Ce înseamnă funcţionalism în arhitectură și la ce ne foloseşte

Cam atât. Sigur, există şi un al doilea strat semantic, cel care ţine de ce poate face arhitectura pentru tine, dar trebuie să fii arhitect sau să te deranjeze ceva la tine acasă ca informaţia asta să conteze. Orice - că ai ferestre prea strâmte, că baia e cât livingul de mare ş.a.m.d.

De ce ar conta? Pentru că funcţionalismul e unul dintre darurile cele mai de preţ ale omenirii pentru omenire.

L-au inventat unii prin Occident în secolul XX, erau arhitecţi ăştia cu ideea. Pe scurt, ei şi-au dorit să poată “tuna” casele astfel încât ele să poată să fie mai utile locatarilor (sau celor ce lucrau) din/în ele. Nu e vorba de tuning de tipul Discovery sau alte canale de maşini şi motoare, ar fi pierdere de vreme să pictezi un craniu pe o casă ca să îi dai “o temă mai rock”. Oamenii ăştia s-au concentrat pe crearea unui set de principii ale căror roade să fie case prin care să nu ai de mers mai mult decât ai avea nevoie, să ai lumină naturală berechet şi pe care să le poţi adapta mai uşor unui anume stil de viaţă.

Mantra lor, “form follows function” (forma urmează funcţiunii), a venit de la arhitectul Sullivan, cu mult înainte ca tipul ăsta de arhitectură să înceapă să existe efectiv - un fel de profeţie de la un tip foarte interesat de ornamentaţie (dar arhitect cam bun altfel).

Da, ok, casele şi blocurile create de funcţionalişti stau mai prost la capitolul “pitoresc” decât străduţele vieneze sau pragheze cu acoperişuri roşii care ne ocupă azi gigabiţi întregi de memorie de telefon după fiecare citybreak, dar au alt câştig - oferă posibilitatea de a adecva mai bine locuinţa la nevoile (standard, tot e ceva) ale locatarilor. Eficienţă spaţială, adică mai puţini metri pătraţi pierduţi pentru obţinerea aceleiaşi suprafeţe locuibile, preţ mai bun (mai puţini mp = mai puţini bani), eficienţă în gestionarea treburilor casnice, adică confort - acum totul era mult mai la îndemână.

Normal, economia de bani şi timpii economisiţi odată cu apariţia tehnologiei betonului armat au avut cel mai greu cuvânt în adoptarea noului stil. Noi ne putem bucura de poezia formelor simple chiar dacă ea a fost mai jos în lista de priorităţi.

Nu vă bucuraţi, funcţionalismul (conţinut în noţiunea de “arhitectură modernă” şi confundându-se cu ea, oarecum) a murit oficial în 1972, în Statele Unite, odată cu un ansamblu de blocuri care nu au rezolvat de la sine nişte probleme pe care nişte oameni le lăsaseră în aer.