Plata contactless cu smartphone-ul a taxei de parcare, premieră de la Parkomatic
Plata parcării nu a fost nicicând mai simplă, de când băncile și-au extins posibilitățile de plată, un număr semnificativ dintre acestea permițând clienților să achite acum și direct cu telefonul mobil. Parkomatic vine în întâmpinarea nevoii clienților de a achita ușor și rapid taxa de parcare, astfel că este prima companie din România care lansează această opțiune de plată direct de pe telefonul mobil.
Sistemul de management al parcării furnizat de Parkomatic este singurul din țară echipat cu terminale cu posibilitate de plată contactless, atât cu cardul bancar, cât și cu smartphone-ul.
Stațiile de plată echipate astfel permit funcționarea automată, fără a fi necesară prezența factorului uman. Sistemul este intuitiv și rapid, o simplă apropiere a cardului sau a telefonului mobil de automatul de plată permițând efectuarea plății și validarea tichetului de parcare. Operațiunea este mult mai simplă decât plata cu bani lichizi, iar terminalul recunoaște orice tip de card sau telefon care are tehnologia NFC inclusă și cardul virtual instalat.
Parkomatic a instalat deja cateva astfel de sisteme în România, pentru Spitalul Militar Regina Maria, din Brașov, Platinia Shopping Center, din Cluj, Centrul Medical Sanador, din București, Sala Polivalentă, din Cluj, Hotelul Rina, din Sinaia, Novis Plaza, din Cluj, Parcul Sportiv Universitar “Prof. dr. Iuliu Hațieganu”, din Cluj, Spitalul Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava, Aeroportul din Satu Mare, precum și pentru parcarea TIR A&O de pe Centura Lugoj, Parcarea din Poiana Brașov, City Park Mall, din Constanța, Baza Sportivă Gheorghieni, Delta Hotel, din Tulcea, și Showroom-ul Aluterm Group.
Soluția inovatoare pentru eficientizarea achitării taxei de parcare a fost primită cu un interes substanțial din partea investitorilor, constructorilor, arhitecților și proiectanților, precum și din partea autorităților publice, care urmăresc să găsească soluții moderne și fiabile pentru a îmbunătăți viața cetățenilor prin decongestionarea traficului și amenajarea de parcări inteligente.
Noul sistem de plată a taxei de parcare Parkomatic vine în sprijinul nevoilor orașelor care aspiră la calificativul de Smart City, întrucât sistemul inovator de management al locurilor de parcare va elimina haosul din parcări și va face ca viața de zi cu zi a oamenilor să fie mai frumoasă, mai plăcută și mai confortabilă.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați site-ul nostru: www.parkomatic.ro.