Etex Building Performance, cifră de afaceri de 145 de milioane de lei în primul semestru, în creștere cu 10%
Producătorul de sisteme de gips-carton, tencuieli și gleturi Etex Building Performance (Siniat România), parte a Grupului Etex, a înregistrat, în primul semestru al acestui an, o cifră de afaceri de 145 milioane de lei, în creștere cu aproape 10% față de primele șase luni ale anului trecut, datorită strategiei companiei de a se orienta către segmentul de retail și zona rezidențială, cu produse și soluții pentru lucrări noi și renovări.
Andrei Popa, Commercial Manager Romania & SEE, Etex Building Performance
„Creșterea vânzărilor, realizată într-un context economic caracterizat de incertitudine, confirmă strategia noastră, implementată încă de anul trecut, care are la bază concentrarea pe segmentul de retail. Acesta a continuat să crească susținut de evoluția favorabilă a construcțiilor rezidențiale. În oglindă, constatăm o stagnare în zona proiectelor comerciale mari. Vom fi în continuare atenți la evoluțiile din piață astfel încât să fim proactivi și să venim în întâmpinarea nevoilor clienților, indiferent de segmentul din care fac parte aceștia”, a declarat Andrei Popa, Commercial Manager Romania & SEE, Etex Building Performance.
La rezultatele pozitive ale companiei au contribuit mai mulți factori: portofoliul de produse calibrate pe nevoile consumatorului din România, tencuieli și gleturi pe bază de ipsos fabricate la Aghireșu (CJ), diversificarea portofoliului de clienți, dezvoltarea segmentului DIY, precum și adaptarea serviciilor oferite la solicitările specifice contextului actual.
Etex Building Performance a reconfirmat importanța pe care o acordă pieței românești, anunțând recent că va investi 6 milioane de euro într-o instalație de uscare a șlamului provenit din desulfurarea gazelor la centrala termoelectrică de la Rovinari. Materia primă rezultată de aici va fi folosită în fabrica de gips-carton Siniat de la Turceni.
Andrei Popa mai apreciază că exporturile companiei vor continua să crească, în special pe piețele din spațiul SEE. Ca și în România, focusul va fi legat de creșterea mixtului de produse complementare, în special pe produse pe bază de ipsos, furnizate de fabrica recent retehnologizata de la Aghireșu.