Casă prefabricată gândită să poată fi mărită în funcție de nevoile familiei
Aceasta locuinta prefabricata din Spania a fost conceputa astfel incat sa se poata extinde pe masura ce nevoile de spatiu ale familiei cresc.
Proiectata de Herreros Arquitectos, casa Garoza este o constructie dreptunghiulara cu acoperis in doua ape realizata din materiale simple. Aceasta casa este prototipul pentru ceea ce arhitectii doresc sa devina un model de casa prefabricata modulara care sa poata fi produsa industrial.
Acest prototip a fost finalizat in 2010, avand in vedere eficientizarea costurilor de productie, a procentului de reciclare si a durabilitatii constructiei. In timpul primei faze a constructiei, patru module sunt transportate pe teren cu ajutorul tirurilor, dupa care se monteaza pe pozitii fixandu-se pe o fundatie realizata in prealabil. Dupa aceasta, se trece la realizarea anvelopantei si la etanseizarea casei. Fiecare modul se realizeaza in fabrica si contine toate instalatiile si finisajele interioare, mobilierul incastrat si parti din exterior.
Pentru eficientizare, modulele au dimensiunile de 3m x 12m x 2,5m. In prima faza, casa ofera o zona de zi deschisa, care cuprinde bucataria, locul de luat masa si livingul si un mezanin in care a fost amenajat un dormitor. Atunci cand familia decide ca are nevoie de mai mult spatiu, alte patru module sunt fabricate si montate cu usurinta de structura existenta. Usile exterioare existente vor deveni usi interioare astfel ca spatiile adaugate sa poata gazdui mai multe dormitoare si sali de baie.
De obicei, extinderile ulterioare, fie ca este vorba despre casele traditionale sau despre cele prefabricate, costa mult, dar in momentul in care aceasta extindere este gandita de la inceput si se prevad legaturile necesare, designul rezultat este unul unitar si eficient. Costul unei astfel de locuinte poate ajunge pana la 200.000 de euro, valoarea scazand pe masura ce suprafata construita a casei creste.
Mai multe informatii gasiti pe http://inhabitat.com
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa