Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

7 sfaturi ca să păstrezi căldura în casă

Încălzirea casei reprezintă peste 70% din consumul de energie al unei gospodării medii, din acest motiv reducerea acestei cifre, menținând casa suficient de calde, va reduce în mod esențial factura de întreținere. Dacă vrei să beneficiezi și tu de aceste economii, poți să faci câteva modificări minore în case, iar asta te va ajuta să menții o temperatură caldă.

7 sfaturi ca să păstrezi căldura în casă
Vivre

Unele sugestii pot fi realizate imediat, altele au nevoie de puțin timp, dar cu inspirația de pe vivre.ro vei reuși să menții o atmosferă confortabilă și să încălzești casa în mod natural.

Schimbă direcția ventilatorului din tavan. Dacă vara îți place să te răcorești cu ajutorul ventilatorului montat pe tavan, atunci când îți este frig, nu trebuie decât să îi schimbi direcția. Deoarece aerul cald se ridică, atunci când inversezi direcția ventilatorului, paletele acestuia îl vor împinge în jos, făcând temperatura camerei să se simtă mai caldă.

Trage perdelele și draperiile. Căldura solară este gratuită, așa că profită la maximum de zilele însorite. Lasă lumina să intre în timpul zilei, pentru a te bucura de razele de soare. Când se întunecă, trage draperiile, pentru un efect contrar, de reținere a căldurii. Draperiile acționează ca un strat de izolație, iar tu te vei putea bucura de o atmosferă intimă și confortabilă. În plus, draperiile vor izola orice curent de aer rece care poate intra pe la îmbinările ferestrelor.

Mută canapeaua sau patul. Dacă ai mobila așezată lângă calorifer, special ca să te încălzești atunci când stai pe ea, ar fi o idee bună să o muți pentru a lăsa căldura să circule în toată camera. Este valabil pentru orice altă mobilă sau obiect care poate acoperi caloriferul (inclusiv uscătorul cu rufe), astfel încât să poți profita la maxim de căldura emisă.

De asemenea, dacă patul sau canapeaua sunt așezate lângă o fereastră, le poți muta pentru a sta departe de o sursă de frig. Exceptând situația în care geamurile au rame termopan bine izolate, sticla se va răci considerabil în timpul serii și nopții, răcind în același timp și aerul din apropiere. Același lucru se întâmplă și la pereții care nu sunt bine izolați.

Folosește panouri pentru radiatoare. Acestea sunt ușor de instalat și îți oferă siguranța că toată căldura va fi radiată în cameră și nu va încălzi doar pereții.

Lumânările sunt o altă modalitate pentru a crea puțină căldură în cameră. Cu cât mai multe cu atât mai bine, atmosfera pe care o vei obține va fi una plăcută și călduroasă, chiar dacă, poate, temperatura din cameră nu va crește cu prea multe grade.

Gătește mai des. Atunci când ți-e frig, alimentele calde sunt tot ce ai nevoie. În plus, cuptorul va radia căldură în cameră iar atmosfera va fi din ce în ce mai plăcută. Chiar și după ce ai terminat de gătit, poți opri cuptorul, dar lasă ușa deschisă. Aerul fierbinte se va răspândi în bucătărie, astfel încât toată zona se va încălzi foarte repede. Recomandarea de la final se aplică doar în cazul cuptoarelor electrice. În cazul în care ai un cuptor cu gaz, nu-l folosi niciodată pentru a încălzi casa. Există pericolul emisiilor periculoase de monoxid de carbon.

Pune covoare pe jos. Podelele de lemn sau din gresie sunt la modă, dar pot fi și o pierdere de căldură. Asezarea covoarelor poate ajuta la păstrarea temperaturilor mai ridicate într-o cameră și va opri curenții de aer rece care pot pătrunde printr-o pardoseală neizolată corespunzător. Un covor gros te va ajuta să păstrezi o atmosferă caldă în orice cameră, indiferent că este vorba despre living sau dormitor. Picioarele tale îți vor mulțumi în fiecare dimineață, când te vei da jos din pat nu va trebui să mergi pe parchetul rece.

Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.