Echipa upTIM va dezvolta un prototip de locuinta ce functioneaza exclusiv cu energie solara pentru concursul Solar Decathlon Europe 2014
upTIM, echipa Universitatii Politehnice din Timisoara si a Universitatii de Vest din Timisoara dezvolta un prototip de locuinta ce functioneaza exclusiv cu energie solara pentru cel mai prestigios concurs universitar din lume care promoveaza arhitectura sustenabila si tehnologiile integrate, Solar Decathlon Europe.
Propunerea upTim reprezinta o alternativa la programul de reabilitare termica si consta intr-o serie de interventii atat la nivelul exteriorului cladirii, cat si la nivelul interiorului ei. Prin solutiile propuse se vor imbunatati considerabil indicii de confort, atat pe timp de vara, cat si pe timp de iarna, precum si nivelul calitatii vietii in asemenea apartamente.
Prototipul upTIM consta in crearea unui nou sistem de anvelopare/fatada care sa permita extensia atat pe orizontala cat si pe verticala a apartamentelor, si, care sa devina cadrul suport pentru implementarea energiilor regenerabile in vederea productiei de energie electrica, termica, ventilare, racire, etc. Sistemul nou creat se poate defini pentru toate tipurile de blocuri si poate fi implementat pe o scara mare.
Echipa are la dispozitie 1 an si jumatate pentru a defini proiectul, pentru a-l promova, finanta si construi. In vara anului 2014 prototipul upTIM va fi expus, timp de un an, intr-o locatie intens vizitata din Timisoara, pentru a putea promova in continuare rezultatele cercetarii lor pentru blocurile Romaniei.
Expunere
Prototipul upTIM va fi expus timp de minim 2 ani, din vara anului 2014 pana in vara anului 2016, in campusul Universitatii „Politehnica” din Timisoara si promovat ca rezultat al cercetarii mediului universitar timisorean in domeniul eficientizarii consumului de energie a blocurilor construite in perioada socialista.
Pentru a putea promova solutiile lor catre un public larg, sunt in curs de negociere pentru expunerea prototipului upTIM timp de 6 luni in cadrul unui centru comercial cu trafic intens de vizitatori.
Echipa upTIM este pe lista de rezerva a Solar Decathlon Europe 2014, iar in cazul retragerii altor echipe din concurs, vor expune prototipul upTIM in cadrul expozitiei organizate in fata palatului de la Versailles, concurand cu universitati din intreaga lume, care la randul lor au dezvoltat prototipuri de locuinte ce functioneaza exclusiv cu energie solara.
Pentru informatii despre upTIM sau daca doriti sa sustineti proiectul puteti contacta:
Miodrag Popov, coordonator proiect - 0745 547 030, miodrag.popov@uptim.org
Adrian Pop, dezvoltare resurse - 0744 119 337, adrian.pop@uptim.org
Mircea Samanta, comunicare - 0723 513 093, mircea.samanta@uptim.org