Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Wienerberger se alatura din nou Habitat in proiectul de renovare a Scolii din Liteni

Wienerberger se alatura din nou Habitat in proiectul de renovare a Scolii din Liteni

Wienerberger

 

Bucureşti, 28 mai 2013 - Wienerberger Sisteme de Cărămizi, cel mai mare producător de elemente pentru zidărie pe plan local, s-a alăturat Habitat for Humanity România în proiectul de renovare a Şcolii din Liteni, judeţul Iaşi.

 

În cadrul parteneriatului global semnat între Wienerberger şi Habitat for Humanity, Wienerberger va livra cărămizi şi mortar pentru constuirea camerei tehnice a Şcolii din Liteni. Acest grup şcolar necesită intervenţie urgentă pentru renovarea celor două clase din corpul vechi, două clase de grădiniţă, înlocuirea ferestrelor vechi cu altele noi şi eficiente din punct de vedere energetic, înlocuirea întregului sistem de încălzire, modernizarea sistemului sanitar şi de canalizare, renovarea sălilor de clasă din mansardă, instalarea de ferestre de mansardă care să permită intrarea luminii naturale, repararea acoperişului, precum şi înlocuirea uşii de la intrare.

 

„Wienerberger, prin parteneriatul cu Habitat for Humanity, şi-a propus de la bun început să promoveze şi să susţină într-un mod eficient şi sustenabil proiectele cu impact direct în bunăstarea comunităţilor locale. Credem cu tărie că orice copil, indiferent de statutul social sau familial, are dreptul la educaţie într-un mediu sănătos şi civilizat. O dată în plus, avem posibilitatea să aducem un zâmbet pe chipurile copiilor din Liteni, care vor învăţa şi se vor juca într-o şcoală normală, consolidată, modernizată, cu un sistem sanitar optim”, declară Corneliu Fecioru, Member of the Board Wienerberger România, Sales and Marketing.  

  

Parteneriatul dintre Habitat for Humanity România şi Wienerberger Sisteme de Cărămizi a început anul trecut, o dată cu donarea integrală a materialelor necesare construcţiei structurilor celor 5 case ridicate cu Porotherm, în cadrul proiectului „Big Build” de la Craiova, şi continuă anul acesta cu Şcoala de la Liteni, judeţul Iaşi, 4 case noi la Chinteni, judeţul Cluj, şi alte 10 case în judeţul Bihor, precum şi proiectul Hospice - Bucureşti.

 

 

„Salutăm dorinţa de implicare a partenerilor noştri de la Wienerberger Sisteme de Cărămizi şi suntem deosebit de impresionaţi de disponibilitatea şi deschiderea acestora de a ne susţine toate proiectele comunitare în care Habitat for Humanity România se implică anul acesta. Dorim să le mulţumim în numele comunităţii din Iaşi, şi sperăm ca parteneriatul nostru să ajute cât mai multe familii şi comunităţi în anii următori. Colegii noştri au început deja renovarea şcolii şi suntem convinşi că elevii vor învăţa în condiţii optime începând din septembrie 2013”, spune Gabriela Grigori, Director Dezvoltare Resurse şi Comunicare, Habitat for Humanity România.

 

Despre Wienerberger

Wienerberger Sisteme de Cărămizi este cel mai mare producător de blocuri ceramice din România. Compania deţine trei unităţi de producţie la nivel local, acestea fiind cele mai moderne unităţi de acest tip din piaţă. Fabricile sunt localizate în Gura Ocniţei – Dâmboviţa, Sibiu şi Triteni, Cluj. Wienerberger, cel mai mare producător global de cărămizi, a intrat pe piaţa din România în anul 1998 şi este unul dintre cei mai mari investitori din domeniul producţiei de materiale de construcţii. Principalele produse sunt sistemele de zidărie din gama Porotherm şi Terca. Wienerberger AG deţine poziţia de lider pe piaţa de ţiglă ceramică din Europa prin brandurile Koramic şi TONDACH, şi este numărul unu pe piaţa  de pavele de beton din Europa Centrală şi de Est, prin brandul Semmelrock. Începând cu 2012, Wienerberger AG este unic acţionar al Pipelife, unul dintre liderii mondiali în producţia de sisteme de ţevi de plastic.

 

Despre Habitat for Humanity România

Habitat for Humanity este o organizaţie non-profit, a cărei misiune este să elimine lipsa de adăpost şi locuirea precară a persoanelor din întreaga lume. La nivel global, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 600.000 de locuinţe pentru 3 milioane de persoane din 80 de ţări de pe întreg Globul. Habitat for Humanity România a ajutat, până în acest moment, peste 4.000 de familii, prin intermediul celor 7 filiale active ale sale din judeţele: Bihor, Cluj, Bacău, Dolj, Argeş, Prahova şi Suceava.

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Articol scris de
WIENERBERGER
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.