Pod mobil peste raul Hull
Podul realizat din otel negru peste raul Hull se remarca prin formele robuste, organice, pastrand ceva din caracterul local al trecutului industrial si maritim al zonei. Proiectul castigator al unui concurs de design international, podul a fost construit conform conceptului original de catre firma de constructii impreuna cu ingineriii M&E Qualter Hall, arhitectii McDowell+Benedetti si inginerii de structuri Alan Baxter Associates.
Planul includea amenjarea unei noi gradini urbane si a unei piatete de catre arhitectii de la Grontmij impreuna cu Sutton Vane. Amplasat in Kingston upon Hull la este de centrul orasului, podul face legatura intre zona veche a orasului si zona industriala de pe maul estic. Conceput ca facand parte din prima faza a unui masterplan, interventia urmareste sa creasca potentialul zonei adiacente raului si sa ii incurajeze pe investitori sa initieze proiecte menite sa regenereze cartierele de la est de centrul orasului.
Cilindrul avand 16m in dimetru amplasat la un capat al podului, are baza ancorata in malul de vest al raului putand sustine cu usurinta o consola de 35m care asigura legatura cu celalalt mal. Platforma se arcuieste putin deasupra raului astfel incat se poata permite barcilor de mici dimensiuni sa treaca pe dedesubt. In momentul in care ambarcatiuni mai mari trebuie sa circule, un mecanism electric pune in miscare podul, rotindu-l in jurul cilindrului de baza pana cand ajunge la 90grade fata de cursul apei.
Artistul Nayan Kulkarni a creat o instalatie care foloseste lumina si sunetul pentru a semnaliza podul. Atunci cand mecanismul de deschide al podului este activat, o serie de clopote incep sa sune combinate cu semnale luminoase care pulseaza in functie de viteza cu care se misca podul. Pe timpul noptii lumini fluorescente integrate in montantii verticali ai balustradelor pun in valoare formele podului, aducand culoare si stralucire in vechea zona industriala a orasului.
Mai multe informatii gasiti pe: http://www.worldarchitecturenews.com
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa
Boxa de exterior Bose FreeSpace 360P II este perfectă pentru orice grădină în care se dorește crearea unei atmosfere feerice prin intermediul muzicii, putând fi montată la suprafaţa solului sau îngropată, astfel încât să fie ascunsă privirii oricărui trecător:
• este o boxă de tip full-range, cu difuzor de 114mm;
• permite setări de instalare în funcţie de amplificator;
• este dotată cu un circuit intern de protecţie;
• materialele din care este realizată sunt rezistente la factorii de mediu;
• are un design elegant și minimalist, ușor de integrat în peisaj.
Boxele de exterior Bose sunt perfecte pentru crearea unei atmosfere plăcute, atât din punct de vedere sonor, cât și estetic, designul lor permițând ca ele să fie perfect integrate în orice decor.
De peste trei decenii, compania Bose dezvoltă incinte acustice și electronice cu aplicare în mediul profesional, bazându-se pe inovații tehnologice. Astfel, reușim cu succes să venim în întâmpinarea nevoilor clienților, designerilor și consultanților, pentru a oferi soluții personalizate și rentabile.
Bose Professional în Romania prin All Audio
Contact:
București, Str. Puțul lui Zamfir 45-47, et. 2, Sector 1
Tel: 0728 82 22 22
Program: Luni - Vineri: 10:00 - 18:00
www.allaudiopro.ro
Uneori, spațiul dintre grinzi era completat cu moloz sau alte materiale de umplutură, în scop fonoizolant și termoizolat. Acest adaos foarte eficient are și unele neajunsuri: încarcă structura planșeului și poate deveni un mediu propice de acumulare a umezelii. Aceasta este și principala problemă a sistemelor de pardoseli din lemn ale clădirilor vechi. De-a lungul deceniilor, apar inevitabil inundații mai mari sau mai mici, umeziri accidentale sau constante (în apropierea băilor, bucătăriilor sau balcoanelor), acumulări de umiditate sub formă de vapori. În consecință, substructurile suferă modificări dimensionale și chiar putrezesc; suprafața parchetului nu mai este la fel de plană și, pe alocuri, pare prăbușită. Chiar dacă parchetul arată încă decent, dedesubt lucrurile nu sunt deloc în regulă. Uneori, dacă decopertăm pardoseala, vedem că în profunzime lemnul s-a transformat într-o pulbere maro, din care nu mai putem identifica nici măcar unde au fost grinzile. Dușumeaua care este încă viabilă este susținută de moloz, dar aceasta nu înseamnă că este prea stabilă. Dacă umezeala și uzura au afectat și dușumeaua oarbă, atunci parchetul și-a pierdut definitiv stabilitatea și s-a prăbușit. O soluție poate fi demontarea parchetului și remontarea pe o substructură nouă sau peste planșeul la care s-a adăugat o șapă de egalizare, eventual una autonivelantă. Problema este că, la demontare, vor exista inevitabil pierderi, deoarece plăcile de parchet trebuie smulse efectiv din cuie, cu deteriorarea zonelor de nut și feder. În cadrul unor lucrări, se asumă aceste pierderi și, pe zonele rămase neacoperite, se fac completări cu alt tip de pardoseală, creându-se o delimitare vizuală a zonelor din cameră.
Provocările recondiționării
Parchetarii specializați în recondiționare evită în general lucrările în care substructura este compromisă, recomandând înlocuirea completă: eliminarea tuturor materialelor până la placa de beton, turnarea unusi sistem de șape și montaj de parchet nou. Puțini sunt cei dispuși să refacă substructura și să remonteze parchet de același tip. Oricum, această lucrare este atipică pentru parchetari și montatorii de pardoseli, care vin pe șantier doar atunci când trebuie aplicat stratul final. Un motiv al ezitării poate fi și faptul că este greu să găsești același model de parchet, de preferat provenit din recuperări (dezafectarea unor pardoseli vechi). Un parchet nou va avea, chiar și după șlefuire, o culoare diferită (mai deschisă), ceea ce nu este de dorit.
O provocare a recondiționării parchetului vechi este și starea stratului de uzură. Dacă privim o placă în secțiune, vedem că stratul de uzură poate fi luat în calcul doar până la porțiunea de nut și feder – doar până acolo se poate șlefui. Dacă șlefuim sub acest nivel, pardoseala nu va mai avea acel aspect dat de model și nici nu va mai fi stabilă, deoarece se intervine deja în zona unde sunt bătute cuiele. Parchetul vechi avea un strat de uzură destul de generos, de până la 7 mm, dar de-a lungul timpului acesta s-a redus simțitor, în urma rașchetărilor și uzurii. Dacă o rașchetare de tip vechi îndepărta 1 – 2 mm din stratul de uzură, în prezent șlefuirile cu materiale abrazive sunt mult mai puțin agresive (se elimină sub 1 mm). Acesta este un element care ne poate îndemna să începem o recondiționare, cu șanse reale de reușită. Șlefuirea trebuie să fie, așadar, cât mai fină, astfel încât să se elimine doar acel strat superficial zgâriat și impregnat nu murdărie. De asemenea, dat fiind faptul că suprafața nu mai este perfect plană, șlefuirea nu va mai fi uniformă, iar culoarea nu se va păstra aceeași peste tot, ca la un parchet nou - dar poate acesta este și farmecul pardoselii rezultate.
Pe măsura trecerii timpului, apar inevitabil și rosturi între plăci tot mai vizibile, deoarece lemnul se contractă în urma pierderii umidității. După șlefuire, aceste rosturi par și mai mari, deci trebuie chituite cu un produs care să asigure în același timp aderență, capacitate de a umple micile spații și un anumit grad de elasticitate. Să nu uităm că parchetul nu este o pardoseală rigidă și, atunci când este vechi, poate să scârțâie la pășire. În unele țări europene cu tradiție, unde montajul se face încă prin fixarea în cuie, scârțâitul este chiar o dovadă de autenticitate.
