Finisajele cu var, de la traditional la modern
Varul este poate unul dintre cele mai vechi materiale de finisaj, utilizarea lui existand inca din zorii civilizatiei. Astazi, oamenii ii redescopera calitatile naturale si, gratie imbunatatirilor posibile, a reinceput sa fie folosit in locuintele ecologice sau la restaurarea a o serie de case de patrimoniu. Un scurt istoric al tehnicilor folosite de-a lungul vremii si mai multe despre calitatile varului.
Desi considerat un finsaj traditonal, varuitul revine in atentia multora (foto Alina Miron, Muzeul Satului Bucuresti)
Arheologii au descoprerit ca numeroase popoare antice foloseau varul pentru a-si proteja si decora locuintele. Din Egipt pana in Imperiul Roman, varul gras produs in acea perioada prin arderea calcarului in cuptoare speciale a fost imbunatatit de diverse popoare, care au creat retete proprii, care sa reduca actiunea coroziva a oxizilor de calciu, si sa sporeasca atat calitatile aderente, cat si cele izolatoare ale materialului. Putea fi folosit pe post de mortar (romanii adaugau in el roca vulcanica, puzzolana, sau ceramica ori caramizi pisate, aceasta fiind considerata prima forma de “ciment” cunoscuta), pentru realizarea umpluturilor din zidarie, dar si pentru a forma paste decorative, impreuna cu diverse minerale, pentru finisajele, ornamentele in relief si frescele zidurilor.
Varul nestins este coroziv, iar pentru folosirea lui in constructii trebuie stins cu apa.
Multe secole dupa aceea, varul stins a inceput sa fie folosit pe scara larga la fabricarea mortarelor, a chirpiciului, a compozitiilor pentru finisarea fatadelor. Varurile aveau calitati variabile, in functie de procentul de impuritati continut in ele, dar si de rocile din care proveneau sau din reteta de amestec din care faceau parte. Tehnicile de folosire si aplicare erau variate, inatarirea in contact cu aerul, dar si cu apa fiind deja cunoscuta. Abia la aparitia cimentului, la mijlocul secolului al XIX-lea, varul a inceput sa-si piarda suprematia si nu a mai recastigat teren decat recent, cand preocuparea pentru materiale ecologice traditionale a crescut.
Calitatile varului
Varul este rezistent la ger si la variatiile de temperatura, iar culoarea alba face ca peretii sa beneificeze si de o oarecare protectie termica vara, cand razele soarelui sunt puternice. Gratie microporozitatii sale lasa zidul sa respire, dar in acelasi timp il fereste si de umiditate si il izoleaza de apele pluviale, ferindu-l de condens, umiditate si igrasie. Dozarea sa e mai mica decat a cimentului obisnuit, pe aceeasi suprafata e necesara o cantitate de var la jumatate din cantitatea cimentului. Se aplica usor si se preteaza la toate tipurile de materiale de constructii.
Varul artificial este de fapt ciment subtire, imbogatit cu calcar, clicher sau alti aglomeranti.
Diverse: Proiectul turistic Drumul varului, in Romania, care este de fapt destinat nu doar reamintirii mestesugului “vararilor”, poate fi o incursiune interesanta in trecutul romanesc. De la tufuri calcaroase, la constructii restaurate si locuinte cu valoare etnografica, obiectivele vizate dau o perspectiva asupra traditiei folosirii varului in tara noastra, in mileniul trecut.
Text si foto Alina Miron
