Cum prelungim durata de viață a parchetului masiv
Parchetarul și-a făcut datoria cu prisosință: a montat, a șlefuit (dacă parchetul era gata finisat, a sărit peste această etapă), a dat cu lac sau ulei și s-a dus la altă lucrare, urându-ne: ”Să îl stăpâniți sănătoși!”. Eventual ne-a lăsat un produs de întreținere și ne-a dat câteva sfaturi despre cum să utilizăm parchetul în următoarele zile sau săptămâni, până se maturează toate produsele de montaj. Parchetarul nu este însă familiarizat cu stilul nostru de viață și nici noi nu știm ce se va petrece în propria locuință pe viitor. Așadar: ce putem face pentru a ne bucura cât mai mult timp de o pardoseală de lemn masiv?
Majoritatea sfaturilor pe care le primim în legătură cu parchetul țin mai mult de menținerea sau îmbunătățirea esteticii lui pe termen scurt sau mediu, și mai puțin de prelungirea duratei de viață. Or, parchetul poate fi considerat o pardoseală pentru mai multe generații – ”pe întreaga durată de viață a construcției”, așa cum spune legea referitor la cerințele de bază ale calității în construcții. Pardoselile nu sunt vizate de aceste cerințe, dar noi le-am putea include. Cele mai vechi pardoseli din lemn, încă funcționale, au vârste apreciabile – sunt meseriași din Europa de Vest și America de Nord care se mândresc cu recondiționări ale unor dușumele de 200 și chiar 300 de ani. Pardoselile din lemn ale casei de bușteni Braman-Nothnagle din SUA (1638) și ale Castelului Amerongen din Țările de Jos (1680) sunt, după opiniile specialiștilor, originale. Pentru o piesă de mobilier sau un stâlp de lemn poate nu este o performanță să reziste atâta vreme, dar la o pardoseală este, pentru că ritmul de uzură este mult mai intens.
Totul începe de la calitatea lemnului
Calitatea parchetului poate fi evaluată corect doar de către un specialist, de aceea este bine să îl consultați înainte de achiziție. Aici merită să punctăm un aspect constatat în ultimele decenii (și despre care se vorbește mai puțin): avem lemn de calitate tot mai slabă - aceasta în primul rând pentru că nu prea mai există copaci seculari, cu un duramen consistent, din care să se producă parchet. Duramenul lemnului (zona centrală, dacă privim în secțiune), format din celule inactive, care dau rezistență copacului, este cel mai dur și mai rezistent. În schimb, se folosește alburnul, format din celule care erau active și hrăneau copacul, este mult mai slab ca rezistență, respectiv mai ușor de prelucrat. De aceea există o nemulțumire că ”nu se mai face parchet ca pe vremuri”, ceea ce este într-un fel adevărat. Un lemn moale, chiar dacă, teoretic, este de esență dură (stejar, fag etc.), se va zgâria mai ușor, se va poansona și va absorbi mai multă apă din mediu, dilatându-se. De aceea, a crescut și nevoia de a apela la finisaje tot mai performante, de trafic intens. Mulți beneficiari sunt atenți ca lemnul să fie ”curat”, fără defecte, ceea ce ține mai mult de estetică. Nodurile sunt puncte sensibile pentru parchet (acolo încep problemele de obicei), dar chiturile de reparație pot rezolva multe. Iată contextul în care parchetul vechi devine tot mai valoros și, dacă o pardoseală de lemn se poate salva, este un lucru bun pentru noi și pentru mediu. Recuperarea parchetului și remontarea lui este o operațiune posibilă, meritorie, dar destul de migăloasă – puțini parchetari își asumă acest gen de lucrare.
Atenție la cari!
O problemă care vine cu timpul este atacul insectelor, iar cel mai frecvent și periculos este, fără dubiu, cel al carilor. Îi putem intoduce în locuință odată cu alte obiecte de lemn (eventual o mobilă veche). Ouăle lor ajunse pe lemn curat se vor transforma în larve, apoi adulți care ies din lemn, depun ouă ș.a.m.d. Le priește mediul cu umiditate și se hrănesc de preferință cu lemnul din alburn. Dacă veți cumpăra parchet masiv cu urme de cari (acele găurele vizibile la fața lemnului), să nu vă îngrijorați: insectele au fost cu siguranță distruse. În procesul de fabricare a parchetului, lemnul este uscat în aer liber și apoi uscat forțat prin ridicarea temperaturii în camere speciale, iar carii mor la peste 55°C. În plus, producătorii tratează parchetul împotriva insectelor. După montaj, există desigur posibilitatea ca lemnul să fie din nou atacat, iar aceasta se va întâmpla în zonele netratate și neacoperite. Întrucât parchetul este în general finisat (uneori chiar sigilat la suprafață), atacul va interveni cel mai probabil din zona invizibilă, de dedesubt, ceea ce nu este o veste tocmai bună. De aceea, când faceți o recondiționare a parchetului cu șlefuire de suprafață, este benefică și o dezinsecție. Se mai știe că aceste insecte sunt vulnerabile la temperaturi negative. Am putea spune că îi distrugem în câteva zile de iarnă fără încălzire, cu ferestrele deschise, ceea ce este adevărat, dar aici trebuie mare atenție. Dincolo de faptul că ar trebui golită instalația de încălzire (apa folosită ca agent termic se dilată!), parchetul poate avea un comportament necontrolat: iarna, în interior umiditatea aerului este foarte scăzută, iar prin expunere bruscă la umiditatea crescută de afară, parchetul se poate umfla. Prin urmare, puteți face acest lucru doar controlat, eventual cu o consultanță din partea unui specialist.
Umiditatea, desigur
Apa este, probabil, cel mai mare dușman al parchetului, deoarece lemnul absoarbe lichidele și se umflă, pentru a pierde apoi treptat acea umezeală, în condiții propice de mediu, adică o umiditate a aerului de 40 – 60%, sau în atmosferă uscată. Temperatura este și ea importantă, întrucât în condiții optime de 18 - 24°C lemnul este relativ stabil, iar punctul de rouă crește, astfel încât nu se produce condens pe suprafațele camerei. În cazul în care umiditatea aerului este scăzută (iarna în special), un umidificator poate fi o soluție atât pentru parchet, cât și pentru sănătatea noastră. O umiditate a aerului crescută (cauzată inclusiv de activitatea zilnică, baie, bucătărie, respirație, plante etc.) se rezolvă cu un dezumidificator. Mai trebuie să fim atenți atunci când intervin evaporări importante, de exemplu atunci când renovăm – este recomandat să aerisim cât mai des, până se elimină umiditatea din vopsele lavabile, gleturi, tencuieli etc. Dacă ne dorim parchet într-un spațiu umed, sau am schimbat destinația unui spațiu (transformăm o cameră în bucătărie, de exemplu și nu vrem să scoatem parchetul) se recomandă sigilarea suprafeței cu un lac impermabil, cu soluții de etanșare inclusiv, sau mai ales, perimetrale. Nu în utimul rând, trebuie să avem grijă cu operațiunile de curățenie zilnică. Este un lucru bine știut că apa se folosește doar pentru a șterge, fără ca petele de umezeală să persiste mai mult de câteva secunde, maxim minute. În timp, modificările dimensionale ale parchetului, la variații repetate de umiditate, slăbesc stabilitatea lamelelor, desprinzându-le de stratul suport, indiferent dacă este vorba de montaj cu adeziv sau cu fixare în cuie.
Întârzierea recondiționării
Recondiționările sunt lăudabile (acesta este și unul dintre avantajele parchetului, că poate fi renovat din când în când), dar nu trebuie făcute foarte des, dacă vrem să păstrăm mai mult timp acea pardoseală. Un lucru bun este faptul că echipamentele actuale de șlefuire sunt gândite să îndepărteze cât mai puțin material de suprafață (sub 1 mm). Deși parchetul are grosime de până la 22 mm, după câteva șlefuiri se va ajunge la zona de nut/feder, ceea ce nu este bine nici pentru estetica, nici pentru stabilitatea acestuia. Ca să nu ajungem prea repede la nevoia unei rașchetări sau refinisări, mai putem respecta câteva reguli:
• Pe cât posibil, vom evita expunerea parchetului la soare direct, prin fereastră, folosind draperii. Lumina modifică nuanța lemnului, activând taninii din el, ceea ce crează diferențe cromatice vizibile.
• Amplasarea unor covorașe în zonele de trafic intens poate fi o idee bună; de asemenea, este foarte utilă folosirea unor metode de a opri la intrare noroiul, praful și mai ales micile particule de nisip, pietricelele sau alte substanțe abrazive, care sunt inamicii parchetului, sau cel puțin ai finisajului. Așa-numitele ”bariere de praf”, realizate profesionist din elemente metalice, de cauciuc și textile, vor opri cea mai mare parte a murdăriei pe care o aducem de obicei în casă, iar aceasta se traduce printr-o uzură mai mica a pardoselilor și operațiuni mai rare de curățenie și întreținere.
• Folosiți cu măsură detergenți și substanțe de întreținere, iar acestea să fie doar din gamele special pentru lemn natur (nu universale, care pot fi agresive); lemnul are proprietatea de a absorbi, odată cu apa, și toate chimicalele din ea.
• Rezolvați rapid și operativ orice problemă apărută – o lamelă desprinsă sau instabilă, o pată care, cu cât este mai veche, cu atât intră mai mult în structura lemnului etc.
• Mutați cu grijă mobilierul și puneți amortizoare sub picioarele obiectelor grele. Și, desigur, atenție la pantofii cu toc cui și la animalele de companie cu unghiile netăiate!
