Parcul 567, parte integranta a proiectului de regenerare Bloomingdale Trail

S-a deschis al doilea parc din seria de cinci care alcatuiesc proiectul de regenerare al vechiului traseu de metrou usor, cunoscut de localnici sub numele The 606 sau Bloomingdale Trail din Chicago. Abandonat si acum supus unor lucrari de renovare, vechiul traseu va deveni in scurt timp un complex de parcuri si zone de recreere care se vor intinde pe 2.7mile.
Parcul 567 este amplasat la intersectia dintre bulevardul Milwaukee si strada Leavitt, in zona de nord-vest a orasului Chicago. Acesta a fost deschis publicului pe 13 septembrie si este al doilea parc la inaltime care s-a finalizat in cadrul proiectului. Acesta cuprinde o serie de blocuri din calcar ce pot fi folosite pe post de banchete sau de mese, care flancheaza aleile create sa faca legatura intre parc si vechea linie de metrou.
Michael Kelly, Chicago Park District General Superintendent declara urmatoarele: „Suntem foarte incantati de faptul ca inauguram Parcul 567. Finalizarea lucrarilor inseamna ca suntem cu un pas mai aproape de finalizarea programului de regenerare Bloomingdale Trail, unul dintre cele mai asteptate si mai revolutionare investitii din Chicago. In plus, Parcul 567 ofera spatii verzi de relaxare pentru comunitatile din imprejurimi si poate deveni o destinatie locala pentru familiile din tot orasul.”
Sistemul de parcuri a fost proiectat de Michael Van Valkenburgh Associates, Collins Engineers si Frances Whitehead in colaborare cu The Trust for Public Land si Chicago Park District. Investitia pentru acest proiect a fost obtinuta cu ajutorul Fundatiei MetLife si al organizatiei Stenning on Lake Geneva Conservancy Society.
Mai multe informatii gasiti pe: http://inhabitat.com
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa







