Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Reamenajarea curții: 3 idei practice

Curtea este locul pe care îl poți transforma într-o oază de relaxare, cu un design deopotrivă deosebit și funcțional. Află din articolul de mai jos 3 idei practice pentru reamenajarea acestui spațiu.
Reamenajarea curții: 3 idei practice
Pixabay

1. Loc de joacă pentru copii

Nu ai nevoie de foarte mult spațiu pentru un loc de joacă, ci doar de puțină îndemânare și creativitate. Pentru a-i stârni interesul celui mic și a-l încuraja să petreacă cât mai mult timp în aer liber, locul de joacă trebuie să fie colorat și desprins din tărâmul basmelor. Poți să construiești o casă din lemn, ori poți achiziționa una deja asamblată. Dacă optezi pentru o căsuța amplasată la înălțime, îi poți monta un tobogan și o scară, ce vor încuraja copilul să facă mișcare. Mai poți monta o trambulină, un balansoar și un leagăn, un teren mic de baschet, o cutie cu nisip sau un hamac în care cel mic se poate odihni după joacă. Pentru zilele toride de vară, alege o piscină mică, gonflabilă.

Folosește obiecte colorate, cu personaje din desene animate și din povești pentru a stârni și mai mult interesul copilului pentru joacă. În același timp, asigură-te că spațiul este curat și ferit de pericole. Ai grijă că obiectele folosite nu au colțuri ascuțite! Pentru ca locul de joacă să fie un loc sigur, curtea trebuie neapărat împrejmuită cu un gard înalt și rezistent, cum este cel realizat din panou de gard zincat de 1500x2000 mm de la Mathaus.

2. Construirea unui grătar

Dacă îți surâde ideea să ai un grătar în curte, alege locul în care-l vei construi ținând cont că acesta trebuie să fie cât mai aproape de o sursă de apă și de casă. Mai mult, terenul pe care vei turna fundația trebuie să fie foarte bine drenat pentru a evita ca apă să se acumuleze în jur. Apoi, stabilește dimensiunile grătarului, toarnă fundația și, folosind blocuri BCA ori cărămizi, ridică zidurile de susținere. Construiește vatra grătarului peste aceste ziduri, după care poți trece la construirea cuptorului. Optează pentru cărămizi refractare, de cel puțin 3 centimetri lățime și lipește-le între ele cu mortar. Lasă o gaură deasupra cuptorului unde vei construi coșul de fum. După ce ai terminat, îndepărtează surplusul de mortar și, cu un glaspapir aspru sau cu un polizor, șlefuiește cărămizile.

Nu construi grătarul în apropierea crengilor copacilor ori a unui gard din lemn, deoarece scânteile care sar pot provoca incendii. Pe lângă grătar, poți construi și un foișor sau un umbrar, ce se va dovedi util atât în zilele ploioase, cât și în cele în care vrei să te ferești de razele puternice ale soarelui.

3. Grădină cu legume sau arbori fructiferi

O astfel de grădină este practică, oferindu-ți beneficiul de a te bucura de alimente proaspete și sănătoase, pe care la plantezi și le îngrijești chiar tu. Organizându-ți grădina în mod eficient, grădinăritul va fi o plăcere. Poți, de exemplu, să plantezi legumele în padocuri de lemn - acestea au un preț accesibil și sunt simplu de amenajat, În acest fel, îți va rămâne suficient spațiu și pentru un loc de relaxare.

Dacă îți dorești o livada, plantează câțiva pomi fructiferi. În cazul în care curtea ta este mică, alege pomii fructiferi pitici din soiuri precum părul, cireșul, caisul sau mărul. Poți crea și o mini-grădina cu plante aromatice pe care le poți folosi la prepararea diferitelor feluri de mâncare.

Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.