Case Strâmbe pe Radar – aplicația care ar putea schimba piața imobiliară!
Articolul de față este despre o idee: ideea lui Radu de a da note locuințelor în funcție de confort. Știu la ce vă gândiți. Și reacția mea a fost tot un fel de “cum adică?”. Nu am avut nevoie de multe explicații ca să înțeleg că are dreptate: ceva lipsește. Indicatorii care descriu apartamentul dorit oricărui client potențial nu comunică nimic despre “ce face apartamentul ăla pe care îl cumperi pentru tine”(citatul e din Radu). Ar mai fi o problemă – majoritatea apartamentelor care “nu fac ce trebuie” pentru proprietarii lor sunt “necooperante” pentru că gabaritele lor (dimensiunile și suprafețele) nu respectă cerințele minime legale.
Înainte de a semna contractul cu banca știm dacă ne convine zona (și distanța până la stația de...), numărul de metri pătrați și cât ne va costa un metru pătrat util. Adică știm cum stăm cu pomii, magazinele, locul de parcare, metroul și datoria către bancă. Despre interior nu avem nici un indiciu palpabil în afară de cifra 55 sau 63 a metrilor pătrați de aer de încălzit iarna cu centrala, iar cifra aceasta nu ne transmite foarte multe.
Normal, fiecare apartament este un adăpost, ține afară frigul, umezeala și necunoscuții dar niciunul dintre noi nu se interesează de aspectele de care am zis, pentru că sunt de la sine înțelese. Toate întrebările specifice pe care le pun agentului de vânzări familiile tinere (care cumpără cu o viteză de 50 de locuințe/ oră în România) au același subtext nerostit: “îmi va fi bine la mine acasă?”. Întrebările acestea nu se referă doar la teama de cutremur: românii care se așează la casa lor vor să știe dacă blocul lor este bine gândit, dacă finisajele sunt calitative, dacă riscă să aibă igrasie sau nu și dacă va încăpea canapeaua pe care și-o doresc. Poate chiar mai mult decât acum 5 sau 10 ani, s-a schimbat o generație de atunci.
Radu mi-a povestit în urmă cu câțiva ani că și-a creat un serviciu de analiză a experienței de locuire a caselor și apartamentelor – șablonul pe care îl folosește (un fel de algoritm) funcționează la fel de eficient indiferent dacă blocul este construit sau nu. Este o analiză SWOT care traduce planul persoanei care își dorește casa. Lumea care nu are studii de arhitectură nu știe să citească potențialul planului fără o mână de ajutor.
Asta este ideea despre care am vorbit în titlul articolului: automatizarea analizei sub forma unei aplicații care cuantifică potrivirea apartamentului cu activitățile cotidiene și mobila necesară. Radu zice că este nevoie pentru că statul nu veghează eficient la respectarea legii. Iar dacă oamenii plătesc rate și investesc în amenajări de apartamente au dreptul să fie apărați de cei care profită de zonele gri din lege.
Mi-am pus întrebarea dacă așa ceva ar “prinde”, dacă ar avea sens. Sper că Radu nu se va supăra când citește dacă recunosc că mi-a trecut prin cap că e posibil să fie doar un “balon de săpun”, o inițiativă frumoasă, dar fără șanse de supraviețuire – până la urmă sunt sincer când recunosc că mi-am pus problema că este posibil să nu funcționeze. Dezvoltatorii au sume mult mai mari la dispoziție decât orice arhitect, deci își pot impune versiunea lor de adevăr peste tot până își vând apartamentele, iar apoi nu îi mai interesează ce se întâmplă. Este tipul de gălăgie în online care nu va avea în viitorul apropiat repercusiuni în viața reală – ce autoritate s-ar putea sesiza că ansamblul rezidențial cutare are bucătării fără ferestre, de exemplu, sau că există condens undeva în pod la toate casele dintr-un cartier nou? Conducerea aceleiași instituții a avizat fiecare dintre locuințele cu probleme de care s-a plâns lumea și în trecut, nu pot risca să îi penalizeze doar pe unii, așa că vor lăsa lucrurile să curgă.
Apoi mi-am amintit că am citit pe Case Strâmbe pe Radar (pagina de Facebook a lui Radu Negoiță) o postare despre un bloc căruia îi lipseau stâlpișori de rezistență. Radu pusese pozele de pe șantier în postare și ceruse părerea unui coleg inginer (care a susținut că îngrijorarea este justificată), dar altul a fost motivul pentru care am observat postarea: era foarte populară și multă lume interacționa, au fost câteva ore bune de notificări repetate de la aplicația Facebook de pe telefonul meu. Se întâmplase că cineva se luase la ceartă și insulta pe toată lumea ținând partea celor care au făcut blocul. Am bănuit că era unul dintre investitori, iar Radu mi-a confirmat ulterior: oamenii interesați de blocul respectiv comentau că ei își vor căuta în altă parte casă, iar dezvoltatorul a simțit cum îi fuge terenul de sub picioare. Când s-a întâmplat ceea ce am povestit (țin minte că era în urmă cu doi ani) Case Strâmbe pe Radar avea mai puțini fani decât cei pe care îl are acum, când se apropie de 30.000. Am realizat că aplicația pentru care Radu Negoiță strânge fonduri poate deveni pentru majoritatea firmelor imobiliare obișnuite cu reducerile de suprafețe ceea ce David din Biblie a fost pentru Goliat: o surpriză foarte neplăcută.
Dacă o postare pe o pagină de Facebook populară poate întoarce din drum niște potențiali clienți, oare ce ar putea face o aplicație care dă note în câteva secunde pe baza unui algoritm creat de un arhitect pasionat cu o bază de 30.000 de fani?
Eu nu am încă un răspuns, dar am răbdare să văd ce se întâmplă, vorba proverbului din bătrâni :”om trăi și-om vedea”. Puteți afla mai multe despre inițiativa lui Radu Negoiță de pe Case Strâmbe pe Radar sau de pe radunegoita.ro/contributii. Eu i-am donat 100 de Ron.
