Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Adela Trif
„Fără voluntari nu ar exista obiectivele îndeplinite, nu ar exista miile de copii inspiraţi, nu ar exista premiile, nu ar exista spațiul în care să putem visa și să clădim un viitor mai bun pentru noi toți, nu ar exista efervescența care mână De-a Arhitectura. Activitatea asociaţiei există mulţumită sutelor de voluntari care ni s-au alăturat, vreme de un atelier, vreme de un an şcolar sau mai mulţi, cu dedicare şi maximă seriozitate. Noi, echipa De-a Arhitectura, voluntari şi noi de multe ori, le mulţumim!
Seria «Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc», lansată în septembrie 2016, și-a propus să prezinte voluntarii noștri – arhitecţi, urbanişti, peisagişti, designeri, ingineri, studenţi – să ofere o platformă unde aceștia să povestească despre ei, despre proiectele pe care le desfășoară în domeniile în care profesează, dar şi despre alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit.
Ne-am bucurat şi ne-am entuziasmat de fiecare dată când am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri şi ne dorim să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi în continuare de cei care ni s-au alăturat de-a lungul timpului sau ni se vor alătura în viitor, să aflăm puţin din povestea sau istoria fiecărui individ în parte.
Adela Trif a venit în familia De-a Arhitectura în Craiova, în 2014, şi a primit în 2017, la Gala Voluntarilor De-a arhitectura, premiul «Arhitect pionier – Deschizător de drumuri». Arhitecţii premiaţi aici au făcut tot felul de lucruri pentru a aduce arhitectura mai aproape de copii. Au predat primii (şi pentru o vreme şi singurii) din judeţul lor, au predat în mediul rural, au scris şi condus ateliere foarte interesante, au predat copiilor cu nevoi speciale. Mulţumim! Vă invităm să citiţi mai departe şi să aflaţi povestea încă unui voluntar De-a Arhitectura.” – Asociația De-a Arhitectura
Ce te-a determinat să studiezi arhitectura şi să devii arhitect?
Am devenit arhitect urbanist „din întâmplare”, nimic nu a fost premeditat. Câţiva oameni dragi mie şi Universul, dacă vreţi, m-au îndreptat pe ultima sută de metri pe acest drum.
În anul 2004, la finalizarea liceului, s-a înfiinţat la Craiova Colegiul de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, în cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, cu pedagogi ce făceau naveta de la Bucureşti. A fost o experienţă de trei ani extraordinară. Având avantajul de a fi o singură grupă de 15 studenţi, comunicarea cu profesorii ajungea să atingă nişte corzi foarte sensibile: pentru ei era o experienţă nouă, pentru noi era revelator şi inspiraţional.
Drept consecinţă, după absolvirea colegiului, am continuat studiile în cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti până în anul 2010. Au fost 6 ani de devenire în ce urma să fie profesia mea de arhitect urbanist, dar conştientizând un avantaj enorm pe care mi-l oferea această meserie, posibilitatea să îmi manifest forţa creativă pe foarte multe planuri.
Ce aspecte ale felului cum ai fost crescută sau ai fost educată ţi-au modelat principiile sau filozofia de viaţă/în meseria de arhitect?
Modelul familiei a fost hotărâtor în formarea mea ca adult: determinarea, ambiţia, cinstea, respectul, onoarea, iubirea – valori ce stau la baza fundaţiei mele, credinţe ce au primit ajustări de-a lungul timpului prin prisma experienţelor de viaţă trăite.
Experienţele din timpul liber „din faţa blocului” sau din împrejurimi, fără ca un adult să fie lângă mine, mi-au dat libertate de decizie. Multa muncă „la câmp” în cele trei luni din vacanţa de vară petrecute la bunici, au pus bazele adultului responsabil şi perseverent de azi. Modelul matern, caracterizat de o forță fără limite, îl urmez cu fidelitate şi pe cel patern, în care visarea, creativitatea şi perfecţionismul sunt la ele acasă, în cote uriaşe. Prezenţa în viaţa mea a lui Mihai, sursă de iubire, blândeţe şi devotament fără limite, împreună cu Tudor şi Anuc, mă ajută în fiecare clipă a existenţei mele să simt.
Cine sau ce a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale până în prezent?
Trecutul, cu toate experienţele trăite. Familia, cu iubirea. Prietenii, cu încrederea.
Sunt recunoscătoare „familiei” Getrix, biroul de arhitectură unde profesez. Este locul care îmi dă libertatea să mă descopăr, unde oameni foarte dragi sufletului meu, cu o experienţă profesională şi de viaţă fantastică, îmi călăuzesc paşii zi de zi, oameni care emană prin toţi porii pasiune şi iubire pentru ceea ce fac.
Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai?
Soţul meu a aflat despre proiect şi m-a încurajat să mă înscriu. Amândoi suntem conştienţi că educaţia face diferenţa. Colaborarea cu De-a Arhitectura a început în anul 2013 şi nu aveam niciun fel de aşteptare, doar o energie puternică ce mă atrăgea în zona asta.
Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Curioşii ochi ai copiilor.
Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Lucrurile au venit natural şi, implicându-mă cu foarte multă pasiune în tot ce înseamnă educaţie, nu pot menţiona ceva ca fiind „dificil”.
Ai fost marcată de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?
Am câteva figuri care m-au marcat şi îmi este drag să le scriu numele: doamna LIana Veliscu, învăţător; doamna Mihaela Spulber, profesor de istorie; domna Tatiana Rougier, diriginte. Fiecare a contribuit cu cărămizi puternice la fundaţia mea, ca om, cărămizi definite de blândeţe şi, în acelaşi timp, fermitate.
O altă experienţă ce a influenţat atracţia mea către pedagogie şi lucrul cu cei mici a fost voluntariat din perioada liceului, timp de trei ani, în cadrul Căminului pentru copii „Sf. Mina” din Craiova, loc în care am aflat ce înseamnă suferinţa, singurătatea şi tristeţea unor copii lipsiţi de afecţiunea, iubirea şi siguranţa unei familii. Eram „doamna de desen”, dar o mare parte dintre ei îmi spuneau „mama” și se luptau pentru braţele mele. Nu realizam atunci ce impact enorm va avea pentru mine timpul petrecut acolo şi încercările mele de a alina suferinţa, ce corzi sensibile au reuşit să îmi activeze.
Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?
Să evoluez! Prin a nu înceta să aflu, să descopăr, să rămân curioasă la tot ce este în jurul meu.
Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.
M-am bucurat de implicarea în De-a Arhitectura şi de feedback-ul primit după participarea la prima ediţie Street Delivery Craiova din 2018, de pe strada Popa Şapcă, cu proiectul meu personal, ADElier, ce implică ateliere axate pe „educaţie dincolo de arhitectură”.
ADElier este un proiect în care activităţile desfăşurate reuşesc să contribuie activ şi în mod direct în viaţa comunităţii locale. Sunt ateliere educaţionale, prin care îi ţinem conectaţi pe copii la forţa lor creativă, la infinita lor putere de a improviza, de a se juca natural cu formele şi texturile, cu viaţa. Prin intermediul acestor ateliere le este stimulată curiozitatea, legată de tot ceea ce îi înconjoară, de prezenţa lor în viaţa comunităţii, acum şi în viitor. Activăm mult în zona educaţiei pentru patrimoniu, deoarece considerăm că a ne cunoaşte şi proteja martorii trecutului constituie o resursă decisivă de identitate şi ne asigură o definire clară a originilor.
Care este motto-ul tău personal?
Bucură-te!
