Cristina Iuliana Enache, despre arhitectura peisajului in Romania
Cristina Iuliana Enache, despre arhitectura peisajului în România
În perioada 3 iunie, la Athenee Palace Hilton Hotel, va avea loc primul eveniment de landscape architecture din România. În rândul invitaţilor LAUD, se numără Cristina Iuliana Enache, director al Departamentului de Proiectare Urbană şi Peisagistică, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, Bucureşti.
Ce înseamnă pentru dvs. “Landscape architecture”?
Modul în care percep arhitectura peisajului are o intimă legătură cu aspectele sociale pe care le implică. Arhitectura peisajului este mai mult decât modelarea cadrului de viaţă sau protejarea naturii, este activitatea creativă prin care un spaţiu devine un loc. Un reper sau poate un element de identitate. Este modalitatea prin care definim sau redefinim spaţii pentru oameni, prin care valorificăm patrimoniul existent – natural sau antropic, prin care educăm societatea să vadă şi să înţeleagă valorile pe care le deţine.
Cum vedeți evolutia spațiului verde în dezvoltarea orașului?
În viziunea mea, o strategie de dezvoltare a spaţiului verde trebuie discutată obligatoriu împreună cu dezvoltarea reţelei de spaţii publice urbane. Nu avem nevoie doar de vegetaţie, ci şi de spaţii în care să ne putem bucura de aceasta. Acest subiect implică deopotrivă aspecte ecologice, de mediu, dar şi sociale. Într-o perioadă în care copiii noştri îşi petrec tot mai mult timp în faţa ecranelor de computer, dezvoltarea unei reţele coerente de spaţii publice şi plantate atractive, care să ofere oamenilor spaţii de socializare fizice, în detrimentul celor virtuale, devine din ce în ce mai mult o necesitate.
Ce impact credeți ca vor avea evenimente precum LAUD în zona de landscape și design urban?
Salut cu entuziasm iniţiativa acestui eveniment. Una din problemele societăţii româneşti este lipsa educaţiei în domeniul peisajului. Ignoranţa derivă din neglijarea aspectelor legate de viaţa socială urbană, legate de nevoia de identitate tot mai puternică într-o perioadă în care valorile tind să se uniformizeze. Sper şi îmi doresc ca acesta să fie un început al unui proces de conştientizare a importanţei peisajului natural şi peisajului antropic, a valorilor culturale pe care acestea le implică şi a necesităţii de a le integra în viaţa cotidiană.
Care sunt, în viziunea dvs., cele mai mari provocări ale unui arhitect peisagist vis-a-vis de piața din Romania?
Cele mai mari provocări în momentul de faţă sunt constituite de clarificarea statutului profesional şi a demonstrării necesităţii profesiei în contextul actual. Peisagiştii români se confruntă în prezent cu o ambiguitate legislativă, ambiguitate în percepţia domeniului de activitate. Nu sunt nici ingineri horticoli, nici arhitecţi, nici urbanişti. Sau sunt toate deopotrivă.
Lipsa indreptării atenţiei către un aspect extrem de important - şi anume cadrul de viaţă al societăţii, determină de fapt această ambiguitate. În momentul în care vom înţelege de ce avem nevoie de spaţii publice cu o anumită calitate, identitate, atunci când vom înţelege că spaţiul plantat nu este doar „spaţiu verde”, ci presupune atât valori ecologice, dar şi estetice şi sociale, că peisajul nu este numai natural, ci şi urban, rural sau cultural, vom putea considera că am reuşit să facem primul pas important în această demonstraţie.
La LAUD 2014, alaturi de Cristina Iuliana Enache participă arhitecți din țară și din strainătate, care au semnat proiecte de landscape architecture premiate în ultimul an în cadrul concursurilor internaționale de arhitectură.
Expoconferința de Arhitectură LAUD face parte din seria expoconferințelor internaționale de arhitectură și antreprenoriat organizate de ABplus Events, alături de INGLASS, GIS, RIFF și CONTRACTOR.
Data, locația: 3 iunie 2014, București
Structura evenimentului: expoconferință - sesiuni plenare, workshop-uri specializate, expoziție tematică
Organizatori: ABplus Events, Ordinul Arhitecților din România
Parteneri Instituționali: Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Asociatia Peisagistilor din România si Asociatia Antreprenorilor de Peisagistică din România
Partener media principa: Igloo
Partener de comunicare: Zeppelin
Partener Media Online: Spatiul Construit
Parteneri media: Arhitectura, Arhitext, Roarhitect, Inspirationist, CaseSiGradini.ro, Pardoseli, Spa Magazin, Mansarde si Acoperisuri, Proiect Casa, Archilovers, World Architecture, e-architect.
Website: www.laud.ro
Contact: laud@abplusevents.com
Facebook: www.facebook.com