REHAU sprijina SOS Satele Copiilor din Romania

Din luna aprilie 2014, REHAU s-a alăturat misiunii SOS Satele Copiilor România, susţinând proiectele organizaţiei.
Acest demers a venit la inițiativa conducerii firmei, sprijinit de doamna Ambasador SOS Satele Copiilor România, Rosemaria Schwarzinger. Pentru că REHAU susține confortul în căminul familial, a dorit să confere siguranță și liniște copiilor din cadrul familiilor din SOS Satul Copiilor București.
SOS Satele Copiilor sunt situate lângă orașe importante în care și REHAU are reprezentanțe: București, Sibiu și Bacău. Așadar, a fost ușor ca Partenerii noștri autorizați să poată pune la dispoziție profilele necesare confecționării de uși și ferestre pentru reabilitarea a două case din SOS Satul Copiilor București. Alături de partenerul nostru de peste 15 ani firma Suki, s-a confecționat tâmplăria necesară pentru cele două case.
În fiecare dintre cele două case reabilitate locuiesc câte 4 copii. Astfel copii înscriși prin acest program vor putea beneficia de aceleași condiții și același confort ca în sânul propriei familii. REHAU își propune ca acest demers să aibă continuitate, fiind un proiect ce se înscrie în direcția strategică de CSR a REHAU la nivel mondial, prin care compania sprijină dezvoltarea tinerilor într-un mediu cât mai aproape de cel familial.
Grupul REHAU
Ca marcă premium pentru soluţii bazate pe polimeri, REHAU este lider internaţional în domeniile Construcţii, Automotive şi Industrie. Prin forţa sa inovatoare, activitatea sa care acoperă mai multe domenii şi eficienţa sinergetică ce rezultă din aceasta, această companie de familie modernă şi condusă profesionist este unică în industria materialelor sintetice. Printre competenţele sale de bază se numără şi crearea de materiale şi sisteme, dar şi tehnica de încălzire a suprafeţelor. REHAU ocupă în acest domeniu un loc de frunte în lume printre firmele inovatoare, având peste 18.000 de angajaţi în peste 170 de locaţii, 41 de fabrici şi 110 birouri de vânzări.
REHAU este prezent în Austria din anul 1956. De aproape 15 ani este administrată şi condusă de aici cu succes regiunea Europei de Sud-Est cu aproape 1.900 de angajaţi în 22 de locaţii din 19 ţări, cu 2 centre de logistică şi 3 fabrici de producţie. Firma REHAU este reprezentată în România din anul 1996. În prezent există 3 birouri de vânzări la Bucureşti, Cluj şi Bacău, unde lucrează 100 de angajaţi.
Fabricile SUKI Cele două fabrici SUKI (fabrica de ferestre şi fabrica de foliere), situate lângă Bucureşti, în comuna Moara Vlăsiei, se întind pe o suprafaţă de cca 8 ha. Fabrica de ferestre este dotată cu tehnologie germană, iar diversitatea şi complexitatea produselor executate în fabricile SUKI sunt mărturia competenţei şi expertizei celor 80 de tehnicieni şi specialişti care lucrează în producţie.