Fusion Arts Agency organizează o licitație în scop caritabil
Cea de-a 5-a ediție a evenimentului Fusion Arts Fair, organizat de Fusion Arts Agency by Noblesse Group s-a desfășurat pe parcursul a 3 zile, la Palatul Noblesse. Lucrarea realizată de artiști în cadrul evenimentului este licitată, iar banii vor fi donați către Hospice Casa Speranței.
Artiștii Fusion Arts au expus pe toată perioada evenimentului opere din domenii precum pictură, sculptură, fotografie, design de produs. Publicul a avut ocazia să le admire lucrările expuse la Palatul Noblesse și să interacționeze cu o parte din artiști. Au avut loc o serie de ateliere creative, recital de pian și saxofon și un show de stand-up comedy organizat în parteneriat cu The Fool.
21 de artiști talentați au creat împreună, pe parcursul evenimentului, o lucrare specială: un mix de idei, viziuni și tehnici pe aceeași pânză. Lucrarea, intitulată “Together”, este licitată în prezent pe platforma Fusion Arts. Având dimensiuni de 1.5m x 1.5m, pictura poate fi integrată în orice spațiu generos – office, lobby hotel, sediul unei companii sau o locuință. Banii din această licitație vor fi donați catre Hospice Casa Speranței. Mai multe detalii despre lucare pot fi găsite pe site.
Sub conceptul “We ReCreate Our World Together”, Fusion Arts Fair a adus arta și experiențele artistice din diverse domenii, mai aproape de publicul iubitor de frumos. Workshop-uri de pictură, artă decorativă, modelaj, origami și artă digitală au adus împreună atât cunoscătorii cât și pe cei care și-au dorit să experimenteze frumusețea actului artistic și să interacționeze cu artiștii.
Lucrările expuse în cadrul evenimentului vor putea fi în continuare achiziționate prin intermediul platformei Fusion Arts.
Partenerii oficiali ai Fusion Arts Fair 2021 au fost Romanian Design Week, Mercedes Benz România, Radio Guerilla, Simbio pe roți, Vodka Absolut, Coffee Bike, Frizzante Van și Magazinul Artiștilor.Fusion Arts este Agenția de Artă creată de Noblesse Group pentru a reuni artiștii a căror activitate se exprimă prin opere din vaste domenii, în stiluri și forme diverse. Toate aceste activități se regăsesc în cadrul agenției și sunt integrate cu profesionalism și pasiune de către echipa Noblesse, in diverse proiecte, de la design interior, arhitectură, la spectacole, târguri de artă, expoziții, evenimente speciale.
Echipa de designeri şi arhitecţi Noblesse Group răspunde cu profesionalism provocării de a oferi consultanţă şi de a-şi lăsa amprenta în cadrul proiectelor unde designul interior, arhitectura şi arta împart acelaşi teren. Astfel, arta poate schimba perspectiva unei amenajari interioare, sau poate oferi noi orizonturi iubitorilor de frumos. De aceea, echipa Noblesse Group integrează diferite forme de artă în proiectele pe care le concepe cu pasiune.