Ce tip de gard să construiești și cum alegi materialele potrivite?
Împrejmuirea la nivelul proprietății nu este doar o obligativitate, ci și o nevoie curentă în ceea ce privește intimitatea și protecția. Pentru a răspunde acestei cerințe, este nevoie de alegerea unor materiale performante care să stea la baza construirii. Dacă nu știi exact ce tip de gard să alegi, iată care sunt cele mai bune opțiuni și care sunt materialele de care ai nevoie.
Garduri metalice
Unele dintre cele mai apreciate tipuri de garduri în prezent sunt gardurile metalice. Acestea necesită sipca metalică specială pentru realizarea structurii, dar și profile din țeavă metalică, ce servesc ca reazeme pentru gard.
Gardurile metalice pot fi realizate într-o amplă paletă coloristică, datorită faptului că acestea pot fi vopsite cu ușurință. În același timp, gardurile metalice sunt tratate anticoroziv, astfel că vor rezista foarte bine la intemperii.
Garduri din beton
Gardurile din beton sunt considerate a fi unele dintre cele mai rezistente, mai ales luând în calcul rezistența la șocuri mecanice și la intemperii. Betonul este unul dintre cele mai compacte și mai sigure materiale, iar din acest motiv este adesea ales chiar și pentru amenajarea suprafețelor de delimitare a proprietăților.
Garduri din fier forjat
La nivel estetic, gardurile din fier forjat sunt cu siguranță una dintre cele mai bune opțiuni. Fierul forjat este un material deosebit de dur, care face față oricărei provocări. Fie că este folosit ca atare, prin bare de fier dispuse sub forma unor modele, fie că este folosit în combinație cu elemente de policarbonat, gardul din fier forjat este perfect pentru orice tip de împrejmuiri.
Gardurile de acest tip pot fi folosite pentru împrejmuirea caselor sau a clădirilor rezidențiale, pentru împrejmuirea zonelor de grădină sau pentru spații administrative.
Deosebit de estetic, dar și cu o funcționalitate pe măsură, acest tip de gard are însă costuri destul de ridicate, atât în ceea ce privește materialul, cât și la nivel de manoperă. Din acest motiv, în unele situații beneficiarii aleg să folosească alte materiale pentru garduri, cum ar fi spre exemplu gardurile din șipcă metalică.
Gabioane
Gabioanele reprezintă acele tipuri de împrejmuiri realizate dintr-o carcasă metalică umplută că elemente din piatră naturală. Aceste tipuri de garduri sunt deosebit de estetice și de rezistente, iar ele aduc un plus de eleganță proprietăților tocmai prin îmbinarea deosebită a unor materiale cu particularități distincte. Piatra naturală folosită în acest context este sub formă de blocuri, în general de circa 7-10 cm, cu forme neregulate.
Garduri din lemn
Gardurile din lemn sunt deosebit de estetice și de primitoare, însă acestea prezintă dezavantajul costurilor relativ mari și a rezistenței destul de reduse. Totuși, gardurile din lemn, tratate sau vopsite, sunt o apariție deosebită și o soluție eficientă de delimitare a proprietății.
Garduri din piatră naturală
Aceste tipuri de garduri sunt complexe și complete și permit o creativitate nemărginită. Piatra naturală este unul dintre cele mai dure și mai rezistente materiale, iar frumusețea acesteia vine în completarea amenajărilor spațiilor exterioare.
Alegerea tipului de gard dorit ține foarte mult și de caracteristicile de funcționalitate dorite. Un gard nu trebuie să ofere doar protecție împotriva intruziunilor, ci de asemenea trebuie să ofere un aspect plăcut și o potrivire perfectă în stilul de amenajare a gradinii.
Alege materialele potrivite în funcție de rezistența acestora la intemperii, la umiditate, la foc și expunere la raze UV, dar și în funcție de rezistența la impact. De asemenea, alege materialele moderne, inovative, care să îți asigure o imagine cât mai apropiată de preferințele tale. Nu uita să alegi în funcție de aspectul curții tale și de imaginea ta ideală, pentru ca gardul ales să exprime în totalitate personalitatea spațiului tău personal.