Apartament cu design modern într-o clădire din secolul al XIX-lea

Fiind vorba despre un spatiu in mansarda cladirii, arhitectii au dorit sa creeze incaperi cu amplitudine, zone deschise si sa aiba cat mai multa lumina naturala. Au reusit sa obtina acest efect in primul rand prin pastrarea deschiderilor oferite de pantele abrupte ale acoperisului, ceea ce a facut ca in zona centrala incaperile sa aiba chiar si 4m inaltime. Chiar daca este o cladire veche s-a putut interveni la nivelul invelitorii pentru a decupa si insera mai multe ferestre de mansarda. Acestea, ajutate de culoarea alba a peretilor, ofera interioarelor mai multa lumina, facandu-le sa para mai spatioase. Designul se bazeaza pe un contrast placut de texturi si materiale intre care predomina lemnul, caramida si metalul. Zona de zi este deschisa si contine la un loc bucataria, locul de luat masa si zona de discutii. Dulapurile de bucatarie sunt joase astfel ca nu incomodeaza vizual, iar blatul central este atat zona de preparare cat si masa pentru cinci-sase persoane. In colturi arhitectii au agatat cate un hamac pentru momentele de relaxare.
In dormitor, un perete intreg a fost vopsit intr-o nuanta inchisa de gri-carbune pe care se profileaza delicat structura din lemn masiv a acoperisului si un banc de pesti argintii, pe post de decoratie. Baia matrimoniala este generoasa, o cada a fost amplasata astfel incat sa se poata privi pe fereastra, iar dusul si toaleta au fost mascate in doua nise placate cu gresie gri. Pentru oaspeti exista o a doua baie accesibila din holul principal, micuta si cocheta. Aici lavoarul este pozitionat pe o masuta din lemn masiv iar corpul de iluminat este un bec al carui fir a fost innodat cu grija obinand un efect deosebit.
Iti propunem sa descoperi mai departe si povestea unui apartament dintr-un imobil din Paris datand din secolul al XVII-lea, care, odata cu interventia unei echipe de specialisti, si-a regasit frumusetea intr-o amenajare moderna, echilibrata, ce pune in valoare elementele originale pastrate din vechea cladire. Surpriza acestui apartament a fost descoperirea unui beci accesibil acum printr-o trapa si o scara din lemn, din zona bucatariei. Dupa ce a fost curatata si refinisata, aceasta incapere a fost amenajata ca spatiu media, in care propietarul sa poata viziona filme cu prietenii si sa exerseze cantatul la chitara fara a deranja vecinii.