseaza scarilor intunecoase din majoritatea blocurilor de locuit. Peste 40% din populatia Timisoarei locuieste in cladiri rezidentiale de acest tip. Solutia propusa este alcatuita dintr-un dispozitiv exterior, care urmareste si concentreaza razele solare, si un tub care distribuie lumina naturala in interiorul scarii. Locatarii acestor blocuri pot interactiona direct cu tubul de lumina, iar prin atingerea acestuia se modifica distributia si cantitatea de lumina naturala din spatiul interior.
Juriul a remarcat principalele teme importante abordate de cele 983 de proiecte din 59 de tari, care au ridicat multe intrebari semnificative legate de rolul luminii in arhitectura.
„In calitate de membri ai juriului, avem sansa de a vedea acest concurs ca pe un mare forum international in care se dezbat idei importante despre lumina, din punct de vedere al arhitectului dar si al omului de rand, deoarece lumina naturala este un element fundamental al vietii. Cred ca inventarea, reinventarea si regandirea rolului luminii demonstrate de sutele de proiecte inscrise reprezinta cel mai interesant aspect al acestui concurs”, a declarat Brigitte Shim, presedinta juriului.
O echipa formata din doi tineri chinezi, studenti arhitecti de la ETHZ din Zurich, Elvetia, a castigat premiul intai pentru proiectul lor poetic "rezonanta, memorie".
Conform studentilor castigatori, conceptul proiectului lor a aparut dintr-o puternica dorinta de a trece arhitectura dincolo de lumea fizica pentru a trezi emotii. Inspirat din multele drumetii de care cei doi studenti din China s-au bucurat in timpul studiilor lor la ETHZ, proiectul se bazeaza pe ideea unei ipotetice alunecari de teren in Alpii Elvetieni, ce ar fi ingropat un sat. Proiectul lucreaza cu coloane de termoplastic transparent plantate in pamant ca o reprezentare metaforica satului ingropat. Lumina soarelui este transmisa in interior reamintind de incaperile caselor acoperite de noroi.
„Tot mai multi arhitecti incearca sa gaseasca in prezent solutii si idei cat mai originale si mai neconventionale, dar tema acestui premiu este potrivita pentru a ne sugera sa ne intoarcem la ideile de baza. Cred ca pe masura ce lumea care ne inconjoara devine tot mai artificiala, suntem atrasi inapoi la natura. Asa ca, dupa parerea mea, tema „Lumina viitorului” ne reaminteste de faptul ca putem combina lumina artificiala si cea naturala in proiecte comune”, declara Bo Li, cel care a dezvoltat proiectul castigator impreuna cu colegul sau Ge Men.
„Proiectul care a castigat marele premiu este impresionant pentru ca abordeaza trei scale diferite intr-un mod elocvent, foarte pregnant si mult mai usor de inteles decat toate celelalte proiecte participante. Totodata ne readuce in memorie lucruri disparute. Ideea de memorie si subconstient sunt incluse in acest proiect”, spune presedinta juriului, Brigitte Shim in argumentarea acordarii premiului.
Studenti din Coreea, Polonia si China primesc premiile al doilea si al treilea
O echipa de proiect alcatuita din cinci studenti coreeni de la Universitatea Inje a castigat premiul al doilea cu o idee extrem de inovativa si plina de imaginatie intitulata „Samanta de papadie mongola impregnata cu lumina”.
Echipa de studenti de la Universitatea Tehnica din Cracovia, Polonia, a obtinut al treilea premiul pentru proiectul „Lumina, instrument de faramitare a structurii”. Au impartit al treilea premiu cu o echipa de la Universitatea Tongji din China al carei proiect a analizat interactiunea dintre oameni si lumina in interiorul cladirilor si a fost intitulat „Privatizarea luminii naturale”.
Pe langa cele patru premii, juriul a acordat si zece mentiuni speciale Chinei (4 proiecte), Belgiei (2 proiecte), Portugaliei (1 proiect), Spaniei (1 proiect), Romaniei (1 proiect) si Danemarcei (1 proiect).
Selectarea castigatorilor premiilor si mentiunilor a fost facuta in mod unanim de catre membrii juriului.
Reprezentantii grupului VELUX, organizatorii acestui concurs, sunt foarte multumiti de calitatea generala ridicata a proiectelor.
„Studentii au capacitatea de a gandi creativ. Ei au posibilitatea de a experimenta si de a lucra liber cu tema „Lumina viitorului”. Si, cu certitudine, am vazut niste experimente si niste explorari extraordinare, daca ne uitam la proiecte; o sursa nemaipomenita de inspiratie pentru viitor”, a spus Per Arnold Andersen, arhitect si director al departamentului Daylight, Energy and Indoor Climate din VELUX, membru al juriului din partea organizatorilor.
Concursul International VELUX Awards ii provoaca pe studentii arhitecti sa exploreze tema luminii naturale si sa cerceteze in amanunt aceasta importanta sursa de lumina si energie. Concursul se organizeaza la fiecare doi ani sustinand proiecte care exceleaza in a promova studii detaliate si complete de toate dimensiunile cu caracter experimental sau abstract. Acest concurs isi propune sa identifice aspecte provocatoare ale viitorului luminii naturale intr-un mediu al constructiilor pastrandu-se o abordare cat mai deschisa si fara restrictionarea utilizarii produselor VELUX.
Desfasurarea acestui concurs din doi in doi ani este o invitatie pentru studentii arhitecti din intreaga lume de a explora tema luminii naturale. Concursul ofera recunoasterea excelentei proiectelor premiate atat pentru studenti cat si pentru profesorii indrumatori.
Grupul VELUX organizeaza acest concurs de arhitectura pentru a sustine rolul folosirii luminii naturale in design-ul cladirilor ceea ce este in acord cu viziunea companiei de a promova lumina naturala, aerul proaspat si un stil de viata durabil.
Concursul International VELUX Award pentru studentii arhitecti se organizeaza la fiecare doi ani, urmatoarea editie fiind cea din 2014. Toate proiectele castigatoare sunt incluse in albumul anual, iar cele 983 de proiecte inscrise sunt prezentate pe pagina oficiala a concursului.
Mai multe informatii despre castigatori, fotografii si elemente grafice va stau la dispozitie si pot fi descarcate de pe sectiunea de presa a paginii iva.velux.com
Despre grupul VELUX
Compania VELUX contribuie la imbunatatirea climatului interior al spatiilor de locuit, aducand lumina naturala si aerul proaspat in interiorul mansardei. Programul de produse VELUX cuprinde o gama larga de ferestre de mansarda, potrivite atat acoperisurilor inclinate cat si celor terasa, jaluzele, rulouri interioare si parasolare, panouri solare termice, produse de instalare si izolare termica, dispozitive de comanda si control. Cu centre de productie in 11 tari si sedii comerciale in aproape 40 de tari, VELUX reprezinta una dintre cele mai puternice marci de materiale de constructii, iar produsele sale sunt vandute in majoritatea zonelor de pe glob. Grupul VELUX are in total aproximativ 10000 de angajati si este proprietate a VKR Holding A/S, o companie detinuta in totalitate de fundatii si familie. Pentru mai multe informatii, accesati www.velux.com
Contact
Pentru mai multe informatii, va rugam sa contactati:
Madalina Petrescu, Marketing & Design Manager
Telefon: + 40 268 42 55 77
E-mail: madalina.petrescu@velux.com
Website: www.velux.ro