Cum amenajăm dormitorului copiilor în funcție de vârstă? Ce culori alegem?
Este foarte important ca acest spațiu să aibă un design jucăuș, astfel încât copilul să se simtă confortabil și fericit să petreacă timp în spațiul amenajat special pentru ei.
Vârsta copiilor este un detaliu de care trebuie să ții cont atunci când amenajezi camera celor mici.
• De exemplu, la vârste fragede, copiii învață lucruri noi prin intermediul imaginilor. Pentru a le stimula creativitatea și a-i ajuta să dobândească noi cunoștințe, ideal este să incluzi diferite desene în designul camerei.
• Indiferent dacă optezi pentru un tapet animat sau pentru stickere cu diferite imprimeuri, aceste lucruri îl vor fascina pe cel mic și, în plus, vor înfrumuseța camera amenajată pentru aceștia.
• Dat fiind faptul că bebelușii depind mult de părinți, dormitorul acestora trebuie să fie amenajat pentru a obține un decor minimalist.
De asemenea, pentru că cei mici își schimbă frecvent preferințele, ideal este ca amenajarea spațiului lor să fie efectuată astfel încât să fie cât mai flexibil. Mai exact, este important să adaptezi camera copiilor fiecărei etape de creștere.
Un rol foarte important este și ce culoare să aibă camera copilului. Deoarece culorile din camera copilului îi pot influența acestuia sănătatea și fericirea, arată studiile psihologice, deci este important ce alegere facem.
Culorile calde
Fac spațiile mari mai confortabile, creează intimitate, iar pe copil îl fac fericit. Este recomandat să fie utilizate cu moderație, mai ales pentru că multe dintre ele sunt energizante, iar cel mic va adormi mai greu.
Roșul este foarte emotiv, energizează corpul, dar este asociat și cu agresivitate crescută și dureri de cap.
Rozul evocă empatie și calmează, dar poate deveni iritant în timp, ducând la anxietate,
Galbenul este asociat cu fericirea și motivația, promovează concentrarea și stimulează memoria. Totuși, dacă folosești prea mult galben în camera bebelușului acesta poate deveni agitat.
Portocaliul este prietenos și primitor. La fel ca galbenul, nu e recomandat să folosești prea mult în camera celui mic.
Culorile reci
Au un efect calmant asupra corpului și fac spațiul să pară mai spațios. Cu toate acestea, ai grijă la nuanțele prea închise, care ar putea deranja.
Albastrul calmează mintea și corpul, scăzând anxietatea și agresiunea. Copiii care sunt prea agitați pot beneficia de petrecerea timpului într-o cameră unde este folosită această culoare.
Violetul combină stabilitatea albastului și energia roșului, preluând caracteristicile fiecăruia.
Verdele simbolizează natura și promovează un mediu senin, calmant. Poate reduce anxietatea și promovează concentrarea celor mici.
Bineînțeles, puteți lua în considerare și un amestec de culori calde și reci, pentru a crea mai mult echilibru.
În orice caz, trebuie ținut minte că răspunsurile psihologice sunt profund personale. Nu trebuie să vă luați întotdeauna după „reguli”, ci să adaptați alegerile în funcție de preferințe. Pe scurt, dacă cel mic este fericit, asta e tot ce contează.
Cu puțină ingeniozitate și cu sfaturile profesioniste ale colectivului MallDeco, poți transforma dormitorul copiilor într-un spațiu comod și organizat.
Până pe 15 iunie, MallDeco vă oferă o reducere de 15% la gama de tapet pentru camera copiilor si de 5% la celelalte tipuri de tapet.