Lansarea concursului UAR de finantare a proiectelor culturale 2014
În cadrul sesiunii din anul 2014, Uniunea Arhitecților din România scoate la concurs finanțarea proiectelor culturale de interes naţional care nu sunt predefinite de aceasta.
Condiţiile de participare și procedurile de selecție se găsesc în Regulamentul privind finanțarea proiectelor culturale și sociale ale UAR și Anexa 3B (fișa antecalcul pentru proiecte editoriale).
Plafonul maxim care poate fi solicitat este de 40.000 lei.
Se acordă finanțări nerambursabile pentru proiecte cu derulare începând cu data semnării contractului pâna în 10 noiembrie 2014, în limita fondurilor bugetare alocate cu această destinație, aprobate de Senatul UAR, în valoare totală de 275.000 lei.
Nicio finanțare nerambursabilă nu poate depăsi 90% din totalul costurilor eligibile ale proiectului. Diferența se acoperă din resursele proprii ale solicitantului, ale partenerilor sau din alte surse, în afara celor ale UAR.
Solicitările se trimit la adresa: Uniunea Arhitecților din România, str. Dem. Dobrescu nr. 5, București, Sector 1.
Proiectele trebuie să ajungă la adresa indicată în intervalul 5 - 7 martie, 9:00 - 16:00, indiferent de modalitatea de expediere aleasă - prin poșta, prin depunere directă etc.
N.B. Cererile de finanțare scrise de mână nu vor fi acceptate.
Beneficiari eligibili
a/ persoane juridice de drept privat care, potrivit actelor constitutive, desfășoară activități culturale şi sociale (ONG-uri);
b/ instițutii publice care organizează activități culturale şi sociale.
Tematici eligibile în 2014
a/ biografii de arhitecţi notabili (studii, profesori, exercitarea meseriei, lucrări, opere în Lista Monumentelor Istorice, evaluare, contribuţii la dezvoltare domeniului etc.);
b/ producerea, conservarea şi punere în valoare a documentelor de arhitectură (relevee, material fotografic etc.) din România, privind străzi, galerii, scuaruri, pieţe, istoric, planuri, desfăsurări, vederi detaliu şi ansamblu, vederi aeriene etc.
c/ monografii de clădiri monumentale (situare, istoric, valori, descriere, planuri, sistem constructiv, materiale, faţade, fotografii, autor, executant, comanditar);
d/ tratate, dictionare, ghiduri (cercetări istorie teorie, cronologii, monografii regionale, instrumente de lucru cu caracter enciclopedic, îndrumare turistice privind obiecte de arhitectură, ansambluri, zone etc.);
e/ acţiuni de salvgardare şi punere în valoare a obiectivelor cu semnificație culturală;
f/ acţiuni de încurajare efectuate de catre tinerii arhitecti şi membrii U.A.R în vederea implicării civice în probleme ce ţin de cadrul construit al localităţilor;
g/ ateliere, şcoli de vară, work shop-uri ce implică dobândirea de către tinerii arhitecti a unei practici în meserii tradiţionale specifice lucrărilor de restaurare a clădirilor.
Conținutul dosarului solicitării de finanțare
a/ foaia de capăt a dosarului de solicitare (Anexa 1 a Regulamentului)
b/ formularul tipizat de solicitare a finanţării (Anexa nr. 2 a Regulamentului - tabele A-G);
c/ bugetul de venituri şi cheltuieli al proiectului, (Anexa nr. 3A sau, pentru publicatii, Anexa nr. 3B a Regulamentului);
d/ nota de fundamentare a bugetului de venituri şi cheltuieli al proiectului propus (max. 1 pagină);
e/ documente privind parteneriatul cu alte organizatii nonprofit, dacă este cazul (Anexa nr. 4 a Regulamentului);
f/ dovada că dispun de un cont bancar pentru efectuarea operaţiunilor financiare aferente proiectului, dovada faptului că solicitantul desfăşoară activităţi în domeniul cultural - extras statut, act constitutiv etc.;
g/ dovada că există şi alte surse de finanţare proprii sau atrase ale beneficiarului, minimum 10% (extras cont, parteneriate care să vizeze suma);
h/ în cazul proiectelor editoriale, cuprinsul publicaţiei, un capitol sau subcapitol din publicaţie şi o selecție de ilustrații avute în vedere pentru publicare;
i/ în cazul priectelor care presupun încărcarea de informaţie pe pagini web, dovada funcţionării respectivelor paginii în ultimii cinci ani.
Solicitanții finanțării sunt rugați să citească cu atenţie forma regulamentului din acest an şi să folosească formularele de participare anexate acestuia, fiind prezente modificări față de documentele valabile în anii trecuți.
Comisia de Selecție și Evaluare a Proiectelor 2014
1. Arh. Aurel BOTEZ
2. Arh. Sanda IGNAT
3. Arh. Ion LUCĂCEL
4. Arh. Vasile MITREA
5. Arh. Liliana ROŞIU
Membri supleanţi:
1. Arh. Constatin GORCEA
2. Arh. Radu IONESCU
Calendar
- Lansarerea concursului: 28 ianuarie;
- Formularea eventualelor întrebări: 28 ianuarie - 24 februarie (programeculturale@uniuneaarhitectilor.ro);
- Răspunsuri la întrebări: 28 februarie;
- Depunerea proiectelor: 5 - 7 martie, orele 9:00 - 16:00;
- Verificarea conformității administrative: 10 - 12 martie;
- Jurizarea: 13 - 15 martie;
- Afișarea rezultatelor propuse de Comisia de Selecție și Evaluare a Proiectelor: 17 martie;
- Primirea contestațiilor [*]: 17-19 martie 2014, 9:00 - 16:00;
- Analiza și soluționarea contestațiilor: 20 martie;
- Însușirea de către Senatul UAR a proiectelor selecționate: 21 martie;
- Afișarea rezultatelor definitive: 24 martie;
- Încheierea contractelor de finanțare: 24 martie - 23 aprilie;
- Desfășuarea proiectelor: 25 martie - 10 noiembrie;
- Evaluarea intermediară: 28 iunie;
- Finalizarea implemntării proiectelor, prezentarea raportului final şi a decontului final: 10 noiembrie;
- Sesiunea de comunicări a rezultatelor proiectelor: 14 noiembrie;
- Termen pentru predarea decontului final revizuit (dacă este cazul): 28 noiembrie;
- Termen pentru încheierea obligaţiilor contractuale ale părţilor: 13 decembrie.
[*] Contestațiile se depun în scris la secretariatul UAR: str. Dem. Dobrescu nr. 5, București, sector 1.