Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Cum va arăta cea mai înaltă clădire din Republica Cehă

Cea mai înaltă clădire din Republica Cehă este construită într-un fost oraş minier şi va măsura 235 de metri atunci când va fi finalizată.

Cum va arăta cea mai înaltă clădire din Republica Cehă
CHYBIK + KRISTOF

Clădirea a fost proiectată de arhitecţii de la CHYBIK + KRISTOF ca răspuns la transformarea rapidă a oraşului Ostrava, în mijlocul căruia urmează să fie ridicată şi de la care a împrumutat numele.

Pe parcursul ultimilor 30 de ani, Ostrava, al treilea oraş ca mărime din Republica Cehă, a făcut tranziţia de la industria minieră la una bazată pe informaţie, iar fostele sale spaţii industriale au început să fie înlocuite de clădiri rezidenţiale şi culturale. Unul dintre cele mai notabile proiecte arhitecturale aflate în desfăşurare în localitate este o sală de concerte proiectată de Steven Holl Architects.

Cu Turnul Ostrava, un zgârie-nori de 56 de etaje în formă de X răsucit în jurul propriei axe, arhitecţii urmăresc regenerarea centrului oraşului şi activarea spaţiului public din jurul său.

Suprafaţa totală de 98.000 de metri pătraţi va fi împărţită între spaţii rezidenţiale şi spaţii publice.

“Geometria sa diagonală unifică întreaga clădire, făcând posibil ca nivelurile sale alternante de funcţii accesibile publicului şi de spaţii private să funcţioneze în armonie”, spun arhitecţii.

Spaţiile publice sunt dispersate prin clădire şi includ birouri, spaţii comerciale, un hotel şi un centru de congrese.

Vestibulul şi grădina de pe acoperiş, care sunt cele mai vaste spaţii ale clădirii, au fost gândite ca zone de recreere, invitând publicul să activeze clădirea.

Pe acoperiş mai sunt prevăzute o cafenea şi un restaurant ce vor oferi vederi panoramice.

Lucrările de construcţie urmează să înceapă în 2023 şi se estimează că se vor încheia în 2027.

Cea mai înaltă clădire din vestul Europei este construită în cel mai neașteptat loc: Brande, o mică localitate daneză de numai 7.000 de locuitori.

Vezi şi cum vor arăta cele mai înalte clădiri din Grecia şi din Albania.

La acelaşi capitol, anul trecut a fost finalizată cea mai înaltă clădire de apartamente din UE (Video).

Dacă vorbim de cea mai înaltă clădire rezidențială din lume, aceasta este Central Park Tower, proiectată de firma de arhitectură Adrian Smith + Gordon Gill şi construită în inima Manhattanului.

 

Cum va arăta cea mai înaltă clădire din Republica Cehă
CHYBIK + KRISTOF
Cum va arăta cea mai înaltă clădire din Republica Cehă
CHYBIK + KRISTOF
Cum va arăta cea mai înaltă clădire din Republica Cehă
CHYBIK + KRISTOF
Cum va arăta cea mai înaltă clădire din Republica Cehă
CHYBIK + KRISTOF

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.