Sediul unei firme de arhitectura, carte de vizita pentru clienti
Exteriorul unei constructii este un aspect foarte important care trebuie avut in vedere atunci cand se ia decizia renovarii. Fiind cel mai expus la intemperii si la trecerea timpului, acesta este in acelasi timp cel care genereaza prima impresie clientilor care trec pragul unei firme. Mai ales atunci cand vorbim despre un birou de arhitectura!
Pentru ca o buna parte din imaginea de ansamblu este conturata de acoperis, alegerea celei mai potrivite solutii pentru mentinerea identitatii cladirii devine un pas esential pentru incadrarea in exigentele arhitecturale stabilite.
Reconditionarea unei cladiri cu destinatie speciala, cum este cazul biroului de arhitectura Architel din Baia Mare, a insemnat numeroase provocari si standarde ridicate de executie si intretinere a lucrarilor de modernizare.
Folosita in sistem de acoperis din otel faltuit si membrane cu rol de protectie si eficientizarea consumului de energie, montate in sistem ventilat, Lindab Artline a reprezentat in acest caz solutia ideala. Urmarind impletirea aspectului vechi al cladirii cu cel de nou, culoarea gri a acoperisului s-a incadrat perfect in viziunea minimalista a arhitectilor. Potrivit atat pentru cladirile vechi, cat si pentru cele moderne, acoperisul faltuit Lindab se intretine usor, are protectie anticoroziva excelenta si o durata de viata indelungata.
„Multe firme de arhitectura prefera sa-si amenajeze birouri in case vechi, in primul rand fiindca demersul reprezinta o provocare pentru un arhitect si nu in ultimul rand pentru salvarea memoriei locului. Conceptia reabilitarii in acest caz a avut la baza dorinta de a pastra si de a pune in valoare cat mai multe elemente definitorii ale vechii cladiri, urmand ca noile interventii sa intre in contrast cu vechiul, printr-o abordare apropiata de minimalism. Volumul principal al casei vechi, un parter clasic cu acoperis sarpanta, a fost curatat de finisajele inutile, fiindu-i redata textura de caramida initiala, in timp ce acoperisului i s-au remodelat stresinile pentru a obtine un volum simplu, placat cu tabla lisa faltuita. Dorindu-se obtinerea unui aspect general minimalist al cladirii, forma, maleabilitatea, flexibilitatea, cat si naturaletea si simplitatea acoperisului au reprezentat aspectele esentiale la care ne-am raportat pentru alegerea acoperisului Lindab drept solutie optima”, a declarat domnul arhitect Alexandru Baban.
Lucrarea de reamenajare a sediului firmei de ahitectura a constituit o provocare depasita cu succes de arhitecti si constructori, care au reusit sa imbine materiale si culori potrivite pentru modernizarea unei cladiri care sa pastreze identitatea vizuala si memoria locului.
Biroului de arhitectura Architel din Baia Mare
Arhitect: Arh.Petre Rosca, Arh. Alexandru Baban
Constructor: SC Acropolis
Beneficiar final: S.C. Architel S.R.L. Baia Mare