Finn Buus Steffensen prezinta la Bucuresti proiectul instalatiilor de securitate la incendiu, pentru sala de concerte din Copenhaga
Inginerul Finn Buus Steffensen prezintă la București proiectul instalațiilor de securitate la incendiu, pentru cea mai renumită sală de concerte din Copenhaga
În perioada 7-8 aprilie 2014, la București va avea loc cea de-a doua ediție a Expoconferinței Antreprenorilor de Instalații CONTRACTOR, unde inginerul danez Finn Buus Steffensen va prezenta proiectul de instalații de securitate la incediu realizat pentru sala de concerte din Copenhaga, numită și „opera de pe insulă”.
Finn Buus Steffensen este șeful departamentului NIRAS Safety din cadrul companiei NIRAS Fire Safety Engineering Group, iar împreună cu echipa sa au realizat acest proiect amplu. Pentru cei de la Niras proiectul a fost o adevărată provocare: „arhitectul francez Jean Nouvel a avut viziunea unei sali de concerte precum un meteorit plutind în spatiu. S-a calculat ca meteoritul să cântărească 12.000 tone și să fie echilibrat pe trei scări și șase coloane. Crearea unui plan general al multitudinii de unghiuri și curbe incluse în planurile lui Nouvel pentru sala de concerte a fost o misiune extraordinară, iar desenele pentru atelierele de lucru, utilizate de muncitori au fost, din punct de vedere tehnic, aproape imposibile”, a precizat inginerul.
Sala de concerte din Copenhaga este renumită ca fiind una dintre cele mai moderne spații destinate teatrului liric din lume. Pentru aprecierea sa, cladirea a primit opt premii, printre care European Steel Design Award și premiul „Best New Public Building”, acordat în 2009 de revista de specialitate Wallpaper.
Echipa Niras Safety este expertă în proiectarea instalațiilor de securitate la incendiu și se promovează prin sloganul său „Siguranță pentru viață!”. Utilizează de asemenea metode de proiectare și construcție care iau în considerare pericolele, riscurile și totodată măsurile de precauție, pentru a atinge un nivel echilibrat al siguranței. Inginerul Finn Buus Steffensen și echipa sa se pot lăuda cu un portofoliu de peste 500 de proiecte de securitate la incendiu de referință.
Finn Buus Steffensen a urmat Universitatea Tehnică din Danemarca (DTU), obținând titlul de inginer structurist și inginer instalații protecție la incendiu, Master of Fire Safety, Ing. M.SFPE.
Are peste 20 de ani de experiență în domeniul ingineriei de protecție la incendiu și de evaluare și gestionare a riscurilor, consultanță, dezvoltare și cercetare în domeniul ingineriei structurale. Este membru al Societății Inginerilor din Danemarca (IDA), Societății Daneze ai Ofițerilor de Securitate la Incendiu (FKB), Societății Inginerilor de Securitate la Incendiu (SFPE) și al Comitetului Consultativ de Securitate la Incendiu, Agenția Daneză pentru Energie.
Expoconferința Antreprenorilor de Instalații CONTRACTOR face parte din seria expoconferințelor internaționale de arhitectură și antreprenoriat organizate de ABplus Events, alături de CONTRACTOR CONSTRUCȚII, INGLASS, GIS, LAUD și RIFF.
Data, locația: 7-8 aprilie 2014, Bucuresti
Structura evenimentului: expoconferință - sesiuni plenare, workshop-uri specializate, expoziție tematică
Organizatori: ABplus Events
Sponsori: ABB, Daikin și Vaillant
Partener media principal:Tehnica Instalatiilor
Website: www.instalatii.contractor.com.ro
Contact: contractor@abpusevents.com