A doua editie ARThitecture s-a terminat cu succes!
Cifrele demonstrează în ce măsură a fost apreciat ARThitecture de către participanţi: - peste 180 de participanţi, dintre care 82% arhitecţi, 14% specialişti din domenii conexe şi 4% oameni de presă - toate locurile s-au ocupat cu două săptămâni înainte ziua evenimentului - au participat arhitecţi din peste 24 de localităţi din întreaga ţară: Cluj Napoca, Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Sibiu, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Braşov, Târgu Mureş, Sighişoara, Bacău, Suceava, Alba Iulia, Deva, Râmnicu Vâlcea, Roman, Fălticeni, Zalău, Bistriţa, Făgăraş, Reghin, Sfântu Gheorghe şi Miercurea Ciuc. Bryan Avery, denumit „expertul arhitecturii futuriste din Londra”, şi-a împărtăşit experienţa în cadrul prezentării „The Seven Verities”. Arhitectul londonez şi-a prezentat câteva dintre proiectele care i-au solicitat cel mai mult expertiza, prin intermediul principiilor de lucru la care Avery ţine cel mai mult. „Cele șapte principii sunt ca niște instrumente la care eu cânt ca un muzician zilnic în profesia mea. Aceste principii fac referire la expresia englezească traveling the seven seas, o expresie care înseamnă că persoana respectivă explorează lumea. Același lucru se aplică și prezentării mele, numai că lumea la care fac eu referire este arhitectura”, a mărturisit Bryan Avery în cadrul Expo-Conferinţei ARThitecture. Şi Attila Varga a fost un speaker foarte apreciat în cadrul evenimentului. Invitatul, istoric de profesie, a prezentat importanţa moştenirii lăsate de un arhitect mason asupra Clujului, ca oraş „verde”. „Pákei Lajos a văzut Clujul „verde” ca o armonie între natură și construcții. De ce această viziune? Progresul în gândire este strâns legat cu gândirea masonică, în privința biopoliticii (crearea unui organism supranațional, care pentru confort și echilibru, care le cerea persoanelor renunțarea la drepturi individuale). Gândirea se aseamănă cu situația de astăzi, cu forma suprastatală a Uniunii Europene”, a fost una dintre cele mai importante concluzii ale lui Attila Varga în cadrul ARThitecture. Debate-ul din cadrul ExpoConferinţei a punctat câteva controverse din lumea arhitecturii. Marina Neagu (economist urbanist), Eugen Pănescu (arhitect, profesor de arhitectură) și Constantin Geoagea (jurnalist pentru publicația Zeppelin, de arhitectura, arhitect) au fost actorii debate-ului. Discuțiile s-au direcționat spre rolul educației în cadrul arhitecturii și în spațiul public. Expo-Conferința ARThitecture s-a desfăşurat în data de 3 octombrie, în cadrul centrului de conferințe The Office din Cluj Napoca, sub tema Ecosisteme şi Arhitectură Sustenabilă: principii de proiectare bioclimatică şi aplicarea tehnicilor naturale şi inovatoare. Evenimentul a reunit o seamă de speakeri arhitecți apreciați ca surse de inspirație pentru întreaga industrie arhitecturală. Evenimentul a fost organizat de Libero Events, agentie care are în portofoliu manifestări precum târguri şi conferinţe nişate pe domeniile: turism, comerţ electronic, antreprenoriat, resurse umane, marketing, software architecture.Expo-conferinţa care a strâns arhitecţi din România şi Marea Britanie a avut un real succes.