Ce este și cum stopăm capilaritatea

O clădire poate acumula umezeală structurală din diverse surse: condensarea vaporilor din aerul interior, umiditate lichidă în exces din activitatea curentă, infiltrații prin elemente degradate (acoperiș de multe ori), vicii de construcție ș.a.m.d. De data aceasta, vom vorbi despre umiditatea ascensională sau prin capilaritate, una dintre cauzele care ”îmbolnăvesc” o construcție, iar combaterea ei este extrem de dificilă. Igrasia, cu toate neplăcerile ei asupra sănătății celor care utilizează acea clădire, este doar un efect; nu este singurul, și nici cel mai periculos. Umezeala structurală cronică provenită din capilaritate are, inevitabil, un final categoric: degradarea iremediabilă a unei construcții.

Un fenomen natural

Capilaritatea este un fenomen fizic absolut firesc, el se petrece oriunde există un pic de umezeală, în cazul construcțiilor apă în stare lichidă, aflată în contact cu materiale poroase. Este proprietatea unui lichid de a se deplasa printr-un spațiu îngust cu o forță care, în mod frecvent, depășește ca intensitate forțele exterioare, de exemplu forța gravitațională a lichidului sau presiunea atmosferică. Astfel, dacă introducem un tub subțire vertical într-un vas de apă, vom observa cum apa urcă pe acel tub până la o înălțime care depinde de factori precum grosimea tubului, vâscozitatea și temperatura lichidului. Denumirea reflectă acest lucru, provenind din latinescul ”capillaris”, care face referire la firul de păr – grosimea tubului în care urcă lichidul, punând în evidență fenomenul. Astfel, apa din sol poate ajunge, prin fibrele verticale ale lemnului, în frunza unui copac aflată la zeci de metri înălțime, asigurând existența acelui copac. Dacă vrem să intrăm și mai adânc în lanțul cauzalității, putem menționa existența așa-numitei ”tensiuni superficiale”, prin care un lichid, datorită forțelor de adeziune dintre molecule, are tendința de a lua forma care îi asigură cea mai mică suprafață de contact cu mediul exterior mai puțin dens, precum este cazul contactului cu aerul. Tensiunea superficială este responsabilă de formarea picăturilor de lichid, dar și de fenomene de interes direct pentru domeniul construcțiilor, precum aderența apei la materiale solide sau acest fenomen al capilarității, care poate provoca atâtea pagube.   

Sursa umezelii

Materialele de construcții menționate ca vulnerabile (beton, cărămidă, ipsos etc.) sunt poroase, ca niște bureți, acei pori întrunind condițiile apariției capilarității. Fenomenul este cunoscut și sub denumirea de umiditate ascensională, pentru că, într-un anumit timp, apa urcă pur și simplu prin ziduri până la o înălțime la care se disipă prin evaporare și nu mai este atât de vizibilă. Capilaritatea apare inclusiv prin fundații de piatră care sunt zidite cu mortar; vechea metodă a zidurilor ciclopiene, nelegate cu mortar, care poate stopa capilaritatea, nu mai este folosită în prezent.

De regulă, capilaritatea apare la construcțiile amplasate pe un teren unde umezeala este persistentă, din diverse motive:

- un drenaj defectuos, ce face ca apele meteorice să mențină solul permanent umed;

- un teren jos, mlăștinos, care de asemenea nu a beneficiat de lucări de asanare sau drenare;

- izvoare sau o pânză de apă freatică aflată prea aproape de suprafața solului (eventual din cauza unor lucrări care au produs perturbări ale stratului de apă subterană);

- țevi sparte - de la canalizare sau de la alimentarea cu apă.

Solul însuși, dacă are o structură poroasă, cu mult nisip și substanțe organice amorfe (humus), devine un mediu favorabil pentru capilaritate, permițând migrația apei din adâncime spre suprafață, unde se va evapora sau va continua ascensiunea spre alte materiale care absorb apă. Sistemele pluviale ale clădirilor și sistemele de canalizare ale orașelor au un rol important în protejarea spațiului construit, pentru că apa, dacă ar intra toată în sol, nu ar avea prea mult spațiu pentru a se evapora (din cauza zonelor pavate) și, astfel, ar asalta mult mai agresiv fundațiile clădirilor.  Umiditatea este cu atât mai persistentă în materialele poroase cu cât temperatura mediului exterior este mai joasă, deoarece evaporarea este mai lentă. De asemenea, trebuie spus că poate apărea umiditate ascensională și de la o sursă aflată în interiorul construcției, de exemplu o țeavă spartă în perete sau de la un spațiu umed, ori unde se produce un condens constant puternic.

Efecte și remedii

Efectele în cazul capilarității sunt vizibile în majoritatea covârșitoare a cazurilor: la început simple eflorescențe, apoi degradarea finisajelor și tencuielilor în partea de jos a zidurilor, la interior sau exterior, în funcție de intensitatea ventilării. Bineînțeles, apare și mucegaiul, cu efectele sale inestetice și cu problemele de sănătate pentru cei cu boli respiratorii. După ani sau decenii, se produc efecte inclusiv asupra materialelor structurale: cărămida devine friabilă, lemnul putrezește, oțelul ruginește; chiar și betonul, care este totuși mai rezistent la umiditate, începe să cedeze din cauza coroziunii armăturilor. Efectele sunt asemănătoare cu cele cauzate de infiltrații sau de un dezechilibru al construcției din perspectivă higro-termică, prin urmare este foarte importantă o diagnosticare corectă a problemei. Se întâmplă des ca în caz de capilaritate excesivă să se opteze pentru soluții anti-mucegai, aplicate pe ziduri, sau în tencuială. Acestea sunt, scuzați exprimarea neacademică, ”frecție la piciorul de lemn”, deoarece nu reușesc să elimine umiditatea, ci doar maschează efectele ei. Și mai gravă poate fi acoperirea cu un strat de vopsea impermeabilă, care blochează umezeala în zid, până într-o zi când finisajul va crăpa spectaculos, lăsând să se vadă efectele dezastruoase provocate în zidărie. Acest gen de metode de sigilare pot fi utile atunci când avem umiditate din alte surse, precum vaporii din aer sau apa lichidă prezentă în mod frecvent în interiorul unui spațiu (o baie, o spălătorie, un spațiu de producție), dar nu umiditatea ascensională.

Soluția pentru a stopa pe termen lung acest fenomen este simplă ca principiu, dar greu de pus în practică: ruperea capilarității, adică aplicarea unui material hidroizolant orizontal între elementele construcției și sol, sau între fundația de beton și primul rând de zidărie. Această cea de-a doua metodă va funcționa la casele care au beneficiat de o fundație de beton, dar atunci când au fost construite nu existau materiale hidroizolante performante – se folosea carton bitumat de proastă calitate, sau bitum care a crăpat în timp. Ceea ce este degradat (cărămizi, BCA, beton etc.) trebuie, desigur, eliminat și înlocuit.

Pe scurt, sunt câteva metode de rupere a capilarității, soluții mecanice și chimice.

- Hidroizolarea fundației (eventual cu subzidiri, dacă fundația a fost afectată);

• - Introducerea unui strat hidroizolant între straturile de cărămizi, cât mai jos, ori între fundația de beton și primul strat de cărămizi; pentru aceasta, se operează o tăietură orizontală în zid, pe porțiuni mici, de circa un metru, și se introduce folia impermeabilă. Există și metoda introducerii prin batere, cu un echipament special, a unui strat de tablă rezistentă la coroziune.
• - Impregnarea zidăriei, printr-o serie de orificii, cu diverse soluții care migrează în material și îl impermeabilizează; sunt soluții silicatice, bituminoase sau diverse rășini care au modalități diverse de punere în operă, în funcție de producător.

Bineînțeles, aceste metode de rupere a capilarității se execută doar de către profesioniști, presupunând o calificare specială și o responsabilitate extremă pentru siguranța contrucției.