Cramele Sokol Blosser, arhitectura ce tine de gust
Familia Sokol Blosser se bucura de renume in randul producatorilor de vin din Oregon-SUA, fiind printre putinii care pun accent pe tehnicile de cultivare a vitei de vie respectand natura si mediul inconjurator. Cu o vechime de peste 40 de ani, producatorul se poate lauda acum cu o noua crama in care turistii si cei pasionati de vin pot petrece momente placute relaxandu-se intr-un cadru pitoresc si savurand din soiurile deosebite produse local.
Amplasat pe o proprietate de 48 de hectare, volumul care contine crama ajunge sa ocupe o suprafata de 557mp si are o arhitectura care aduce un omagiu materialelor de constructie traditionale folosite in Oregon. Echipa de la Allied Works Architecture s-a bazat pe jocul interesant de texturi si culori pe care alaturarea diferitor esente de lemn ar crea-o, astfel ca finisajele sunt o combinatie de pin, cedru si zada. Interioarele au fost aproape integral placate cu sipci din cedru, definind suprafete de dimensiuni variate si punand in valoare planurile inclinate ale tavanelor. Exterioriorul este evidentiat cu ajutorul unor sipci nefinisate, in care lemnul are o culoare cenusie ceea ce conduce la crearea unui contrast, a unor muchii clare intre suprafetele interioare si cele exterioare.
Spatiul de degustare din noua crama a fost amenajat sa se deschida catre o zonele cultivate cu vie ale caror randuri genereaza modele geometrice regulate. Arhitectii au creat in apropierea cramei o serie de gradini, terase si alei ce serpuiesc prin deal oferindu-le vizitatorilor un preambul pentru ce vor experimenta odata ajunsi in varf.
Tind cont de pozitia terenului si de orientarea fata de punctele cardinale, echipa de arhitecti a reusit sa genereze un spatiu interior care sa beneficieze la maxim de lumina naturala. Volumul a fost conceput sa capteze lumina prin luminatoare si printr-o serie de vitraje de mari dimensiuni si sa o retina. In combinatie de textura calda a materialelor folosite, acestea au dus la crearea unei atmosfere relaxante, calme si primitoare.
Arhitectii declarau urmatoarele: „Noua zona de degustari apare ca o masa solida de lemn care a fost taiat, fatetat si scobit in functie de lumina naturala, punctele de perspectiva si ritualurile pe care le implica o degustare de vin. Acesta este „un solid transparent”, o cladire care capteaza si retine din spatiu pe masura ce este strabatuta. Cladirea schimba si defineste perspectivele, distorsioneaza perceptia profunzimii, toate acestea cu scopul de a spori experienta senzoriala a vizitatorilor.”
Noua cladire pune la dispozitie o varietate de spatii in care cei pasionati pot sa se bucure de savoarea unui vin bun, pornind de la o biblioteca retrasa si linistita pana la o terasa amenajata in aer liber. A fost prevazuta si o bucatarie dotata cu cele necesare organizarii unor sesiuni demonstrative de gatit care pot gazdui pana la doisprezece participanti. Pentru membrii clubului arhitectii au conceput un salon privat aflat in legatura directa cu o gradina separata in care se pot organiza festivitati pentru ocazii deosebite.
Mai multe informatii gasiti pe: http://www.worldarchitecturenews.com
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa