Gradini japoneze: stiluri si simboluri

Gradinile traditionale japoneze au un specific inconfundabil. Generic, ele pot fi considerate gradini informale, dar unele aparte, deoarece reproduc natura intr-un mod stilizat, simbolic, uneori abstract. Si de fapt absolute nimic din ele nu este lasat la voia intamplarii. Daca va tenteaza sa va amenajati una, dincolo de ideile practice referitoare la plante si aranjamente posibile, ar fi bine sa aflati mai multe despre cultura, principiile si istoricul gradinilor japoneze. Intuitia, daca mizati si pe efectele psihologice ale unei asemenea gradini, este si ea unul dintre “instrumentele” necesare unui gradinar “japonez”… Iata cateva informatii si idei care va vor ghida in acest demers.

Gradina pe Muntele Binecuvantat, la Zuiho-in, un templu subsidiar al templului Daitoku-ji

O gradina informala (mai multe despre stiluri de gradini puteti citi si aici) se poate caracteriza, in cateva cuvinte, ca un coltisor de natura cat mai fidel reprodus, cu plante amestecate si crescand intr-o neoranduiala studiata, cu arbori, pietre si alei serpuite, eventual cu ochiuri de apa, avand un aspect cat mai natural.

Dar in cazul gradinilor japoneze aceasta dispunere “scenica” are cateva trasaturi specifice, generate de o filozofie aparte, care considera ca scopul gradinii este cautarea armoniei, atat exterioare (o amenajare studiata pana in cel mai mic detaliu), cat si interioare (cel ce creeaza gradina si o ingrijeste ulterior este primul care beneficiaza de contactul cu elementele naturii, gasind un prilej de linistire a mintii si trupului prin lucrul la gradina, dar si un spatiu de meditatie, de relaxare).

Japonezii, ca si reprezentantii altor popoare asiatice, au avut adesea probleme cu lipsa de spatiu si o serie de crize economice, asa ca si-au folosit imaginatia ca sa exploateze orice petic de teren, fie el plin de pietris sau nisip, ba chiar si un simplu ghiveci sau o tava. Pana la urma, bonsaii sunt tot opera japonezilor (si chinezii au o astfel de arta, la ei numita penjing, dar copaceii minaturali creati de cei din urma sunt destinati doar pozitionarii in aer liber, si nu si in interiorul caselor).

Minimalismul in arta aranjarii unui spatiu care sa semene cu un petic de natura nu s-a oprit doar la miniaturizarea copacilor. Elementele componente ale unei gradini pot fi si ele extrem de putine. De asemenea, o “gradina” poate ajunge sa fie compusa doar din cateva pietre si nisip, ceea ce poate sa ni se para de-a dreptul ciudat. Oare poate fi numita gradina o portiune de nisip si pietris fara nici o planta?

Si totusi, japonezii cred asta: gradina e ceva in care exista viata, adica suflu divin. Sau, daca vreti, spirit. Sau, daca vreti, inspiratie, tot ceea ce exista si e practic impalpabil. Iar din punctul de vedere al japonezilor, pietrele au la randul lor viata, sunt o forma de energie ca si “ementalii” copaci. Le place sa spuna ca pietrele cresc, ca am putea vedea asta daca am avea timp sa ne uitam indeajuns la ele, si le considera un simbol al longevitatii, rezistentei, linistii si rabdarii. O gradina fara o piatra nu poate fi gradina adevarata.

O amenajare cu specific japonez a spatiului din fata casei

Totusi, filozofia e una, iar spiritual japonez nu se poate plange ca duce lipsa si de pragmatism sau ordine. De aceea, gradinile japoneze au de fapt si ele stiluri, bine clasificate, iar cele decorative sunt oficial impartite in:

- gradini zen (karesansui, ce s-ar traduce prin “teren uscat”), carora li se mai zice si gradini de pietre sau gradini zen. In acestea este folosit nisipul dar… surpriza!, nisipul joaca de fapt rolul apei, avand simbolistica acesteia. Greblarea nisipului are rostul de a crea “valuri”, respectiv unde, care se pot desfasura in paralel, dar si in linii curbe. Uneori se descriu in cercuri din ce in ce mai mari, pornind dintr-un punct, ca atunci cand aruncam o piatra in apa. Sa nu credeti insa ca este obligatoriu ca plantele sa lipseasca: ele pot aparea, de asemenea, frumos ingrijite, marginind terenul. Specifica unei gradini de pietre este si bordura care delimiteaza ordonat (drept sau in linii ondulate) perimetrul gradinii, putand fi amenajata si cu plante pe margini. Exista si gradini zen care incap intr-o simpla cutie, dar desigur ca ele sunt doar replicile miniaturale ale gradinilor exterioare pentru meditatie.

- gradini roji sunt gradinile care inconjoara casele de ceai, adica acele constructii mici din lemn in care se desfasoara, desigur, ceremonia ceaiului. Ele sunt menite sa asigure oaza de verdeata care izoleaza locul ceremoniei de zgomotele si poluarea din afara, ajutandu-i pe cei dinauntru se detaseze, de aceea vegetatia este deasa. Acest tip de gradina are si un mic bazin de apa alimentat de la un izvor (pentru ceai), o zona “de asteptare” (in care este preluat musafirul), o alee pietruita si este decorat cu lumini discrete asezate in copaci sau pe pietre inaintea ceremoniei. Uneori, roji face parte dintr-o gradina mult mai mare, dar poate fi si de sine statatoare, separata de restul lumii exterioare cu un gard.

- gradini de promenada (kaiyū shiki teien) – daca va vine deja in minte imaginea unui podet arcuit pe deasupra unui sipot de apa pietruit, da, acesta este unul dintre elementele specifice unei kaiyū shiki teien. Dar practic gradina este astfel gandita incat aleea pe care patrundeti la intrare va va conduce intr-un traseu prin toata gradina, printre cele mai variate ansambluri de plante, pe langa un elesteu sau mai multe cu carasi aurii. De principiu, va va plimba printer cat mai multe lucruri frumoase, petice de natura in forme si culori variate, uneori doar stilizate, alteori imbunatatite cu buna stiinta.

- gradini de casa (tsubo niwa) tsubo este o unitate de masura echivalenta cu aproximativ 3,3 metri patrati, dar denumirea nu face decat sa arate ca perimetrul gradinii era mic, limitat, nu neparat fix de acesta dimensiune. Nu toata lumea avea la dispozitie spatiu, iar in timpul crizei economice din secolul 15 in Japonia o serie de persoane, care isi doreau totusi un colt verde, au inceput sa isi faca gradini in spatiile restranse dintre casa in care locuiau si dependintele acesteia. Practic, ele erau definite de o alee intre caldiri, facuta din lemn sau bambus, ca un podet. Restul terenului putea fi amenajat ca o gradina, cu plante (de regula unele adaptate la umbra) si obisnuitele zone de nisip, pietris, un mini elesteu, un arbore decorative etc., in functie de posibilitatile si gustul fiecaruia. Intr-o astfel de gradina se pot pune si masute de lemn cu scaune, bancute: rolul ei este sa ofere un spatiu de relaxare afara.

Desigur, gradinile de casa pot folosi de exemplu elemente dintr-o gradina zen sau intr-o gradina de promenada poate fi integrata atat o gradina zen, cat si una roji. Elementele specifice sunt oricum aceleasi in toate gradinile. Elementele cheie pentru o gradina japoneza raman, oricum: florile si arborii, apa, nisipul si pietrele, podetele,  bazinele de piatra, felinarele de piatra (va sunt cunoscute, datorita structurii lor, care le face sa arate ca un pavilion in miniatura) si gardurile sau imprejmuirile de bambus. In ultima instanta, si deloc de ignorat, un alt element semnificativ il reprezinta pestii, in special carasii aurii. Pusi intr-un bazin limpede, usor de observat prin oglinda apei, pestii sunt considerati benefici, o sursa de energii pozitive, dar si de prosperitate (inclusiv numarul lor contand). Pe langa aceasta categorisire, se mai poate vorbi despre o serie de stiluri mai recente, gradini japoneze moderne, care au aparut dupa al doilea Razboi Mondial, ca urmare a extinderii viziunii catre ideea ca gradina completeaza valoarea arhitecturala a unei constructii. De asemenea, gradinile de ciresi

Atentie, desi exista o serie de similitudini, spre deosebire de gradinile chinezesti, gradinile japoneze nu sunt simetrice, ci se bazeaza mult pe linii ondulate si trasee serpuite.