Cum alegem materialele termoizolante

În ultimele decenii ne-am familiarizat cu câteva materiale termoizolante, pe care le folosim în demersul nostru de a reduce pierderile de energie ale unei construcții. Indiferent că vorbim de vată minerală, polistiren expandat, poliuretan, fibre de celuloză și orice alt material folosit cu scopul respectiv, acestea trebuie să îndeplinească o serie de caracteristici menționate în fișele tehnice, menite să garanteze izolarea termică, confortul, dar și siguranța construcției, a utilizatorului, a celui care pune în operă acel material. Să vedem câteva dintre aceste caracteristici.

Date fiind condițiile climatice din ţara noastră, cu temperaturi variate în funcție de anotimpuri, se impun elemente de închidere cu inerţie termică mare şi medie, iar termoizolarea presupune materiale complexe, adaptate cerințelor actuale de confort și siguranță. Astfel, prin izolarea termică se urmărește nu doar reducerea consumurilor energetice în exploatare sau asigurarea unei ambianțe termice corespunzătoare în interiorul spațiilor închise. La fel de importante pot fi considerate aspecte precum, de exemplu, eliminarea riscurilor de condens pe suprafața interioară a elementelor de construcție și evitarea acumulării de apă în structura elementelor de construcţie, ca urmare a condensării vaporilor. Proprietățile materialului termoizolant trebuie adaptate la zona construcției unde este aplicat (la fațadă, acoperiș sau fundație, pe interior sau exterior etc.). În mare, pentru a evalua calitatea unui material termoizolant, vom ține cont de următoarele:

Conductivitatea termică de calcul λ - trebuie să fie mai mică sau cel mult egală cu 0,10 W/(mK); cu cât este mai mică, cu atât este mai bine. Este considerat cel mai important avantaj al unui material termoizolant; iată câteva valori aproximative, ale celor mai folosite materiale (materiale, nu produse finite!):

- vata minerală: 0,032 - 0,044 W/mK;

- vată bazaltică: 0,032 - 0,044 W/mK;

- polistiren expandat EPS: 0,034 – 0,038 W/mK;

- polistiren extrudat XPS: 0,033 – 0,035 W/mK;

- spumă poliuretanică și poliizocianurat (PUR/PIR): 0,023 – 0,026 W/mK;

- plăci minerale izolatoare: 0,050 - 0,045 W/mK;

- spumă fenolică: 0,020 W/mK;

- spumă poliuretanică de joasă densitate: 0,039 W/mK;

- sticlă celulară: 0,041 W/mK;

- lână pentru construcții (tratată): 0,038 W/mK;

- celuloză: 0,035 – 0,040 W/mK;

- plăci din fibre de lemn sau alte fibre naturale: 0,038 W/mK;

- plută expandată sau aglomerată: 0,038 - 0,036 W/mK.

Densitatea aparentă în stare uscată a materialelor termoizolante trebuie să fie mai mică sau cel mult egală cu 550 kg/mc, pentru a încărca cât mai puțin structura construcției și a nu necesita sisteme majore de ancorare. De fapt, majoritatea materialelor termoizolante au sub 100 kg/mc. Aici, lucrurile depind de producător, care are o rețetă proprie de producție (de exemplu, putem avea EPS cu densități diferite, de la 20 la 80 kg/mc), dar și de montator – acesta va decide cum poziționează și presează salteaua de vată de sticlă.

Să prezinte stabilitate dimensioanlă şi caracteristici fizico-mecanice corespunzătoare, în funcţie de structura elementelor de construcţie în care sunt înglobate sau de tipul straturilor de protecţie, astfel încât materialele să nu prezinte deformări sau degradări permanente, din cauza solicitărilor mecanice apărute în exploatare, agenţilor atmosferici sau acţiunilor excepţionale. De asemenea, materialele termoizolante trebuie să permită o punere în operă care să se păstreze constanţa caracteristicilor fizicomecanice şi de izolare termică în condiţii de exploatare.

Durabilitatea trebuie să fie în concordanţă cu durabilitatea clădirilor şi a elementelor de construcţie în care sunt înglobate, cât şi cu gradul de accesibilitate pentru eventualele intervenţii în caz de degradare a izolaţiei termice. Există și materiale termoizolante biodegradabile, apreciate în cadrul curentului ecologist, dar acestea sunt tratate preventiv împotriva insectelor, rozătoarelor și microorganismelor. De exemplu, celuloza este amestecată cu substanțe precum acidul boric.

Comportarea la foc a materialelor termoizolante utilizate trebuie să fie în concordanţă cu condiţiile normate prin reglementările tehnice privind siguranţa la foc, astfel încât să nu deprecieze rezistenţa la foc a elementelor de construcţie pe care sunt aplicate/înglobate. Există materiale termoizolante care nu ard, precum vata de sticlă sau bazaltică, dar există și altele care, în condiții normale, ard și întrețin arderea; acestea din urmă sunt produse în ultimul timp în variante ignifugate (chiar dacă sunt afectate de foc, nu propagă incendiul).

Permeabilitatea la vapori – este importantă pentru a evita acumularea de umezeală în structura construcției prin condens și se măsoară pentru fiecare produs în parte. Unele materiale au această caracteristică (vata de sticlă și cea bazaltică, celuloza, lâna, fibrele vegetate de paie, lemn sau cânepă, spuma poliuretanică cu celulă deschisă, aerogelul), altele pot fi considerate impermeabile sau cu o permeabilitate redusă: polistirenul, PUR, PIR, sticla celulară. Acestea din urmă se vor monta pe exteriorul construcției, ulterior fiind necesare metode și echipamente specifice de ventilare a interioarelor, astfel încât umezeala să nu persiste în pereți și planșee.

Materialele utilizate la realizarea izolaţiei termice a elementelor de construcţie nu trebuie să emane în decursul exploatării mirosuri, substanţe toxice, radioactive sau alte substanţe dăunătoare pentru sănătatea oamenilor sau care să producă poluarea mediului înconjurător. În trecut, se folosea ca material termoizolant azbestul, dar de câteva decenii a fost interzis din cauza afectelor sale nocive asupra sănătății.

În cazul utilizării izolaţiei termice din materiale care pe parcursul exploatării pot degaja pulberi în atmosferă (produse din vată minerală, vată de sticlă, etc.) trebuie să se realizeze protecţia etanşă sau înglobarea în structuri protejate a acestora.

Să fie stabile la umiditate sau să fie protejate împotriva umidităţii.

Trebuie să permită aplicarea lor în structura elementelor de construcţie sau aplicarea unor straturi de protecţie pe suprafaţa lor.

Să nu conţină sau să degaje substanţe care să degradeze elementele cu care vin în contact (inclusiv prin coroziune).

Materialele termoizolante care se montează prin procedee la cald nu trebuie să prezinte fenomene de înmuiere sau tasare la temperaturi mai mici decât cele de aplicare. În caz contrar, ele vor trebui să fie prevăzute din fabricaţie cu un strat de protecţie.

Conform legislației autohtone, materialele noi sau cele tradiţionale produse în străinătate trebuie să fie agrementate tehnic pentru utilizarea la lucrări de izolaţii termice în construcţii. Toate materialele termoizolante utilizate trebuie să aibă certificate de conformitate privind calitatea. În certificatul de calitate trebuie să se specifice numărul normei tehnice de fabricaţie (standard de produs, agrement tehnic, normă sau marcă de fabricaţie etc.).

Transportul, manipularea şi depozitarea materialelor termoizolante trebuie să se facă cu asigurarea tuturor măsurilor necesare pentru protejarea şi păstrarea caracteristicilor funcţionale ale acestor materiale. Aceste măsuri trebuie asigurate atât de producătorii, cât şi de utilizatorii materialelor termoizolante respective.

Nota redacției: materialul a fost actualizat în data de 07 aprilie 2022. În lista de materiale termoizolante, s-au adăugat plăcile minerale izolatoare (poziția 6).