Cu sprijinul Sika Romania, 20 de copii s-au bucurat de prima lor vacanta
Astfel, in urma unui concurs de creatie desfasurat in cadrul unitatii de invatamant, organizatorii au premiat cea mai entuziasta compunere, oferind clasei castigatoare sansa de a se bucura de prima vacanta. Concursul a fost deschis elevilor din clasele a III-a si a IV-a si a presupus crearea unei compuneri cu titlul „Primavara, motiv de bucurie si fericire”, textul castigator apartinandu-i Andreei Paraschiv, eleva in clasa a IV-a.
Astfel, copiii din clasa castigatoare, care au demonstrat rezultate scolare exceptionale in ciuda situatiei lor precare de viata, au fost recompensati cu o vacanta completa de 5 zile la Predeal, in perioada 18 - 22 aprilie. In cadrul acesteia, cei mici s-au putut bucura de jocuri, drumetii si concursuri care au avut ca scop dezvoltarea sociabilitatii si a capacitatii de integrare in grupurile sociale.
„Tabara Copilariei” s-a desfasurat chiar in cadrul Saptamanii Altfel, o ocazie ideala pentru copii de a experimenta activitati educationale extracurriculare si de a se distra in cadrul unui grup organizat, alaturi de cadrele lor didactice.
„Suntem foarte fericiti de implementarea acestui proiect prin care consideram ca am reusit sa le reamintim celor mici ce inseamna bucuria copilariei, facandu-i sa uite pentru o perioada de grijile de acasa. Speram ca amintirile acumulate in aceasta perioada ii vor face sa-si aduca aminte, cu drag, de aceasta experienta si vom incerca, pe cat posibil, sa repetam astfel de actiuni, pentru a aduce fericire pe chipul copiilor”, a declarat Laurentiu Stefanescu, Director General Sika Romania.
Sika Romania nu se afla la primul proiect de acest fel, devenind un partener de nadejde atat pentru Fundatia Mereu Aproape, cat si pentru alte organizatii non-guvernamentele in alte cazuri in care sprijinul oferit de companie a putut ajuta la crearea unui viitor mai bun pentru tineri.