Unde putem instala o ușă tip rulou și care sunt avantajele?
Diversitatea nevoilor din industrie, logistică, retail, protecția spațiilor și construcția de locuinte au stimulat de-a lungul timpului dezvoltarea a numeroase tipuri de sisteme de uși industriale: ușă batantă, ușă culisantă, ușă secțională, ușă trulou, ușă rapidă din pvc etc.
Fiecare dintre acestea are un aport substanțial la crearea unui mediu armonios de lucru, eficiența activității, protejarea oamenilor și a sănătății acestora, dar și la economia de energie. Condiția principală este racordarea corectă a nevoilor cu capacitățile tehnice ale produsului ales.
Ușile rulou se remarcă prin economia de spațiu tehnologic pe tavan, pereții laterali și pardoseală, prin costurile reduse de exploatare, prin designul elegant, dar și prin silențiozitate (la produsele de calitate).
Aplicațiile în care se instalează acest model de uși sunt cuprinse într-o gamă largă: hale industriale, centre logistice, centre comerciale, magazine stradale, garaje subterane, spații cu necesar ridicat de securitate. Pentru fiecare dintre acestea se folosește câte un anumit model de ușă tip rulou, astfel:
• Garaje rezidențiale unifamiliale, unde design-ul și finisajul sunt importante: uși rulou cu lamele din aluminiu, cu termoizolație și motor tubular
• Garaje comune cu număr mare de cicluri de funcționare: uși cu lamele pline, perforate sau tip grilaj proiectate pentru trafic ridicat
• Hale industriale, centre logistice, hangare: uși rulou cu lamele pline cu sau fără termoizolație proiectate pentru rezistența ridicată la intemperii (în special la vânt)
• Spații comerciale: uși rulou cu lamelă perforată sau tip grilaj; pentru magazinele premium există uși rulou tip mesh, din inox
• Spații cu cerințe ridicate de securitate: uși rulou cu clasă de siguranță RC3 sau cu lamele antiglonț
Dimensiunea unei uși tip rulou nu reprezintă un obstacol tehnic. Gunther Tore a fost menționată în anul 1972 în Guinness Book of Records pentru cea mai mare ușă tip rulou, cu o suprafață de 700mp (28x25m).
Tehnologia și inovația au evoluat, astfel că în ziua de astăzi există alte modele de uși cu deschidere pe verticală mai raționale din punct de vedere funcțional și financiar pentru astfel de dimensiuni. Ușile rulou ramân însă o soluție optimă pentru goluri de 10-100mp.
Acționarea manuală a rulourilor este pe cale de dispariție din motive de preț și fiabilitate. O ușă tip rulou manuală este echipată cu arcuri de contrabalansare a greutății și sistem de siguranță la cădere. Arcurile reprezintă un consumabil, iar intervenția pentru înlocuire este costisitoare. Automatizările echipate/ completate cu siguranțele la cădere (siguranțe centrifugale sau electrofrâne) fac din ușa rulou un produs fiabil pe termen îndelungat.
Usile rezidențiale sunt echipate cu motoare tubulare și obligatoriu cu siguranțe centrifugale împotriva căderii. Avantajul acestor motoare este economia de spațiu și sunt ideale pentru ușile rulante cu număr redus de 5-6 cicluri/zi.
Ușile industriale sunt echipate cu motoare dimensionate atât pentru greutatea covorului de lamele, dar și pentru numărul de cicluri de funcționare orare. Unde este necesară deschiderea rapidă, se folosesc automatizări cu inverter.
Daca o ușă rezidențială se deschide cu cca 10-15cm/sec, iar una industrială cu motor trifazat atinge 15-20cm/sec, cele echipate cu motoare cu inverter pot ajunge la o viteză de 50cm/sec. Acestea din urmă se instalează acolo unde există trafic ridicat și rapid (ex: garaje subterane, centre logistice).
Orice ușă tip rulou acționată automatizat este echipată cu sistem de deschidere manuală de urgență (cu manivelă sau lanț).
Daca ușa tip rulou este cuprinsă în scenariul de incendiu ca și cale de aport de aer proaspăt, aceasta poate fi echipată cu un panou de comandă cu funcție de desfumare care se poate conecta la centrala de incendiu.
Gestionarea eficientă a accesului, dar și siguranța pentru oameni și bunuri depinde în mare măsură de alegerea corectă a sistemelor de comandă și senzoristică.