Street Delivery 2011
De maine, vineri, 10 iunie, Street Delivery, unul dintre cele mai asteptate evenimente ale verii isi va deschide “portile” in Bucuresti. Pana duminica, in zona strazii Arthur Verona (langa libraria Carturesti), se vor desfasura o serie de manifestatii, activitati in aer liber, concerte, expozitii, toate avand o singura misiune: „aceea de a reinventa si de a intari rolul structural pe care spatiul public il joaca in viata locuitorilor cetatii, prin convertirea peisajului urban in spatiu viu”.
OAR, Asociatia Pesiagistilor din Romania, Asociatia Studentilor Arhitecti si Urbanisti “Ion Mincu” (ASAUIM), Observatorul Urban, studioBASAR, Solar Decathlon sunt doar cativa dintre cei care si-au anuntat participarea la Street Delivery Bucuresti, iar programul evenimentelor de anul acesta promite sa fie chiar mai plin de dinamism si de activitati interesante decat in toti anii precedenti. Mai multe despre acest weekend si actiunile care vor avea loc gasiti in programul de pe site-ul streetdelivery.ro. Cat despre pulsul strazii Arthur Verona in aceste zile, ce se intampla pe strada, dar si ce gandesc participantii la eveniment, ce intentii au si ce vor face ei efectiv, luni veti gasi pe spatiulconstruit.ro mai multe imagini despre intregul weekend, informatii, plus interviuri “la cald” cu o serie de participanti.
In Timisoara, cel de-al doilea oras in care are loc simultan Street Delivery 2011, evenimentele se vor desfasura sambata si duminica, timisorenii si turistii care se vor afla prin zona in acest interval putand de asemenea gasi un program al manifestatiilor tot pe streetdelivery.ro. Nu va ramane decat sa alegeti... si sa fiti acolo. E vara, iar lucrurile se intampla pe strada, care, pentru catvea zile, va fi redata oamenilor, si nu masinilor.
Alina Miron |