Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

100% din energia electrică consumată în 2023 a fost obținută din surse regenerabile

Până în 2030, compania VELUX are în plan reducere cu 100% a emisiilor operaționale VELUX Group, unul dintre cei mai importanți producători de ferestre de mansardă, a anunțat că în 2023 a obținut 100% din energia electrică din surse regenerabile și a redus emisiile din propriile operațiuni cu 16% față de anul precedent, conform raportului de sustenabilitate lansat de companie în luna mai. Progresul VELUX se aliniază cu atingerea obiectivului de reducere cu 100% a emisiilor operaționale până la finalul anului 2030.

100% din energia electrică consumată în 2023 a fost obținută din surse regenerabile

În 2023, compania a redus cu mai mult de jumătate emisiile provenite din operațiunile proprii, de la 52.000 de tone emisii de CO2 în 2020, la 23.000 de tone CO2 anul trecut. Totodată, VELUX Group a utilizat exclusiv energie electrică din surse regenerabile, prin utilizarea unor contracte pentru achiziționare – PPA (Power Purchase Agreement), instalarea de panouri solare fotovoltaice la fața locului și achiziționarea de certificate de energie electrică din surse regenerabile în țările în care PPA-urile nu sunt încă fezabile.

"În anul 2023, am integrat pe deplin principiile sustenabilității în strategia noastră, recunoscându-le importanța fundamentală pentru activitatea companiei. Sunt încântat de faptul că, în acest an, am reușit să obținem noi reducții ale emisiilor noastre operaționale de CO2 și am atins obiectivul de a ne asigura că 100% din energia electrică pe care o utilizăm provine din surse regenerabile. Considerăm decarbonizarea industriei construcțiilor drept un pas esențial și suntem încrezători că produsele și soluțiile noastre pot juca un rol semnificativ în această direcție”, a declarat Lars Petersson, CEO al Grupului VELUX.

În ceea ce privește emisiile din lanțul valoric (domeniul de aplicare 3), acestea au înregistrat o scădere semnificativă de 21%, atribuită în principal unei diminuări a volumelor, dar și eforturilor constante de a achiziționa și implementa materiale cu emisii mai reduse de carbon în produsele VELUX. De exemplu, anul trecut, compania a utilizat 100% lemn certificat FSC - Forest Stewardship Council, în creștere cu 96% față de anul 2022, iar ambalajele primare folosite în producție au fost peste 97% reciclabile, pe bază de hârtie. Până în 2030, compania își propune să reducă emisiile din domeniul de aplicare 3 cu până la 50%.

De asemenea, tot anul trecut, VELUX a continuat parteneriatul său cu World Wide Fund for Nature (WWF) prin demararea a două noi proiecte dedicate pădurilor din Vietnam și Madagascar. Aceste inițiative fac parte dintr-un efort concertat de reducere și eliminare a emisiilor de CO2, cu obiectivul de protejare și restaurare a ecosistemelor forestiere, având ca rezultat estimat o reducere de 4,5 milioane de tone de CO2.

Pentru 2024, compania are în plan să implementeze noi inițiative de reducere a impactului asupra mediului și să găsească alternative pentru reciclarea deșeurilor periculoase. Din acest an, se va raporta lunar despre gestionarea deșeurilor pentru a asigura date actualizate, care să ghideze deciziile și acțiunile viitoare. Totodată, VELUX își va monitoriza eforturile pentru a atinge obiectivul zero deșeuri, în cadrul proiectului strategic pentru promovarea unei afaceri circulare.

Întreg raportul de sustenabilitate VELUX pentru anul 2023 poate fi consultat accesând https://sustainability.velux.com.

Despre Grupul VELUX

Ferestrele de mansardă VELUX au adus lumină naturală și aer proaspăt în casele oamenilor din întreaga lume de mai bine de 80 de ani, creând medii de trai mai bune. Oferim o gamă variată de produse, care include ferestre de mansardă și ferestre pentru acoperiș terasă, rulouri interioare, produse pentru protecție împotriva căldurii și rolete exterioare, precum și soluții de montaj și pentru case inteligente. Acestea ajută la crearea unor locuințe luminoase, sănătoase și eficiente din punct de vedere energetic pentru oamenii care trăiesc, lucrează, învață și se joacă în spațiile de sub acoperiș. Lucrăm la nivel global – cu operațiuni de vânzări și producție în 37 de țări, cu aproximativ 11.700 de angajați în întreaga lume. Grupul VELUX este deținut de VKR Holding A/S, o societate cu răspundere limitată deținută de către Fundația Villum și familia Kann Rasmussen. În 2023, Grupul VELUX a avut un venit total de 2,91 miliarde EUR, în timp ce VKR Holding a înregistrat un venit total de 3,97 miliarde EUR. În același an, Fundația Villum și VELUX FOUNDATION au donat un total de 184,6 milioane de euro sub formă de donații caritabile.

Pentru mai multe informații despre Grupul VELUX, vizitează velux.com.

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Articol scris de
VELUX ROMANIA
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.