Ce trebuie să știm despre PVC ca material în construcții (II)

Așa cum spuneam în episodul trecut, folosirea produselor din PVC în construcții a dus la o serie de discuții asupra efectelor pe care acestea le-ar avea asupra sănătății utilizatorilor sau, în unele situații, asupra celor care le pun în operă. Să vedem cum s-a rezolvat în timp această problemă, precum și care sunt efectele asupra mediului pe care le presupun producerea și exploatarea PVC-ului. Este un subiect important pentru că, în prezent, în România există cantități considerabile de materiale de construcție din PVC puse în operă, dar care, la un moment dat, își vor depăși durata de viață și vor deveni deșeuri. Important este ca acestea să nu devină o problemă ecologică majoră.

Continuând subiectul abordat în materialul anterior Ce trebuie să știm despre PVC ca material în contrucții, vom observa că conținutul de ftalați al produselor din PVC a suscitat dezbateri ample începând cu ultimul deceniu al secolului trecu. Au existat studii care au făcut legătura între unele alergii ale copiilor și aerul din interiorul clădirilor unde se folosiseră materiale din PVC (pardoseli vinilice, tâmplărie, tapet), dar și asigurări ale unor organisme ce țin de Comisia Europeană că produsele respective sunt inofensive pentru copii. În același timp, ftalații cu greutate moleculară mică au fost menționați ca responsabili pentru unele probleme de fertilitate. Pentru a evita orice risc, Uniunea Europeană a decis totuși ca, începând cu 2008, acești ftalați să fie eliminați treptat din compoziția produselor PVC. Desigur, marii producători de materiale pentru construcții au intervenit asupra formulelor proprii și au trecut la materiale mai sigure din acest punct de vedere; în paralel, au fost organizate campanii ample de promovare a acestor produse fără ftalați toxici, accentuând caracterul lor inofensiv. Ftalații în general au fost aduși la niveluri foarte mici inclusiv în vopsele, lacuri, adezivi, mortare, evidențiindu-se caracterul lor ecologic.

Problema substanțelor volatile periculoase (VOC- Volatile Organic Compound) intervine nu doar pe parcursul exploatării, la temperaturi curente, ci și după ce devin deșeuri sau sunt arse. Atunci, aceste substanțe sunt eliberate în atmosferă și devin poluanți puternici, mai ales în combinație cu gazele rezultate din arderea PVC-ului propriu-zis. La ardere, din PVC se eliberează atât acid clorhidric (HCl – responsabil pentru ploi acide), cât și dioxine, considerate poluanți organici persistenți, care ajung în natură și, mai departe, în produsele alimentare – carne, lapte, ouă, pește etc. Consecința, acceptată de unele organisme sanitare internaționale, este apariția mai multor tipuri de cancer, probleme imunitare și hormonale.

Miza devine, așadar, gestionarea deșeurilor din PVC după ce produsele și-au încheiat ciclul de viață. Conform Comisiei Europene, o soluție ar fi recuperarea deșeurilor, reciclarea și reutilizarea ca materiale pentru construcții. PVC-ul, după ce ajunge deșeu, este tocat și rafinat din nou, după ce sunt îndepărtate impuritățile. Astfel, el poate fi reciclat de circa șapte ori, ajungând, sub diferite forme, la o durată de viață de până la 140 de ani. În funcție de calitate și de condițiile de exploatare, o fereastră cu ramă din PVC rezistă 30 – 50 de ani, dar un covor PVC va fi util o perioadă mai scurtă, deoarece ritmul de uzură este mai intens; după utilizare, aceste produse vor putea fi reciclate, urmând modelul economiei circulare despre care se vorbește tot mai mult în ultima perioadă. Produsele sunt reutilizate sub altă formă, după o minimă prelucrare (înainte ca acestea să devină deșeuri), sau sunt direcționate către un proces de reciclare mai elaborat. Cea mai sigură și eficientă metodă este considerată VinyLoop, prin care impuritățile sunt separate printr-un proces de dizolvare cu ajutorul unui solvent, filtrare și precipitare, fără a implica niciun pic munca manuală. Este un proces în buclă închisă, prin care solventul este recuperat aproape integral. Astfel, costurile PVC-ului obținut din reciclare sunt mai mici de jumătate decât în cazul producerii materialului prin metoda clasică, din combustibili fosili. Ca formă de promovare a acestei practici, PVC-ul reciclat sau reutilizat a fost folosit inclusiv la unele construcții sportive, precum cele inaugurate pentru Olimpiada de vară de la Londra, din 2012.

PVC-ul reciclat poate fi folosit pentru realizarea de membrane pentru piscine, furtune, pardoseli, membrane de protecție pentru fundații, chiar ferestre și piese de mobilier. Acestea sunt la fel de stabile și diferența de aspect este insesizabilă. La nivel european, reciclarea se ridică la cantități de ordinul sutelor de mii de tone anual; România, deși a făcut progrese importante în acest domeniu (în special în reciclarea recipientelor de plastic), mai are încă pași importanți de făcut pentru reciclarea PVC-ului, fiind nevoie de tehnologii noi și nu tocmai ieftine.

Întrucât este vorba despre un material combustibil, există și posibilitatea utilizării lui ca sursă de energie, cu măsurile necesare de protejare a mediului (neutralizarea gazelor de ardere); totuși, este de preferat ca, înainte de aceasta, produsele din plastic să fie reciclate, respectându-se astfel o ierarhie a opțiunilor, bine stabilită de Uniunea Europeană. Incinerarea PVC-ului produce, așa cum am mai spus, cantități însemnate de dioxine (PCDD/F), care pot fi captate, dar acest lucru presupune investiții importante.

La final, să vedem ce se întâmplă dacă vom lăsa aceste materiale plastice în natură. Ca orice polimer, PVC-ul este oarecum instabil, reducându-și în timp greutatea moleculară, mai ales sub efectul unor factori de mediu precum temperatura sau expunerea la soare (foto-oxidarea). Materialul capătă microfisuri de suprafață și devine fragil, friabil. Dar această degradare se petrece în timp, în zeci sau chiar sute de ani, particulele rămânând în mediu, inclusiv sub formă de microplastice, și ele extrem de nocive pentru plante și animale, care le ingerează. În plus, aceste particule au proprietatea de a absorbi poluanți organici persistenți – este adevărat, PVC-ul în mai mică măsură decât polipropilena sau tereftalatul de polietilenă (faimosul PET). Singura cale de a elimina PVC-ul din mediu este dat chiar de natură, prin intermediul câtorva specii de bacterii și al unei ciuperci (Aspergillus fumigatus), care este în fond toxică pentru om. Dar și acestea reușesc să ”digere” plasticul respectiv în intervale mari de timp. Prin urmare, este de preferat să facem tot posibilul și să reciclăm.

Citește și Ce trebuie să știm despre PVC ca material în contrucții (I)