BCR vinde palatul istoric din Piața Universității
BCR a scos la vanzare fostul sediu din Piata Universitatii, o cladire emblematica a Bucurestiului, care este evaluata la 20 milioane de euro.
Situat pe bulevardul Regina Elisabeta, vizavi de Universitatea din Bucuresti, Palatul Societatii de Asigurari "Generala" a fost proiectat de arhitectul de origine germana Oscar Maugsch si construit in locul vechii gradini a Palatului Sutu, fiind inaugurat in 1906. Oscar Maugsch s-a nascut la Iasi in 1857, obtinand cetatenia romana in 1894, de la Carol I.
Fostul sediul al BCR ar putea fi transformat acum in hotel de 5 stele, conform unor surse din piata. O astfel de reconversie s-ar inscrie in tendintele observate in ultima vreme pe piata imobiliara, legate de transformarea imobilelor vechi cu amplasare centrala in hoteluri de lux sau in cladiri de birouri.
Tranzactia este intermediata de consultantul imobiliar JLL.