Frigiderul - un ajutor și pentru produsele nealimentare
Cand spui frigider te gandesti ca poti pastra in siguranta alimentele din casa, atat cele gatite, cat si cele care nu au nevoie de alta preparare, insa acesta poate depozita mai mult de atat. Te-ai gandit vreodata ca frigiderul este locul perfect in care iti poti pastra produsele cosmetice sau chiar articolele vestimentare?
Daca ai spatiu la dispozitie in frigider sau congelator, iata ce produse nealimentare iti recomandam sa pastrezi:
Crema de fata sau de ochi – temperatura racoroasa iti va oferi un ajutor suplimentar dimineata cand vei folosi crema, te va ajuta sa te revigorezi mai repede si mai usor. Muta din baie crema hidratanta pentru fata si pastreaz-o in frigider.
Tus de ochi – depozitarea creionului de ochi sau a tusului pentru ochi va intari varful acestuia, ceea ce va face ca varful sa fie mai precis atunci cand il vei folosi.
Lacul pentru unghii – depozitarea lacului de unghii in frigider va prelungi durata de viata a acestuia, dar il poate face si mai vascos si mai greu de aplicat. Foloseste acest truc pentru nuantele pe care nu le utilizezi des.
Produse cosmetice naturale – daca ai achizitionat produse de la un magazin ecologic, care nu contine conservanti, atunci locul ideal in care ar trebui sa fie pastrat ramane tot frigiderul.
Cum iti poti usca piesa vestimentara preferata in frigider?
Chiar daca pare de necrezut, iti poti usca un obiect de imbracaminte in frigider. Daca vrei sa porti o rochie sau o pereche de pantaloni care nu au avut suficient timp la dispozitie sa se usuce, impacheteaza cu grija haina, pune-o intr-o punga care se inchide ermetic si pune-o la frigider timp de doua ore. Dupa ce ai scos haina din punga aceasta poate fi purtata.
De asemenea, daca vrei sa scapi de mirosul neplacut al unei perechi de pantaloni si nu vrei sa ii speli atat de des pentru a nu-i decolora, ii poti congela. Pune-i intr-o punga care se sigileaza si lasa-i peste noapte in congelator.
Un alt truc in care tot frigiderul este piesa principala este atunci cand pantofii preferati pe care vrei sa ii porti, te strang si nu vrei sa ii deteriorezi. Pune in fiecare pantof o punga cu apa apoi adauga incaltamintea intr-o punga care se inchide ermetic si las-o la congelator timp de 24 de ore. In felul acesta iti poti largi pantofii fara sa ii deteriorezi.
Daca ai scapat ceara pe o pereche de pantaloni sau te-ai asezat intr-o guma de mestecat si crezi ca nimic nu va mai indeparta petele, tot frigiderul este solutia. Pune piesa vestimentara in congelator, gheata din interior va solidifica guma de mestecat sau ceara si astfel vei scapa mult mai usor de pata de pe haine.