Man and Machine a fost desemnat reseller MagiCAD in Romania
Man and Machine, subsidiară a grupului german Mensch und Maschine Software SE (M+M), (www.mum.de), Autodesk Platinum Partner, a fost desemnat să ofere servicii de licenţiere, training şi suport în România pentru soluţia MagiCAD, dezvoltată de compania finlandeză Progman Oy.
MagiCAD pentru AutoCAD şi Revit este o soluţie care se adresează inginerilor proiectanţi de instalaţii, oferind acces la o bibliotecă de peste 1.000.000 modele de produse cu dimensiuni şi date tehnice de la cei mai importanţi producători precum Lindab, Philips, Trox, Kemper, Purmo, Geberit, Grohe şi KERMI.
„Suntem încântaţi să reprezentăm MagiCAD şi în România, alături de Germania, Elveţia şi Austria, şi să propunem clienţilor noştri capacitatea sporită a acestei soluţii CAD bazată pe principiile de eficienţă BIM (Modelarea Informaţională a Clădirii) pentru proiectarea instalaţiilor termice, electrice, sanitare, de incendii, ventilare şi condiţionare a aerului.”, a declarat Dna. Luminiţa Popescu, Managing Director Man and Machine România.
„MagiCAD combină funcţii specifice de desen şi de calcul într-un set cuprinzător şi multidisciplinar de instrumente care corespund perfect nevoilor proiectanţilor de instalaţii din România. Soluţia MagiCAD pentru Revit şi AutoCAD permite realizarea mai rapidă şi mai uşoară a activităţii de proiectare în construcţii, folosind o bibliotecă de peste un milion de modele inteligente de produse 3D de la cei mai mari producători internaţionali de componente şi dispozitive”, a adăugat Dna. Luminiţa Popescu.
„Suntem mândri să sprijinim comunitatea CAD europeană de peste 30 de ani prin servicii de consultanţă, suport şi training personalizat. Depunem eforturi să impartăşim experienţa nostră specialiştilor locali şi să ne asigurăm că obţin maximum de câştig de la software-ul utilizat. Tehnologia MagiCAD este un mare plus pentru portofoliul nostru şi suntem dornici să o propunem inginerilor proiectanţi de instalaţii din România.“, a adăugat Dna. Luminiţa Popescu.
Soluţia MagiCAD este alcătuită din mai multe module independente, printre care:
- MagiCAD Ventilation - pentru proiectarea instalaţiilor de ventilare şi condiţionare a aerului
- MagiCAD Heating & Piping - pentru proiectarea şi calculul instalaţiilor termice şi sanitare
- MagiCAD Sprinkler Designer - pentru proiectarea şi calculul instalaţiilor de incendii
- MagiCAD Electrical - pentru proiectarea instalaţiilor electrice
- MagiCAD Circuit Designer - pentru proiectarea de circuite electrice de diferite complexităţi
De peste 30 ani, Mensch und Maschine Software SE inovează în domeniul proiectării asistate de calculator, dezvoltând soluţii software proprii, integrate cu servicii complete de planificare, implementare, consultanţă şi optimizare, care adresează provocări din industrii precum: inginerie electrică şi mecanică (ecscad, PS Produktiv, customX), infrastructură şi GIS (MuM Praxispaket Map, MuM MapEdit, MuM acadgraph MovE, G-Info) şi arhitectură (IntelliCheck).
Despre Man and Machine România
Man and Machine România este subsidiară a grupului german Mensch und Maschine Software SE (M+M) (www.mum.de), unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii software de proiectare şi producţie asistată de calculator (CAD/CAM/CAE/GIS) din Europa, având filiale în Germania, Austria, Elveţia, Franţa, Italia, Anglia, Belgia, România, Spania, Polonia dar şi în Statele Unite ale Americii, Japonia şi zona APAC.
Gama de produse oferită de M+M este extrem de variată şi cuprinde soluţii CAD/CAM/CAE/GIS pentru cele mai variate industrii (inginerie mecanică, instalaţii tehnologice de proces, infrastructură, arhitectură). Înfiinţată în anul 1984, compania are sediul central în Wessling, Germania, fiind cotată în "Prime-Segment" la Bursa de Valori din Munchen. Mai multe informaţii aici: http://www.mum.de/DE_Mensch_und_Maschine_Investor_Relations.CAD.
Man and Machine Romania este certificată ISO 9001:2008, ISO 27001:2006, ISO 14001:2005 şi OHSAS 18001 de către RINA SIMTEX.
Pentru mai multe informaţii despre Man and Machine România, vizitaţi www.manandmachine.ro.
Despre Progman Oy
Progman Oy este compania finlandeză care dezvoltă soluţia MagiCAD pentru proiectarea instalaţiilor termice, sanitare, ventilaţie, electrice şi incendii. În plus, compania dezvoltă aplicaţii software personalizate pentru producătorii de componente şi dispozitive din industria construcţiilor. Fondată în anul 1983, şi-a dobândit în domeniul sau o vastă expertiză şi a dezvoltat o listă reprezentativă de referinţe. Cu peste 15.000 de licenţe instalate în 45 de ţări, MagiCAD conţine o bibliotecă de peste un milion de modele ale produselor celor mai importanţi producători, precum: Lindab, Philips, Trox, Kemper, Purmo, Geberit, Grohe şi KERMI.
Persoană de contact:
Adina Macovei
Marketing Manager
Man and Machine RO SRL
Tel: 031 228 80 88
Email: adina.macovei@manandmachine.ro